Prima tura de speologie din viata mea – 11-12 oct. 2014

Nu am fost niciodata intr-o pestera cu ghid specializat, dar intotdeauna m-am intrebat cum este ?! Auzeam pe unul, pe altul ca se duc, dar pur si simplu nu se potrivise sa merg si eu si adevarul este ca nici nu imi dorisem pana acuma sa merg sa fac speologie. Dar pe principiul toate la timpul lor, acuma vedeam pe pagina urecheatului numai poze faine din pesteri si de la canioning. “Bai, nu se poate, vreau si eu !” Adica sa stiu ca exista asa minunatii pe lumea asta si eu sa nu le explorez, sa nu dau deloc cu nasul ?! Nu, nu, asta nu se poate, musai sa ajung si eu. Il tot aman o vara intreaga pe motiv ca nu am timp si sunt la Brasov, dar acuma proaspat intoarsa la Sibiu, nu numai ca nu mai am nici o scuza, dar abia astept sa merg. Deci, da, era momentul ideal sa fac prima mea tura de speologie, … desi trebuie sa recunosc ca din tura asta, parca momentul cel mai fain a fost cina ! :))

Am ajuns destul de greu in Casa de Piatra, eu fiind transportata din fata blocului si pana la destinatie, si chiar si asa mi s-a parut foarte complicat, obositor si interminabil drumul pana acolo. Cu alte cuvinte am ajuns abia spre pranz acolo, desi trebuia sa ajungem pe la 11 a.m., dar nah, socoteala de acasa e una, aia din targ cu totul alta. Echiparea a durat mai putin decat drumul, dar avea potential sa dureze la fel, si pe dupa pranz plecam spre o pestera usurica cica de explorat. Taramul este de basm, toamna la ea acasa, niste peisaje sa stai in cap, nu alta !

OLYMPUS DIGITAL CAMERAOLYMPUS DIGITAL CAMERAOLYMPUS DIGITAL CAMERADe la unica pensiune din acest sat, dar frumos rau sat, o luam in sus pe drum si apoi la o intersectie facem la stanga, tinem drumul in continuare si ne topim in arsita zilei, ca doar d-aia am plecat la pranz.

OLYMPUS DIGITAL CAMERATeoretic mergem pe un marcaj trecem si pe langa afine, mmmm afine, un izvor de unde luam apa sa ne ajunga, mai zacem la soare apoi da-i spre pestera, ca nu mai ajungem odata la pestera aia.

OLYMPUS DIGITAL CAMERATotusi, inainte sa ne pravalim spre pestera, organizatorii au grija sa ne pozeze ca sa le dea la numar la plecare, ca la intoarcere nu se mai stie !

(14) Casa de Piatra - poza de grupPoza de grup la prima mea tura de speologie (sunt si eu mic si cu albastru acolo in poza !)

Apoi intram in pestera ! Adica, mai intai ne echipam pana in dinti (unii dintre noi) la intrarea in pestera. Eu cu colanti si bluza merinos, ca nah, stiam ca in pestera este frig si ca vom sta mult si pe loc. “De ce te imbraci atata ?“, primesc intrebarea, “O sa mori de cald !” :)) “Eu sa mor de cald ? Hai sa fim seriosi. Cand s-o intampla asta sa mi-aratati si mie cum mor de cald ca tare-s curioasa, mai ales intr-o pestera cu temperatura sub 10 grade !“. Deci, cu alte cuvinte, ma pregatesc pana in dinti sa mor de cald dupa parerea unora, dar dupa parerea mea doar sa imi fie bine si confortabil.

Intram in pestera, prima mea pestera cica mai serioasa. