Raicani – Piatra Cetii – Poiana cu narcise – Tecsesti – 17 mai 2015

Primavara aceasta parca am innebunit ! As merge in muntii Trascau oricat de mult as putea ! Si culmea este ca am fost de cateva ori anul acesta si inca nu m-am saturat ! De fapt ceea ce ma atrage cel mai mult la Trascau in momentul de fata este ca inca mai am destule cotloane de descoperit acolo si asta ma incanta peste masura. Si daca mai repet destinatiile o data la cativa ani nu este nici un bai, ca pe mine cam atata ma tine memoria !

Am plecat din Sibiu tot destul de tarziu, dar am avut timp in dimineata zilei respective sa citesc abia atunci mailurile de pe grupul clubului si sa imi dau seama ca unde vroiam eu sa merg era una si aceeasi poiana a narciselor unde se duceau si colegii mei de club, fix azi, fix duminica ! Pfuaaaaaaaaa, mesaj repede la domnul Dinu sa ii spun ca vin si eu fuguta prin zona si ca poate ne vedem macar 5 minute, ca mi-e un dor de mor de ei ! Aflu ca ei vin din Ramet, coboara spre satul Tecsesti, apoi de acolo urca prin Poiana cu narcise pe Piatra Cetii, urmand sa coboare apoi spre catunul Raicani si de acolo sa traverseze mai departe spre Ramet prin Fata Pietrii. Bun, perfect, vin eu cu masina pana sub Raicani (dracu stia ce drum este pe acolo !) si fac jumatate din traseu in sens invers. De fapt nici macar nu vroiam sa urc pana pe Piatra Cetii sau sa fac cine stie ce mare traseu, vroiam doar sa imi clatesc ochii din nou printre casutele cu acoperisuri tuguiate de paie ! Ce simplu este cand iti doresti atat de putin ! Garantat primesti insutit in schimb ! Prin zona mai fusesem acum cativa ani cu Cezar (bunul meu prieten din Bucuresti), apoi cu doi sibieni si cu Gabi din Deva. Pe atunci nu era autostrada si veniseram pentru un 1 decembrie prelungit – de vreo 4 zile si facusem un circuit mai mare. Acum insa vroiam sa vad doar casute de lemn cu acoperis de paie si speram sa imi revad si colegii de club !

Prin Galda de Sus incep sa intreb localnicii eu pe unde trebuie sa ajung la Tecsesti ?! Aveam eu o harta, d-apai aia era in rucasac si rucsacul in portbagaj, asa ca era mai simplu sa flutur din gene pe geam ! Nu prea imi place insa ce mi se spune, ceva de genul 12 km din Poiana Galdei pana in Tecsesti pe un drum cam nasol …. zice un nene uitandu-se la iubitul meu Dokker ! Bine, bine, dar eu merg pana sub Raicani, deci asta este inainte de Tecsesti ! Nu prea salvez decat vreo 3-4 km, asa ca nu este mare afacere, ca drumul prost era pe inceput dupa cum aveam sa aflu, la serpentinele de urcare in inima muntelui !

Cu inima cat un purice intru in Poiana Galdei si stau cu ochii in patru dupa indicatorul de Tecsesti ! Bine, e mult spus indicator, este mai mult o tablita super-ruginita si mancata de vreme pe care trebuie sa stii ca o cauti (cum stiam eu) si pe care trebuie sa o astepti cu mult interes sa apara timida intr-un fel de intersectie. Locul de unde se face la dreapta (in sensul de mers spre Intergalde) spre Tecsesti nu este nicidecum o intersectie, nu i-as spune nici bifurcatie, este mai degraba un punct neglijabil in soseau de Intregalde, unde se face un drum bombardat de vreme in sus spre munte ! Atata tot, nimic special ! Ei bine, pe drumul asta bombardat o iau eu, cu ceva temeri la inceput, dar cu gandul sa abandonez daca ceva mi se pare suspect si nu pot trece cu masina. Ei bine, degeaba mi s-au parut mie suspecti primii 5oo de metri pana m-am adaptat la noile conditii de teren, ca oricum nu aveam unde sa intorc masina pe un drum atat de ingust, iar de dat cu spatele la vale pe hartoapele alea trebuia sa fiu tacanita rau ! Asa ca am dat inainte si am zis ca nah, merg incet si asta este, macar sa fiu eu sanatoasa. Portiunea de serpentine este ok pe zonele de curba de nivel – unde fiind pamant s-a mai batatorit drumul, dar este groaznica pe zonele de curba – acolo unde se produce de fapt marea declivitate ! Am injurat eu bine de cateva ori, noroc ca am experienta de mers pe drumuri d-astea bomba, ma intrebam daca mai sunt si alti nebuni pe aici cu masinile, eram singura deocamdata, dar am sarbatorit evenimentul intalnirii cu o alta masina stand la un chat micut in mijlocul drumului. Era asa o noutate sa vezi masini pe acolo, ca instinctiv cand ne-am intalnit am oprit, am deschis fiecare geamul si am inceput sa vorbim: eu am intrebat cat mai este, el mi-a spus ca ce jeep am (waw, deci dokkerul meu are moaca de jeep ! yeeeeeeee !).

