Pe dealul Runcului din valea Sadului – 25 iulie 2015

Aveam eu un pitic pe creier să ajung pe nush’ ce culme din muntii Cindrel cu multe colibe. Studiasem eu harta şi văzusem că este o culme care pleacă de pe undeva din Valea Sadului şi ajunge până aproape de Apa Cumpanită în drumul de Păltiniş (cam în culmea ce iese în vârful Măgura Cisnădiei). Acolo vroiam să ajung urcând din valea Sadului, dar nu ştiam pe unde, ştiam doar că pe undeva pe hartă se poate şi că pare destul de despădurită zona din dealul Runcului (deci ar trebui în teorie să mă orientez destul de uşor la faţa locului având vizibilitate maximă … mda).

Mă dau eu cu maşina pe valea Sadului, trec de Ciupari (acolo ştiam drumul ce urcă în culmea principală de Apa Cumpănită – Măgura Cisnădiei) şi încep să fac ochii cât cepele ca să văd unde ar fi cealaltă culme minune care urcă din Râul Sadului sus spre Apa Cumpănită. Pe hartă îmi arăta că este dezgolită, fără pădure, aşa că aveam după ce să mă orientez. Intru în Beberani (un fel de suburbie din vastul şi lungul Râul Sadului) şi văd eu o culme aparent despădurită care coboară până în şosea, apoi o potecuţă care pare să urce în culme, apoi începe pădurea. Hmmmm, pădurea asta nu era în program, cel puţin nu din ce văzusem eu pe hartă, dar la o lectură mai atentă a hărţii, hmmm, mda, aveam şi pădure. Mă duc până la următoarea intersecţie de drumuri, cu gps-ul pornit şi identific că trec de Cabana Nora şi sunt la intersecţia cu valea Valea Vârjoghii. Pe aici este un drum forestier care urcă după mult timp în aceeaşi culme, dar eu am chef de panorame, vederi vaste, nu drumuri forestiere. Îmi consemnez în memorie această intersecţie şi mă întorc înapoi.

Mă întorc în sat în Beberani şi cu greu reuşesc să găsesc un loc de parcare pe drumul sinuos în apropiere de potecuţa pe care o zărisem mai devreme că urca în culmea mult dorită de mine. Trec podul peste apă şi acolo găsesc un loc bun de parcare. Vis-a-vis doi neni stau pe băncuţa din faţa casei şi discută (un fel de facebook rural).

Îmi fac rucsăcelul şi plec spre culmea mea, cu gând să urc pe potecuţa ochită mai devreme. Dar mă pune naiba să o întreb pe o tanti pe lângă care trec prin sat dacă pe culmea asta ajung sus în Apa Cumpanită unde trebuia să mă întâlnesc cu cineva. Atâta mi-a trebuit ! M-a pus să o iau pe la ea prin ogradă şi m-a şi condus, spunându-mi că dacă o tai drept în sus (la propriu) ajung în culme, dar că să am grijă că este iarbă mare şi potecă grea. Eh, mă gândesc eu, cât de grea poate să fie, n-o fi atât de naşpa pe cât zice ea. Eh, ba bine că nu !

Vedere spre satul Beberani din ograda lui tanti

Îmi dă tanti drumul pe poartă în ograda ei şi o iau în sus pe un fel de potecuţă foarte slab conturată. Poteca urcă în gât, dar în gât de-a binelea, avea panta cel puţin 45 de grade şi iarba (aşa cum fusesem avertizată) era necosită, adică mare cât casa. Dă-i şi luptă, că nah, mi-a trebuit culme. Noroc că iarba e sănătoasă şi mă mai trag în firele de iarbă la deal.

Căldura este mare ! Şi eu am reuşit să plec numai cu un şal la gât şi cu maieuţ cu umerii dezgoliţi, fără cremă de soare. Hmmm, la ce caniculă au anunţat, sunt cam pe minus, şalul mi-l pun eu să îmi acopăr umerii, dar cu capul ce fac !? Ochesc o năframă albă legată de o căpiţă de fân pe post de sperietoare şi mă duc să mi-o însuşesc cu gând să o aduc înapoi când mă întorc (credeam că mă voi întoarce tot pe aici). Am şi pălărie de soare acum dintr-o rafie jegoasă, din care scutur o urechelniţă în iarbă, dar nu contează, important este că-i albă şi la o adică sunt protejată pe cap.

