Voluntar la Maraton Apuseni – mai 2015

A merge la Maraton Apuseni sa ajut clubul la organizare este deja o traditie atat pentru mine, cat si pentru restul colegilor de club. Desi mie nu imi plac masele mari de oameni, trebuie sa recunosc ca ma simt emotionata cand trec prin punctul de control cateva sute de oameni care se misca hotarati, motivati si perseverent in acelasi scop: acela de a alerga maratonul (si de a-l finaliza … banuiesc eu non-alergatoarea). Nu sunt maratonista, nici semi-maratonista, m-am gandit eu de cateva ori sa ma apuc de chestia asta mai mult ca sa vad cat pot sa duc, dar cum nu imi place sa alerg intampin de fiecare data o mare problema la capitolul antrenamente. Ok, sunt p-afarista, recunosc si accept asta, dar nu inseamna ca nu pot sa intru si eu acolo in sistemul organizarii, sa rezonez cu toata masa de oameni (care daca are inertie te prinde si pe tine) si sa ma bucur cand ii vad pe altii ca fac ceea ce le place si se simt impliniti.

Noi voluntarii am planificat totul, astfel incat vineri seara sa fim deja la posturile noastre, sau cel putin in punctele de alimentare unde sa primim produsele, iar dimineata cine avea de mers pana la punctul de control sa aiba timp sa o faca. Eu sunt culeasa din Turda de catre Cristi, pentru ca anul acesta mi-am dorit foarte mult sa ajung la punctele din zona satului Sagagea. Fusesem acum un an trecator pe acolo vreo 5 minute si atat de tare imi placuse, incat deja aveam planul facut: “la anul la Maraton Apuseni vin sa fiu voluntar undeva la Sagagea ca vreau sa vad mai bine peisajul.” Zis si facut, dupa un popas pe la niste cunoscuti de-ai lui Cristi prin satele Apusenilor, vineri seara ne plantam corturile la Sagagea, undeva pe valea Marginita, un pic inainte de bifurcatia spre Dealul Rafailestilor. Cu alte cuvinte, cum intri in Sagagea, in centru virezi pe valea din dreapta, apoi mai mergi cateva sute de metri si pe stanga este tabara de corturi din PA2. Suna foarte tehnic, popos si organizatoric, dar in realitate tabara noastra arata asa:

Seara bagam la ghizdan orice cu multa ceapa si niste tuica, dupa care nici nu trecusera bine de orele 10 seara ca deja eram morti in corturi toti. Nu de la tuica, morti asa la figurat, nici macar de oboseala, … cert este ca era totusi cam racorel si era mai bine in sacul de puf. Cert este ca noaptea cand a venit Mihnea cu duba sa aduca proviziile pentru a doua zi pentru concurenti, fiecare ne rugam sa iasa altul din cort sa preia alimentele, ca sa nu trebuiasca sa iesim noi. Nu stiu cine a iesit pana la urma, eu aveam cortul mai departe si doar ce m-am chiorat prin fermoar si am vazut ca era miscare, semn ca se sacrificase altcineva sa iasa din cort in miez de noapte la datorie.

Sambata dimineata abia ce avem timp sa facem de-o cafea si sa aranjam alimentele pe masa, ca eu si Florin trebuie sa plecam 200 m mai sus pe valea Marginita spre punctul nostru de lucru. Asta inseamna ca noi stam acolo unde traseul de maraton paraseste valea Marginita, virand in dreapta sus spre Dealul Rafailestilor. Eu nu cunosteam deloc zona, dar eram foarte nerabdatoare sa fac si eu dupa aceea traseul si sa vad frumusetile Apusenilor.

Dar pana una alta socializam cu localnicii, care mai de care: unul cu pusca si calu’, altul cu caruta (poate isi face de vreo spaga si cara pe vreunu’ la maraton in sus la deal … glumesc), altii se duc in sus la lucru la coasa si au un bax de bere in dotare, care mai de care !

Asteptam mult si bine, socializam la propriu cu toti localnicii, nici tipenie de alergator ! Asa ca ne punem pe pozat diverse chestii, sa mai treaca vremea, povestim, impartasim impresii, dar nici un alergator bai frate ! Desi ni se spusese sa fim la nush ce ora ca primii maratonisti vin tare ! Mda, vezi sa nu, am stat de mai bine de o ora pana a aparut ceva miscare la orizont ! Si miscarea era creata de altfel de subiecti de fapt … !