Dupa ce am trecut de o troita, am ajuns si in valea de sub catunul Raicani, am vazut cum din dreapta venea marcajul care te purta prin Fata Pietrii, iar masina am parcat-o pe marginea drumul unde acest marcaj traversa valea Cetea in stanga (in sensul de mers spre Tecsesti) si incepea sa urce spre catunul Raicani.

Incep sa urc incetisor pe tentativa de drum de caruta care ma salta val-vartej in altitudine. Cat ai zice peste vad deja Cheile Tecsestilor in zare si la orizont se vad cateva case din catunul Raicani. Incerc sa imi exersez memoria sa vad daca mai imi aduc aminte ceva de data trecuta, surpinzator imi amintesc destule si sunt curioasa sa vad ce s-a mai schimbat, pentru lucrurile se schimba aici mai ceva ca la oras ! De ce ?! Pentru ca batranii mor si casele raman de izbeliste, ieri le vedeai pline de viata, astazi le vezi incuiate si ferecate pana in dinti si maine le vezi daramate, stand sa cada !

Casuta aceasta era acum 3 ani inca locuita si imi amintesc un nene si o tanti cu care am vorbit aici ! Si binenteles imi mai amintesc si un catel care ne-a pus putin nervii pe bigudiuri cand s-a dat la noi ! Acuma este totul incuiat, liniste si pace !

O instalatie de potcovit caii si nu numai, era prin zona si o mini fantana

Iar in spatele casei a aparut acum un mic cimitir, unde ma uit pe o cruce si vad ca este inmormantat un nene recent, in 2013 … probabil asta era nenea cu care vorbisem acum cativa ani pe aici !

 O

Un fel de ulita sau poteca plina de iarba trece pe langa un pamant inca lucrat si ma duce spre ceva ceea ce ar putea fi centrul catunului. Asta inseamna doar ca se vad mai multe case prin zona, nu ca ar fi cine stie ce densitate construita !

Dealurile pe care se desfasoara catunul Raicani

Inaintez pe potecuta, la un moment dat ajung langa o casuta cu un izvor in spate, aici traseul face o curba mare si ma scuipa intr-o ulita care incepe brusc putin mai sus. Asta este un drum de caruta bine conturat si traseul merge pe acolo inspre “centru“. Cand sunt mai aproape de zona caselor, ma latra niste caini, mai intai pe dupa gard, apoi direct din spate. Nu-i nimic, ca bag ultrasunetele in ei, ca sa le testez (desi astia vad ca nu reactioneaza foarte instant, dar tin distanta, ceea ce e bine ca nu imi folosesc nici betele). La o casa iese si o tanti care tipa la caine, apoi ma roaga daca pot sa o duc la intoarcere pana in Alba. Ii spun unde am lasat masina si cam pe la ce interval orar consider ca ma voi intoarce.

Catunul Raicani cu Piatra Cetii in fundal

Urc spre ramificatia unde se bifurca succesiv traseele spre Cheile Cetii, respectiv Poiana Modolesti si Piatra Cetii. Merg acum pe culmea care ma obliga sa-mi atintesc ochii spre Piatra Cetii si sa ma rog sa apara soarele sa-mi iasa si mie pozele cat de cat. Soarele nu iese, asa ca gasesc eu o solutie: ma pun la picnic si astept, ca de grabit nu ma grabesc nicaieri. Un caine imi tot da tarcoale, dar nu este interesat de ce mananc, ci tot coboara in vale, apoi urca din nou aproape de locul in care sunt eu si isi tot marcheaza teritoriul in diferite puncte ! Aha, deci are un traseu strategic, d-aia nu este interesat el de mine care stau si il studiez la greu de altfel !