Urc panta abruptă şi într-adevăr văd o potecuţă firavă care face la stânga prin iarbă şi sper eu să iasă în culmea dezgolită cu colibe, mmmm, o minunăţie, numai panormae visam. Mda da, vezi să nu ! Ajung eu pe culme din poteca pe curbă de nivel, dar într-o poieniţă, care se termină repede şi intru în pădure. Asta nu era în plan, scot harta şi într-adevăr era şi un pic de verde acolo. Hai bine fie, cât poate să dureze pădurea asta, zic eu în gândul meu.

Prin pădure o iau cam la oha, că poteci nu erau, văd nişte semne forestiere pe copaci, e bine, astea de obicei se pun pe culme, ţin culmea matematic şi ajung la panorame. Visarea asta la panorame m-a ţinut fresh şi m-a motivat tot drumul, oricâte crengi am luat în faţă într-o pădure care a durat mult mai mult decât credeam.

Urc prin pădure pe un drum, dar când ies în altă mini poieniţă descopăr că nu am nici o scăpare şi trebuie să intru din nou în pădure mai departe. Iar verific harta, mda, e ceva cu verde acolo. Bine fie, altă pădure, o iau fix prin pădure încercând să ţin linia de culme matematică. Pantă mare, nici un fel de potecă, parcă ar fi ceva potecuţe, dar care merg în toate direcţiile, cert este că văd cerul sus în depărtare şi simt că acolo se mai deschide traseul. Am avut dreptate, odată ce am ieşit în următoarea poiană traseul se mai deschide, dar totuşi continuă tot prin pădure. Băi frate câtă pădure, m-a exasperat ! Vina era a mea, că nu studiasem suficient de bine harta (care săraca, era corectă).

Continui prin pădure şi constat că această culme chiar se îngustează, prin pădure apar şi nişte stânci, mă caţăr matematic pe ele că dacă tot sunt pe linia culmii mă gândesc că mi-e mai uşor să ţin culmea decât să le tot ocolesc şi într-un final glorios culmea se termină brusc şi pădurea la fel. Mă uit ca proasta şi nu înţeleg, se vede cum un picior de plai coboară de unde sunt eu şi continuă la 90 de grade în dreapta (unde identifica eu că ar fi înspre Apa Cumpănită). Mă uit mai bine pe hartă şi într-adevăr descopăr că era un S la 90 de grade în muchia mea. Cobor din muchie la prima colibă pe care o văd şi de aici voi avea drum de căruţă, gol alpin, panorame şi belvederi nemaipomenite. S-a terminat cu pădurea şi am terminat şi eu cu ea, că eu pe aici nu mă mai întorc la jungla din care tocmai am ieşit.

Vedere spre valea Sadului din dealul Runcului (în poza stânga sus în fundal Măgura Cisnădiei)

Colibele de pe dealul Runcului, cu valea Vârjoghii (stânga), respectiv valea Sadului (dreapta) în fundal

Dealul Runcului care urcă spre Apa Cumpanită (zona cu S-ul din marea culme din dealul Runcului, punctul în care am ieşit din pădure)

Odată ajunsă la gol alpin fericirea mi-este maximă ! Apar colibele, în ciuda soarelui bate destul de puternic şi vântul (chiar mi-e frig !), mă regăsesc în elementul meu, merg 200 m, mai mă aşez să mă uit, mai merg, mai mă uit şi tot aşa. Nu-i grabă şi nu-i bai. Peisajul este mirotic în totalitate, aşa că puţin mi-a lipsit să nu mai scot o ediţie la Mioriţa.