Dovada de social networking cu locanicii din Sagagea, si nu numai …

Primii concurenti care ne trec pragul sunt niste vaci, pe care le incurajam sa treaca pe pod, dar nu avem nici o sansa ! 😛

Poduletul peste apa: am facut calcule sa vedem daca tine la 200 de alergatori sau nu ?

Si in sfarsit la un moment dat apar alergatorii ! Primii mai rasfirati, apoi tot puhoiul ! La inceput sunt foarte emotionata cand ii vad pe primii cum trateaza foarte serios si responsabil concursul. Dar ce stiu eu, eu nu am alergat la maratoane ?! Apoi vine si grosul, unii mai in joaca, altii mai in serios, incerc sa fluier pana imi sparg plamanii, incerc sa ii incurajez tot pana imi sparg plamanii, ba mai si ragusesc pe deasupra, asa ca pana la sfarsit, nu stiu cat au obosit alergatorii, dar mie mi-era foame si nu mai vroiam altceva. Nu am avut probleme in punctul nostru de la bifurcatie, ah, ba da, l-am asteptat pe Serghei de’ am innebunit sa inchida maratonul si sa putem si noi pleca ! Serghei draga, nicicand nu m-am bucurat mai tare ca te-am vazut !

Apoi, in drum spre punctul de alimentare, fac un ocol de vreo ora prin sat, ca sa aprofundez si eu zona. Sunt uimita cat de mare este satul, desi nu pare, dar se ramifica pe tot felul de strazi, stradute si ulicioare si zau pe bune daca am reusit sa il vad pe tot. Este un fel de mic Manhattan al Apusenilor ! Pe fiecare vale care mergea in sus pe munte, o ulita isi planta discret casele in lungul drumul, risipindu-se rand pe rand apoi in sus pe dealuri si culmi.

Satul Sagagea vazut de pe dealuri, cu ale sale casute pitoresti

Ma tot imbarlig pe ulite, sau nici macar ulite, ci un fel de hatase pe care se scurge alene si domol cate un firisor de apa, asa ca de bine de rau s-a format un fel de poteca si a mai aparut o casuta prin zona. Tot pierzandu-ma pe drumulete ajung si la cimitir, care se intinde intr-un mod cat se poate de simplu si natural pe un deal, cu privire spre vale. Cred ca spunea prin biblie ceva pe undeva de un loc cu iarba verde … apai daca or fi vazut apostolii Sagagea, cred ca erau deja fericiti in rai !

Apoi incerc sa gasesc asa-zisa ulita principala a satului, desi e drept ca nu prea-mi iese, pentru ca nu prea am repere dupa care sa ma ghidez. Dar la un moment dat descopar scoala si ma gandesc ca asta ar trebui sa fie destul de centrala si urmand ulita respectiva nimeresc si bisericile – ortodoxa si greco-catolica parca, apoi drumul de caruta pe deal prin iarba care duce la intersectia din vale, unde este si magazinul din sat. Deci, luand in considerare aceste repere, eu cred ca am parcurs drumurile cele mai principale din sat si am ajuns si in centrul satului.

Bisericile din satul Sagagea: biserica ortodoxa (fundal stanga) si greco catolica (prin plan dreapta)

Drumul de caruta care coboara de la biserici direct la intersectia din sat

Scurt, dar cuprinzator pelerinajul meu prin satul Sagagea, ma intorc repejor in tabara de baza, unde o tanti din sat ne-a adus niste placinte. Mamaaaaaaaaaaaaa ! Deliciu, hranesc si cateii, strang cortul si il las in masina la Cristi, apoi peste deal la Baisoara ca mai este juma’ de zi si am ganduri mari. Ne strangem vreo inca 3 voluntari care vom merge pe jos la Baisoara, asa ca nu sunt singura cu aceste ganduri revolutionare de mini-maraton. Plecam pe valea Marginita si la punctul in care am fost eu in post viram in dreapta sus spre culmile dealurilor.

Vremea este foarte buna si traseul mi se pare deosebit de frumos. Drumul pe care ne aflam intalneste la scurt timp o padurice de brazi vanjosi, oferind o priveliste de milioane spre satul Sagagea si spre valea Marginita. Apoi pe nesimtite ajungem si la baza Dealului Rafailestilor, in fata maretiei caruia eu ma intreb cu bucurie, dar si cu nedumerire pe unde oare este traseul !? Aveam o harta, dar era mai interesant sa explorez. Imi doream sa am ocazia sa ma plimb pe tot acest deal superb, dar cum nu stiam pe unde merge traseul, nu eram sigura ca parcurge tot ce este mai frumos aici. Dar da, o face, este cel mai superb traseu pe care mi l-as fi putut imagina pe aici ! Traseul este perfect si parcurge in serpentine tot ce este mai frumos si pitoresc din Dealul Rafailestilor, trecand pe la niste casute minunate profilate pe culmea dealurilor, oferind panorame de exceptie spre satul Sagagea si imprejurimi, salvand alergatorii de sete prin cele 2 izvoare naturale care sunt pe drumul serpuitor, ce sa mai, o frumusete ! Mai ca imi vine sa ma apuc de alergat !

