Din Cheile Ampoitei la Vartoape – 23 augut 2015

Vreme naspa sus prin munti. Stau eu si ma gandesc ce ma gandesc dupa ce ma intorc ploata de la Paltinis si ma hotarasc ca a doua zi sa mai bag un Trascau mic asa, ca tare bine mi-ar prinde niste soare pe acolo daca e sa fie. Dar unde sa ma duc in Trascau ? Ca am cam fost peste tot unde ma puteam duce la o zi din Sibiu. Si evident ca vine si revelatia: Cheile Ampoitei, ca am trecut doar fugitiv anul trecut pe acolo si nu mai imi aminteam bine cum sta treaba. Zis si facut, duminica iau drumul autostrazii (inca functiona autostrada !) si ma duc spre Ampoita. In drum spre Ampoita vreau sa iau prune (cam scumpe), dar tanti nu are sa-mi dea rest si nici de-a dracu nu iau mai mult de un kil cum vrea ea sa-mi bage pe gat. Si ce bine am facut, ca am cules toate livezile din Cheile Ampoitei !

Trec de Ampoita si intru pe valea omonima, care este extraordinar de frumoasa. Anul trecut cand fusesem pe aici eram foarte obosita si nu remarcasem minunatia, sau poate eram eu acum prea dornica de natura … tot ce se poate.

Ma bucur nespus sa vad ca razbesc razele de soare printre copacii din lungul vaii, deci chiar o sa am soare si imediat ajung si in Cheile Ampoitei.

Micute Cheile Ampoitei, dar dragute si foarte stramte, abia trec cu masina pe un sens in unele locuri. Noroc ca nu este circulatie pe aici, mai ales la orele diminetii. Recunosc in scurt timp intersectia unde la dreapta se merge spre satul Vartoape. In bifurcatia respectiva (venind dinspre Ampoita) pe stanga este o statie de autobuz d-aia ca la sate, iar pe dreapta este o mare biserica (deci nici o sansa de rateu).

Biserica aferenta satelor Vartoape si Lunca Ampoitei (aici vin oamenii cativa km pe jos de sus din sat)

Cum este duminica dimineata am ajuns fix cand iese tot satul de la biserica. Da o baba sa-mi faca la ia-ma nene, dar o dezamagesc amarnic cand ii spun ca aici parchez masina si merg pe jos in sus. Drumul era cam naspa si nu aveam chef sa ma risc, aveam chef de plimbarea de duminica alene si agale la deal.

Pe drum ma imprietenesc cu doi neni care merg si ei de la biserica spre satul Vartoape. Incep sa ma intrebe clasicele: incotro, pe jos , da de ce etc. Le raspund in timp ce imi iau micul dejun din mers pe forestierul de 4 km spre satul Vartoape. Apoi ii depasesc si vad ca la un moment dat o iau amandoi in stanga sus pe o poteca abrupta, care ducea pesemne la casele lor de pe dealuri. Aha, deci se poate cobora si pe acolo de sus din deal. Logic ca se poate, trebuie doar sa caut pe unde cine, ce si cum. Oricum aveam chef sa cobor pe undeva prin dealul Plesa ca sa nu ma intorc pe acelasi drum, deci iaca-ta si dovada ca se poate si mai este si populat pe deasupra (probabil si de caini).

La un moment dat marcajul nu mai urmeaza drumul forestier care o ia inainte, dar coteste destul de brusc la dreapta pe un alt drum de caruta care duce cumva direct in vatra satului Vartoape. Imi amintesc vag ca pe aici am coborat anul trecut, dar, precum spuneam, eram rupta-n gura de oboseala si nu mai recunosc nimic. Doar asa, niste crampeie … Urc drumul de caruta, virez la stanga si incep sa se vada primele case din sat. Bine, vorba vine primele case, ca asa e tot satul, cu case care si unde aruncate pe deal. Bun, cert este ca ajung la o intersectie unde nu stiu ce sa mai fac, marcaj nu vad, dar vad multi meri, pruni si peri. Aha, vad eu de ce m-am incapatanat sa nu iau prune de la tanti.