Merg pe noul drum de culme care şerpuieşte printre căsuţe, fiind pregătită cu aparatul de ultrasunete în caz că-mi apare vreun dulău pe şestache. Nici un câine, nici o ţipenie de om. De abia de văd pe careva hăt departe pe un cal alergând în galop la deal. Merg pe poteci şi descopăr şi un drum zdravăn de căruţă care vine din valea Vârjoghii din stânga. Aha, deci pe aici voi coborâ la întoarcere, eu prin pădurea aia prin care abia am înaintat la deal nu am chef să cobor.

Continui alene printre colibe şi încet încet drumul de căruţă iese tot mai sus şi undeva hăt departe în zare se vede Apa Cumpănită. E departe, eu deja sunt sleită de foame, nu mai am chef să mă duc până acolo ca să am de unde să mă întorc, aşa că mă hotărăsc să mă mai plimb pe aici pe culme cât am chef şi pe urmă să mă întorc prin noul drum forestier pe care l-am descoperit în valea Vârjoghii.

 Colibe pe dealul Runcului, cu iarba cosită şi cu iarba necosită

Pe sus pe dealul Runcului sunt şi sătenii la cosit. Sunt întrebată invariabil dacă sunt căsătorită, explicaţia acestei întrebări aveam să o aflu la întoarcere în sat, unde sunt peţită din nou. Sunt puţine fete în sat şi sunt 3 -4 băieţi pe o fată, aşa că orice căprioară care apare pe aici cu ochii umezi este tratată ca o prinţesă (m-am întors încărcată acasă de bunătăţi).

 

Mă duc pe Dealul Runcului până dau de nişte copăcei la umbra cărora stau şi îmi iau prânzul, mă uit la stâna de mai jos care se tot strânge, vin câinii, aleargă, pleacă, vin atv-iştii şi tot aşa. Animaţie mare, la mine la umbră este linişte şi bate uşor un vânticel. În fundal în dreapta văd Măgura Cisnădiei, în faţă destul de departe trebuie să fie bifurcaţia de la Apa Cumpănită.

La întoarcere iau acelaşi drum pe dealul Runcului, dar când intersectez drumul de căruţă voi coborâ pe el până în valea Vârjoghii. Mi-a zis un nene de pe sus că de unde mă scoate drumul forestier în valea Vârjoghii până în valea Sadului mai sunt 2-3 km, aşa că îmi convine să merg pe acolo, mai văd ceva nou şi nu mai îmi iau nici crengi în cap prin pădure.

Cobor pe drumul forestier în multe serpentine, dar nu le tai, că mi-e lene. Merg agale pe ele până ajung jos în punctul în care drumul trece apa pe un pod. De acolo froestierul merge în lungul văii şi iese în câţiva km în valea Sadului. Drum frumos, mare, bun, foarte puţin circulat, abia de am văzut câteva maşini şi multe poteci în schimb care urcă în sus spre culme.

Ajunsă în sat în Beberani mă îndrept spre maşină şi când ajung acolo o văd pe tanti care mă trimisese pe la ea prin ogradă că vine la mine să vadă cum a fost. “Păi cu toate crengile în cap prin pădure cum să fie coană ?”, “Apăi eu ţi-am zis maică să ai grijă că e potecă rea !” Ce-i drept mă avertizase femeia, eu nu crezusem că dracul este atât de negru. Noroc că lam vopsit eu în roz bombon cu picăţele.

Tanti este cu fii-su şi-l trimite să-mi aduca castraveţi din grădină. Mă trezesc cu un kil de castraveţi în poală. Vrea să îl însoare şi nu-s fete în sat, aşa că sunt scumpă rău acolo, frumoasă, devreme acasă, de la oraş, bună partidă pentru fie-su. Mă pune să îi aduc fete când mai vin pe acolo, că au casă mare şi avem unde sta, şi are şi apartament la bloc băietu din banii luaţi pe un teren p-acilea pe dealuri. Bine o duc mărginenii noştri. Deci fetelor, nu trebuie să aveţi zestre. Mă invită tanti şi în casă şi îmi arată haine nou nouţe din Germania pentru viitoarea soţie. Ghinionul este că pe mine nu mă interesează ţoalele, ci ginesc doi pisoi mici în bucătăria de vară de care nu mă mai dezlipesc, şi ei de mine. Prin circuitul turistic al gospodăriei, până să zic 2 vorbe, mă mai trezesc şi cu o bucată de brânză pentru acasă, proaspăt scoasă de la saramură. Nu mai au oi, dar au vacă şi porc şi găini şi cei doi pisoi mici care se sug unul pe altul. Când să plec mă trezesc şi cu o halcă de slană, proaspăt tăiată pentru mine de la afumat, pe care reuşesc să o conving să nu mi-o dea pe toată că mi se topeşte pe căldura asta de cod galben până acasă la Sibiu.