Cat am mancat eu si m-am lalait prin zona a reusit sa iasa si soarele un pic, numai bine cat sa imi agrementeze cat de cat si Piatra Cetii. Cu aceasta ocazie m-am hotarat sa si urc pana pe varf, in loc sa astept colegii de club jos. Daca era vreme naspa, chiar ca nu as fi urcat nici sa ma tai, dar asa cu cate o raza de soare, pare mai atractiv sa transpir pana in sus.

Pornesc spre ultima coliba din Raicani, aceasta aflandu-se putin sub urcusul abrupt pe Piatra Cetii. De acolo se merge inca pe curba de nivel usor urcand in diagonala, pana cand un mare stalp de marcaj ne bareaza trecerea. Aici are loc o schimbare de directie, fiind necesar un viraj puternic la 180 de grade, usor in sus. Apoi abrupt in sus, deja pe niste stanci, apoi pe muchia care urca aproape drept in Piatra Cetii.

Vedere spre valea Cetii si catunul Raicani din urcarea pe Piatra Cetii

Pe Piatra Cetii este mare pelerinaj: unii urca, altii coboara, s-a dus naibii linistea mea. Ba ca sa fie setul complet ma intalnesc si cu persoane cunoscute, de la care aflu ca au plecat la 12 din Cetea si deja ma ajungeau din urma (eu care plecasem la 12 abia de jos din vale, deci ma miscam mai ceva ca melcul !). Ma bucur totusi sa il revad pe Viorel, poate m-oi mai incumeta si eu vreodata sa merg in turele lui, chiar daca sunt foarte sustinute, … dar deocamdata ma bucur de plimbare si las maratoanele pentru altii ! E doar o chestiune de alegeri personale, si temporare !

In timp ce discut cu Viorel si ne apropiem de varful Pietrei Cetii, narcisele incep rand pe rand sa isi faca simtita prezenta ! Cate narciseeeeeeeeeeeeeeeeeeeee !!!

Ma asteptam sa gasesc narcise numai in Poiana cu Narcise, dar nu, uite ca narcise sunt aici sus pe varf, ca un fel de invitatie la a descoperi ce se ascunde mai departe

Tone de narcise pe varful Piatra Cetii

Si ca sa fie setul complet, in acest lan de narcise, ma intalnesc si cu colegii de club, ei venind din sens opus directiei mele de mers. Bucurie mare, domnul Dinu este foarte fericit sa ma vada, imbratisari, pupaturi, stam la taclale, iar mi se face dor de o tura cu ei si oarecum ma hotarasc eu in subconstientul meu sa vin la maraton sa ajut la organizare (ceea ce aveam sa confirm peste 2 zile la club). Cam acesta este efectul pe care il au intalnirile cu colegii de club: cand ii vezi cata energie si cate fac, ti se transmite automat starea aceasta, sau daca era doar latenta, ti se activeaza instant !

Din varf de la Piatra Cetii cobor putin spre aven, apoi ma intorc 180 grade pentru a ma orienta spre Poiana cu narcise. La aven sunt cativa oamenii care exploreaza din buza de intrare spre maruntaiele pamantului.

Avenul din Piatra Cetii

Coborand din Piatra Cetii spre Poiana cu narcise

Coborarea spre Poiana cu narcise este foarte abrupta, ma intalnesc cu un grup cu copii, copii alearga, un catel s-a aciuiat de ei, il mangai si eu pe catel, se aciuiaza si de mine, este o adevarata autostrada aici pe Piatra Cetii – toata lumea, de la mic la mare, urca si coboara in toate sensurile si directiile.