Poteca asta s-a facut mai mult de la alergatori, ca altfel nu se vedea asa de bine

Casute presarate in urcarea pe dealul Rafailestilor

Cruce undeva in varf de deal, cu vedere spre bifurcatia de la Bocsesti in fundal

Printre splendorile din dealul Rafailestilor, fara cuvinte …

Si undeva si izvorul din deal, cu apa foarte buna …

In zona izvorului s-a format o mlastina conntinua, de’ abia se poate trece

Traseul mai continua apoi pe o curba de nivel in partea superioara a Dealului Rafailestilor, apoi coteste usor la stanga spre o padurice, lasand in urma panoramele spre valea Sagagea.

Mai departe drumul prin padure merge incet incet spre punctul de alimentare de La Rascruce, serpuind printre copaci mai pitici pe o portiune, apoi o padure serioasa si un izvor pe marginea drumului la Fantana Popii. Tot traseul este presarat de izvorase zglobii si cristaline, care pe mine ma incanta din cale afara, sunt atat de simple si autentice, de imi vine sa le beau toata apa !

Cum mie nu prea imi place sa merg prin padure, de cum se termina panoramele si Dealul Rafailestilor tot am impresia ca trebuie sa ajungem la urmatorul punct de alimentare, desi nu trecuse foarte mult de la ultimul astfel de popas. Pe de alta parte, pe undeva pe aici pe parcurs ar mai fi fost si un punct de control si unul de hidratare, dar acum erau incheiate si lumea plecase din posturi, motiv pentru care mie mi se parea distanta mare intre puncte.

Ajungem insa si La Rascruce, unde domnul Dinu incurajeaza ca de obicei concurentii. Anul trecut am fost in acest punct de alimentare, dar acum a trebuit sa refuz invitatia si am preferat ceva nou de explorat si pentru mine daca tot am facut atata drum pana aici. Stam putin de vorba cu lumea si o taiem mai departe. Eu nu sunt prea bucuroasa, caci am niste bocanci vechi care ma cam bat si au talpa cam rigida, dar nu ma gandisem inainte sas plec de acasa exact ce vreau sa fac si acum plateam pentru lipsa mea de organizare … eu aia care de obicei sunt organizarea intruchipata !

Punctul de La Rascruce lasat in urma noastra in drum spre Baisoara

Continuam traseul spre punctul denumit Stiolne, depasindu-ne cativa alergatori, noi aclamandu-i, eu injurand bocancii care ma bat, apoi norii negrii care se strang deasupra capului nostru. Anul trecut tot in zona de la Stiolne – Zapodie am prins nori si nu am beneficiat de lumina pentru poze colorate in aceasta zona minunata. Anul acesta speram sa am noroc, dar se pare ca nici de data acesta nu imi surade astrul ceresc, ei lasa, poate la anul sa prind si eu soare pe la Zapodie. Maratoane sa tot fie !

Coborarea drumului spre Stiolne (inca era soare)

Casuta din zona Stiolne, important este ca are marcajul pe ea !

De la Stiolne nu mai mergem pe traseul clasic de maraton care ocoleste prin zona Zapodie – Dealul Boinic, ci taiem drept o zona semi-mlastinoasa spre punctul denumit Crucea Crencii. Echilibristica pe smocurile de iarba pentru depasirea zonei mlastinoase este esentiala, asa ca fiecare isi croieste drum pe unde este mai usor si pe unde ii permite propria greutate sa nu se afunde foarte mult. eu pentru completare am si betele telescopice, asa ca sunt avantajata !

Traversam spre Crucea Crencii, unde o vaca mare ne intampina la o casuta, iar din departare se mai aud fluieraturile care incurajeaza ultimii maratonisti. Eu deja am obosit (bine, e drept ca si de la bocancii inadecvati), dar nu pot decat sa ii admir pe toti cei care au alergat si au avut atata ambitie sa faca acest maraton ! Poate intr-o zi oi alerga si eu, dar inca nu, am alte prioritati !

Dupa Crucea Crencii decidem sa nu urcam drept si abrupt spre Baisoara dupa ce traversam valea Vadului, ci preferam sa trecem pe la ultimul punct de alimentare si sa continuam pe drumul forestier, in lungul caruia ultimii patru kilometrii poarta ultimii alergatori, si pe noi printre ei, la linia de sosire. Mie una mi s-au parut interminabili acesti ultimi kilometrii, nu ma gandeam decat unde sa imi pun cortul, aveam si eu o problema, sa mai fie vreun loc de cort pentru instantul meu infim de mic.

La Baisoara lume multa la pensiunea Skiland, furnicar mare, de’ nimeni nu gaseste pe nimeni. Cunoscand insa configuratia cladirii, ma duc la subsol unde imi gasesc colegii de club lucrand de zor la clasamente. Reusesc sa recuperez cortul, gasesc un loc unde sa il montez, apoi mai prindem o portie de gulas (ca anul trecut ratasem mancarea) si cica pe urma a urmat ceva cu foc – parte cultural-sociala la care eu am clacat si nu am semnat condica din cauza frigului. Mi-a fost mult mai bine sa ma duc la cort si sa aprofundez caldura sacului meu de dormit, decat dardaitul afara, chiar daca era langa foc (dar pentru mine nu este niciodata suficient de cald !)

Concluzia: este atat de simpla ca nici nu imi vine sa ma mai tot repet – o fac pentru club si pentru oamenii de acolo, de care imi este dor si imi face placere sa ii revad, nu chiar tot timpul, dar din cand in cand este perfect pentru stilul meu. Altfel, comportamentul meu este clar: este singurul maraton la care calc, deci nu alergatura ma atrage, ci clubul, oamenii, ei fac totul si sunt deosebit de mandra (al nu stiu catelea an la rand) ca fac parte din acest club ! Zicea un maratonist undeva intr-un jurnal ca nu intelege de unde atatia voluntari multi si veseli. Ei bine, veniti la CAR Cluj Universitar si veti intelege !

Advertisements

About AuthenticTravels

My life motto is simple yet comprehensive: “We live only to discover beauty. All else is a form of waiting” (Khalil Gibran, poem ‘The Prophet‘) Background in architecture, historic monuments, and cultural tourism Professionally, during the past 20 years, I’ve focused on issues of cultural heritage and resilience tourism, based on my specialization in historic monuments. I graduated Architecture, then I completed two master programs and a doctorate in the field of both cultural tourism and restoration of historic towns. I became a member of various cultural and touristic organizations, among which the International Council on Monuments and Sites (ICOMOS). Then, at a certain moment, I decided to change the course of my carrier and became a travel writer, editor, and planner (each step at a time). Working in an office was definitely not for me. I needed to have freedom and to be able to explore the beauties of the world (as my motto says, right?). Not only I started to travel more and for longer periods, but I started the travel of my life, through life. Travel writer, editor, and photographer I am part of Arrivedo’s expert travel writers and write neighborhood guides for different hotels worldwide. As part of my professional writing, I’ve produced travel articles in English for Much Better Adventures, Modern Trekker, Adventure Animals, Matador Network, Arrivedo, Inside Himalayas, Activity Fan, and Sonderers. Thus, here it is a list of my published articles in English (by Iuliana Marchian). Also, I have written in Romanian for the Rulotism, Greciadeweekend, LiterNet, Capital Cultural, and National Geographic journals. Thus, here it is a list of my published articles in Romanian (by Iuliana Marchian). Besides, I am part of the Much Better Adventures team and produce regular content on adventure experiences through the Balkans. Eventually, I have joined Arrivedo’s Editors team and I assist other writers in completing their Neighborhood Guides for hotels. Moreover, when writing is not enough and people want to hear more about my experiences, I’ve accepted the challenge of speaking in public about my travels. It was difficult at the beginning, but I’ve gotten used to it now. When you speak about your passions, there’s no limit. I share my experiences of traveling through my talks at Incubator107 and inspire people to discover themselves through travel. My Travel Style – slow, authentic, flexible During my travels, I get in touch with locals through different communities or simply while I am on the road. For the moment, I travel by myself at a slow pace and seek for authentic places, where tourism hasn’t yet commodified the features of the place. This is a reason why I love what traveling brings into my life. I believe that the people I meet aren’t a coincidence. This way I see how every day of traveling adds a brick to my self-development. I consider traveling the best way of personal development, accompanied by the classic cliché ‘out of the comfort zone‘. Through my travels, I want to bring to light human individuality. I consider that everyone has his or her own travel style, authentic, and free of any boundaries.
This entry was posted in Apuseni. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s