Publicitate: baiatul cu slana şi cu brânza şi cu doamna-maică-sa (sunt reali deci, bun de însurat băiatu)

M-am întors acasă plină de toate cele, ca şi cum aş fi fost până la piaţă în Cibin. Pe drum mai găsisem şi zmeură şi îmi făcusem plinul la burtă, deci eram hrănită bine. Drumul pe valea Sadului deosebit de frumos şi foarte puţină lume. Culmile spre Apa Cumpănită presărate de colibe şi mioritice sută-n mie. Exact cum îmi place mie.

Şi în încheiere pisoi şi căţei din Beberani, mici încă

Şi evident că am plecat când vacile veneu acasă, făcând un binemeritat slalom printre animale

Advertisements

About AuthenticTravels

My life motto is simple yet comprehensive: “We live only to discover beauty. All else is a form of waiting” (Khalil Gibran, poem ‘The Prophet‘) Background in architecture, historic monuments, and cultural tourism Professionally, during the past 20 years, I’ve focused on issues of cultural heritage and resilience tourism, based on my specialization in historic monuments. I graduated Architecture, then I completed two master programs and a doctorate in the field of both cultural tourism and restoration of historic towns. I became a member of various cultural and touristic organizations, among which the International Council on Monuments and Sites (ICOMOS). Then, at a certain moment, I decided to change the course of my carrier and became a travel writer, editor, and planner (each step at a time). Working in an office was definitely not for me. I needed to have freedom and to be able to explore the beauties of the world (as my motto says, right?). Not only I started to travel more and for longer periods, but I started the travel of my life, through life. Travel writer, editor, and photographer I am part of Arrivedo’s expert travel writers and write neighborhood guides for different hotels worldwide. As part of my professional writing, I’ve produced travel articles in English for Much Better Adventures, Modern Trekker, Adventure Animals, Matador Network, Arrivedo, Inside Himalayas, Activity Fan, and Sonderers. Thus, here it is a list of my published articles in English (by Iuliana Marchian). Also, I have written in Romanian for the Rulotism, Greciadeweekend, LiterNet, Capital Cultural, and National Geographic journals. Thus, here it is a list of my published articles in Romanian (by Iuliana Marchian). Besides, I am part of the Much Better Adventures team and produce regular content on adventure experiences through the Balkans. Eventually, I have joined Arrivedo’s Editors team and I assist other writers in completing their Neighborhood Guides for hotels. Moreover, when writing is not enough and people want to hear more about my experiences, I’ve accepted the challenge of speaking in public about my travels. It was difficult at the beginning, but I’ve gotten used to it now. When you speak about your passions, there’s no limit. I share my experiences of traveling through my talks at Incubator107 and inspire people to discover themselves through travel. My Travel Style – slow, authentic, flexible During my travels, I get in touch with locals through different communities or simply while I am on the road. For the moment, I travel by myself at a slow pace and seek for authentic places, where tourism hasn’t yet commodified the features of the place. This is a reason why I love what traveling brings into my life. I believe that the people I meet aren’t a coincidence. This way I see how every day of traveling adds a brick to my self-development. I consider traveling the best way of personal development, accompanied by the classic cliché ‘out of the comfort zone‘. Through my travels, I want to bring to light human individuality. I consider that everyone has his or her own travel style, authentic, and free of any boundaries.
This entry was posted in Cindrel. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s