Jumulesc cam tot ce se poate de prin zona si imi admir fericita prada: pere, mere si prune ! Incep sa rontai la prune si ma scarbosesc groaznic cand vad un vierme rufugindu-se urgent dupa ce am luat eu o muscatura. Arunc pruna instant din mana, dar fara sa tip. E un progres, altadata tipam de sculam tot satul daca vedeam un vierme. Din care vorba aia era sa mananc !

Copacul jumulit, prada de razboi infundata cu greu in rucsacul plin oricum pt. sfarsitul lumii

Mai merg pe drum inainte, dar mi se pare ca drumul se infunda si eu nu am chef sa stau sa caut nush ce marcaje, asa ca o tai frumos pe o potecuta spre vatra satului, ma rog, un fel de centru. Ajung la niste livezi de pruni de-ti ploua in gura si binecuvantez inca o data momentul in care m-am zgarcit sa nu cumpar de la tanti aia din drum de la poarta. Imi vine sa stau sub un copac, dar pe de alta parte sunt curioasa sa mai urc. Intalnesc si o tanti care ma intreaba daca stiu drumul. “Pai care drum, ca oricum ma plimb aiurea, nu am o tinta anume decat refularea neuronilor.” Vad si o casa d-aia cum imi place mie hiper-super-ultra traditionala si ma bucur nespus alergand spre ea.

Prin zona un caine incepe sa ma latre rau. Nu este insa atat de agresiv, incat sa pun aparatul cu ultra-sunete spre el, dar este insistent. Recunosc ulita pe care am coborat anul trecut din deal, are casute foarte frumoase, dar de data aceasta daca tot sunt pe marcaj, vreau sa vad unde ma scoate acesta mergand spre stanga.

Catelul isi inteteste latratul pe masura ce trec prin fata gospodariei pe care o are el de pazit, se da pe dupa un gard si latra cat il tin plamanii. Pana ii bag eu ultra-sunetele in urechi, ca dupa aia se linisteste instant pentru cateva secunde, dupa care incepe din nou. Mi-e mila de el, ca stiu ca il dor urechile, dar era chiar agasant. Noroc ca nu era agresiv.

Casa pe care o avea de pazit catelul latrator

Urmez ulita la stanga, ocolind cu greu o zona plina de baligi, iar la un moment dat vad la stanga o poienita cu pomi fructiferi. Gata, pauza, holbat la peisaj ca pentru asta am venit. Sunt atat de stresata de toate x-urile lasate balta acasa, ca nu reusesc sa ma deconectez deloc. Orice as face mintea mea fuge spre rezolvarea problemelor. La un moment dat imi cade si un mar in cap, rostogolindu-se la ceva distanta de mine. Abia dupa indelungi exercitii de readucere a capului in prezent am reusit spre sfarsitul zilei sa ma deconectez.  Mult mi-a luat, altadata reuseam instant, acuma deh, si problemele nerezolvate erau la alt nivel.

Ma scol sa plec mai departe cand aud ca vine un nene cu calul si caruta pe acolo. Eu logic vroiam sa ii fac poza. Vorbim putin si imi spune ca are casa mai jos si ca se duce sa culeaga niste mere sau prune.

Imi vad de drumul meu si incerc sa tin marcajul, care in loc sa mearga pe forestier se gandeste sa o ia in dreapta sus pe o poteca. Bine, hai dupa el, ca sa ma duca in varf. Incep sa urc destul de abrupt in sus prin padure dupa ce las forestierul, ceea ce imi pare rau, dar in scurt timp padurea se termina si ies in forestierul de culme (pe unde venisem anul trecut si nu stiam ca pe aici o ia marcajul, ca nu era indicator logic).

In drumul de culme admir panoramele in toate zarile si incep sa imi fac planul de coborare observand culmile. Vad eu o culme aproape despadurita total care leaga vf. Prislopului de vf. Frasinului si ma gandesc sa o iau pe acolo. Dar pana una alta mai am de urcat pana pe/sub vf. Prislopului.