Vedere spre Poiana cu Narcise din coborarea de pe Piatra Cetii

Cutu’ ciacar care s-a aciuiat de mine si cred ca era inca pui

In coborare spre Poiana cu Narcise ma trezesc ca fac si pe ghidul. Un grup cu unu’ in frunte se intorceau cu gand sa urce inapoi pe Piatra Cetii (fix portiunea aia naspa si abrupta ca pe casa), avand scuza ca nu gasesc traseul de coborare spre Poiana cu Narcise, ca s-au afundat nush’ unde in desis si ca nu-i marcajul si ca ce sa-i faca. Nenea vorbeste incoerent si vazandu-i ca urca pe Piatra Cetii nici macar nu reusesc sa inteleg ca ei de fapt vroiau sa coboare. Ii intreb clar ce vor si singurul raspuns este ca ei cauta marcajul nush’ care de coboraree nush’ unde (asta era destinatia lor finala, marcajul nefiind in zona). Eu nu stiam marcajele din zona pe dinafara, asa ca le spun ca nu stiu, dar ii intreb totusi inistent unde vor sa mearga acuma ! Cica in poiana aia cu case, adica in sens opus decat mergeau, dar ca nu gasesc marcajul. Le arat marcajul, le arat bifurcatia si nu vor sa ma creada cand ma bag peste firele cu electricitate pentru vaci. Cica pe acolo e marcajul de la limita de rezervatie ! Bine, treaba lor, nici eu nu imi aminteam perfect totul, dar stiam ca mai facusem traseul si era usor de ajuns in poiana daca stiai unde sa o faci la stanga. Nu vor sa ma creada ! Bineee ! Treaba lor ! Tot dupa mine au venit pana la urma !

In punctul unde coborarea de pe Piatra Cetii se domoleste se iese intr-un fel de sa, unde exista tendita de a merge inainte pe culme in padure, dar aici marcajul face brusc stanga in sensul de coborare si coboara o poiana in panta accentuata. La capatul acestei poieni drumul continua pe dreapta pe o curba de nivel prin padure, ajungand foarte repede in Poiana cu Narcise la primele case si ulite.

Vedere spre Piatra Cetii din Poiana cu Narcise

Casele din Poiana cu Narcise (era un brunch ceva pe aici, ca era agitatie mare)

Din Poiana cu narcise, fara a ma afunda prea mult in sensul propriu al poienii, cum ajung in prima ulita in fata caselor, fac dreapta spre Tecsesti, dar nu pe marcajul care coboara in vale si in sat, ci merg pe drumul care ajunge pe curba de nivel inapoi in catunul Raicani. Domnul Dinu imi recomandase cu tarie acest drum, eu nu intelesesem de ce imi spune la inceput de acest drum, dar mergand pe el am inteles cu adevarat motivul. Are niste panorame superbe asupra satului Tecsesti de vis-a-vis, ceea ce se merita pe deplin !

Din acest drum care merge pe curba de nivel spre catunul Raicani se vede superb Tecsestiul de pe dealul opus. Daca as fi mers pe drumul forestier din vale nu as fi vazut atat de mult, in felul acesta am mers insa pe la acelasi nivel cu satul care se desfasura sub ochii mei pe versantul opus !

Cred ca m-am lalait cel putin o ora pe drumul asta ! N-aveam nici un chef sa ma car acasa !

Cheile Tecsestilor vazute din drumul pe curba de nivel spre catunul Raicani

Cu toata lalaiala mea ajung totusi destul repede in catunul Raicani, care incepe cu multe capite de fan si cu o stana pe sub Piatra Cetii. Tot mergand eu asa, imi dau seama ca sunt inca sus si ca as putea sa trec pe la doamna care ma rugase sa o duc la Alba sa vad daca a plecat de acasa spre vale au ba. Zis-si-facut, ma indrept spre saua din care se urca pe Piatra Cetii din catunul Raicani.

Pe dealurile Raicaniului, fiind copil paduri cutreieram

Gospodariile de altitudine din catunul Raicani

Ma duc la doamna acasa si incep sa strig dupa ea, dar nu raspunde nimeni, cainii latra dar degeaba, pana la urma trag concluzia ca a coborat de vale si ma asteapta la masina. Cand sa plec pe drum la vale, ma agat intr-un liliac ca sa il jumulesc sa imi iau si eu niste flori acasa. Si ce sa spun ca se pun jevrele pe un latrat a-ntaia cand ma vad pe mine in liliac si atat de tare latra, ca iese doamna afara, doar ca din alta casa (eu strigasem dupa ea la casa gresita, unde o vazusem eu de dimineata). O bag in priza sa o duc la Alba, desi nu era hotarata, ii spun ca nu ma grabesc, asa ca ma aleg si cu o invitatie la masa in curte: lapte cu cas si ceapa din gradina ! Adevarul este ca ceapa merge bine cu laptele !

Doamna cum hraneste puii ca sa ii bage la culcare

Pui de gaina plini de energie, nu vor sa stea acolo !

In poarta casei sub liliacul mirositor

Si buchetul meu de liliac pe care l-am indragit nespus

Cas cu lapte, si liliac !

Acuma daca tot nu ma grabeam, am avut ocazia sa stau in curte la doamna suficient cat am asteptat-o sa fie gata ! Am mancat, m-am balonat cat China de la lapte, am vorbit cu vecinul, am vazut ca unii vin de la o ferma calare pe cai (dap, vreau si eu), apoi am negociat cu pisicile, dar erau prea sperioase, am suflat in papadii … Cu alte cuvinte: m-am bucurat de micile bucurii !

Nu-i rau sa iti amintesti cum e sa sufli in papadii !

La  coborare mi-a zis doamna ca ma duce pe alt drum, credeam eu ca cine stie ce drum descopar. Cand colo doamna m-a dus pe un nemarcat printr-un desis prin padure, de’ am luat toate cracile in cap, am coborat mai abrupt ca pe Piatra Cetii si am ajuns in valea Cetii unde un drumeag iese langa apa, dar nu se continua foarte mult in sus. Ca punct de reper: sunt vacile alea de acolo ! 😛 Cert este ca acuma mi-am facut de lucru sa trebuiasca sa ma reintorc in zona, pentru ca mi s-au promis de catre doamna o tona de visine, cirese, prune, gutui, pere, mere, placinte si lista poate continua oricat ! Si nu am de gand sa le refuz, am de gand sa ma bucur de ele cat pot ! In felul asta scap de gatit !

Advertisements

About AuthenticTravels

My life motto is simple yet comprehensive: “We live only to discover beauty. All else is a form of waiting” (Khalil Gibran, poem ‘The Prophet‘) Background in architecture, historic monuments, and cultural tourism Professionally, during the past 20 years, I’ve focused on issues of cultural heritage and resilience tourism, based on my specialization in historic monuments. I graduated Architecture, then I completed two master programs and a doctorate in the field of both cultural tourism and restoration of historic towns. I became a member of various cultural and touristic organizations, among which the International Council on Monuments and Sites (ICOMOS). Then, at a certain moment, I decided to change the course of my carrier and became a travel writer, editor, and planner (each step at a time). Working in an office was definitely not for me. I needed to have freedom and to be able to explore the beauties of the world (as my motto says, right?). Not only I started to travel more and for longer periods, but I started the travel of my life, through life. Travel writer, editor, and photographer I am part of Arrivedo’s expert travel writers and write neighborhood guides for different hotels worldwide. As part of my professional writing, I’ve produced travel articles in English for Much Better Adventures, Modern Trekker, Adventure Animals, Matador Network, Arrivedo, Inside Himalayas, Activity Fan, and Sonderers. Thus, here it is a list of my published articles in English (by Iuliana Marchian). Also, I have written in Romanian for the Rulotism, Greciadeweekend, LiterNet, Capital Cultural, and National Geographic journals. Thus, here it is a list of my published articles in Romanian (by Iuliana Marchian). Besides, I am part of the Much Better Adventures team and produce regular content on adventure experiences through the Balkans. Eventually, I have joined Arrivedo’s Editors team and I assist other writers in completing their Neighborhood Guides for hotels. Moreover, when writing is not enough and people want to hear more about my experiences, I’ve accepted the challenge of speaking in public about my travels. It was difficult at the beginning, but I’ve gotten used to it now. When you speak about your passions, there’s no limit. I share my experiences of traveling through my talks at Incubator107 and inspire people to discover themselves through travel. My Travel Style – slow, authentic, flexible During my travels, I get in touch with locals through different communities or simply while I am on the road. For the moment, I travel by myself at a slow pace and seek for authentic places, where tourism hasn’t yet commodified the features of the place. This is a reason why I love what traveling brings into my life. I believe that the people I meet aren’t a coincidence. This way I see how every day of traveling adds a brick to my self-development. I consider traveling the best way of personal development, accompanied by the classic cliché ‘out of the comfort zone‘. Through my travels, I want to bring to light human individuality. I consider that everyone has his or her own travel style, authentic, and free of any boundaries.
This entry was posted in Trascau. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s