Urcand spre vf. Prislopului trec de o stana parasita, dar care ar putea fi activa, dar nu, nu este nici o tipenie de om, sau caine, sau oaie. Continui pe drum care face ceva serpentine, dar pe aici pe portiunea asta am mai fost, asa ca stiu cam cat mai este pana pe varf.

In urcarea spre vf. Prislopului, in fundal Piatra Bulzului

In urcarea spre vf. Prislopului, in fundal dreapta Cheile Ampoitei

Ajung aproape sub varful Prislopului, recunosc hatasul pe unde am venit anul trecut dinspre lacul Ighiel, si continui pe drumul de caruta care merge pe culme. Imediat in zona varfului, drumul intra in padure si aud tot felul de pasari.

Dupa ce ies din padure vad si adevaratul drum forestier care venea de jos la lacul Ighiel. Abia aici pe acest drum o ia marcajul la dreapta spre lac, nu pe unde venisem eu anul trecut pe hatas cu toata trupa de pe carpati dupa mine.

Drumul forestier de la /spre lacul Ighiel

Un super izvor pe care l-am admirat si pozat de zor in zona, intr-un peisaj mirific

Continui drumul forestier de culme sperand sa ma ocoleasca vf. Frasinului fara sa mai trebuiasca sa il urc (desi nu era mult urcat, dar eram eu sigura ca drumul ma scoate pe curba de nivel).

Drumul forestier intra din nou in padure, apoi merge prin padure ceva vreme, de’ incep sa imi pun intrebari daca nasul si orientarea mea au intuit corect. Ma uit in stanga sus si vad ca totusi culmea nu este departe, deci eu sunt bine pe curba de nivel, dar nu mai am rabdare. Vreau la plaiuri si colibe, ca acum chiar am chef de stat, ca pana aici am cam alergat. Si cand chiar ma saturasem de padure, apare panorama de pe dealul Plesa spre toata zona satului Vartoape, inclusiv cu Cheile Ampoitei.

Panorama de pe dealul Plesa spre satul Vartoape, in poza din stanga vazandu-se in dreapta si Cheile Ampoitei

Si aici chiar ca ma apuca lenea ! De fapt nu este lene, este chef de stat si de trait clipa prezenta, departe de problemele si stresul de acasa. Mananc, ma uit, mai mananc o pruna, mai alung gandurile, bine, hai, inca o pruna, sunt cam acre ca le-am cules fix din copac de la mama loc, mai alung inca un gand. Imi admir noua geaca de la Decathlon care in ciuda pretului exorbitant de mic pare-se ca-si face treaba cu respiratia si nu am transpirat deloc in ea. Bine, eu de obicei nu traspir, deci nu sunt un etalon bun de proba.

Si pe masura ce mai vreau sa cobor, mai deascopar 200 m mai jos un loc fain de stat si ma uit la ceas si vad ca ajung prea devreme jos, ca vorba aia m-am plimbat doar pe doua dealuri azi, nu am facut cine stie ce traseu.

Coborand pe dealul Plesa, vedere spre Cheile Ampoitei

Apoi tot coborand mai ajung si pe la casele dinspre Lunca Ampoitei, adica mai aproape de sosea. Cobor la intamplare, trebuie sa sar niste garduri, cu sarma ghimpata unele, altele cu nuiele si spini, deci am de unde alege. Ma descurc insa fara sa ma aleg cu vreo zgarietura, asa ca a fost o tura fara jertfe si ofrande. Casele insa par destul de parasite, asa ca nu prea stiu la ce atatea garduri, daca tot sunt numai geamuri sparte peste tot. Sau poate gardurile rezista, geamurile nu !?

Casa parasita prin Lunca Ampoitei

Dar totusi iarba este cosita si cineva face capite multe, de-ti vine sa te arunci in ele

Si cai frumosi care ma lasa sa vin foarte aproape de ei

Apoi ajung la un drum iesind frumos pe o portita. Ma intalnesc cu niste oameni care vin sa vada un teren, probabil pentru vanzare, si care ma avertizeaza ca-s caini mai jos. Nu stiu ei ce arma secreta am meu in buzunar pentru caini. Continui pe drum si intr-adevar ma lastra niste caini pe undeva pe dupa gard, dar subtire. Aleg sa nu merg pe drumul de caruta pana jos in sosea, ci vad o potecuta la dreapta care merge prin niste livezi. Ca tot mai mancasem din rucsac si mai aveam loc pentru inca un kil de prune. Si mai zac si aici sub prun dupa ce il jumulesc pe la toate crengile de jos. Mai incolo vacile vin langa gardul electric si se tot uita la mine. Probabil se plictiseau, ca alta explicatie nu gasesc. Socializez cu ele si le dau niste frunze care le plac, deci vroiau sa fie alintate, ca iarba era garla in jurul lor.

Vacile din Lunca Ampoitei, cu Cheile Ampoitei in fundal

Am coborat in soseaua de Lunca Ampoitei, in intersectia unde imi plantasem masina langa biserica. Visam la o placinta in Ampoita, insa nu stiam ca ramasese numai Mama Luta deschisa. Mi s-a parut prea aglomerat acolo dupa ce veneam din linistea codrilor si nu am avut chef sa ma opresc. Drept pentru care am murit de foame pana acasa la Sibiu. Ah, ba nu, am mai rontait cate o pruna acra, avand grija sa ma uit care nu cumva sa aiba vierme. Dar au fost vegetariene, nu am avut probleme.

Advertisements

About AuthenticTravels

My life motto is simple yet comprehensive: “We live only to discover beauty. All else is a form of waiting” (Khalil Gibran, poem ‘The Prophet‘) Background in architecture, historic monuments, and cultural tourism Professionally, during the past 20 years, I’ve focused on issues of cultural heritage and resilience tourism, based on my specialization in historic monuments. I graduated Architecture, then I completed two master programs and a doctorate in the field of both cultural tourism and restoration of historic towns. I became a member of various cultural and touristic organizations, among which the International Council on Monuments and Sites (ICOMOS). Then, at a certain moment, I decided to change the course of my carrier and became a travel writer, editor, and planner (each step at a time). Working in an office was definitely not for me. I needed to have freedom and to be able to explore the beauties of the world (as my motto says, right?). Not only I started to travel more and for longer periods, but I started the travel of my life, through life. Travel writer, editor, and photographer I am part of Arrivedo’s expert travel writers and write neighborhood guides for different hotels worldwide. As part of my professional writing, I’ve produced travel articles in English for Much Better Adventures, Modern Trekker, Adventure Animals, Matador Network, Arrivedo, Inside Himalayas, Activity Fan, and Sonderers. Thus, here it is a list of my published articles in English (by Iuliana Marchian). Also, I have written in Romanian for the Rulotism, Greciadeweekend, LiterNet, Capital Cultural, and National Geographic journals. Thus, here it is a list of my published articles in Romanian (by Iuliana Marchian). Besides, I am part of the Much Better Adventures team and produce regular content on adventure experiences through the Balkans. Eventually, I have joined Arrivedo’s Editors team and I assist other writers in completing their Neighborhood Guides for hotels. Moreover, when writing is not enough and people want to hear more about my experiences, I’ve accepted the challenge of speaking in public about my travels. It was difficult at the beginning, but I’ve gotten used to it now. When you speak about your passions, there’s no limit. I share my experiences of traveling through my talks at Incubator107 and inspire people to discover themselves through travel. My Travel Style – slow, authentic, flexible During my travels, I get in touch with locals through different communities or simply while I am on the road. For the moment, I travel by myself at a slow pace and seek for authentic places, where tourism hasn’t yet commodified the features of the place. This is a reason why I love what traveling brings into my life. I believe that the people I meet aren’t a coincidence. This way I see how every day of traveling adds a brick to my self-development. I consider traveling the best way of personal development, accompanied by the classic cliché ‘out of the comfort zone‘. Through my travels, I want to bring to light human individuality. I consider that everyone has his or her own travel style, authentic, and free of any boundaries.
This entry was posted in Trascau. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s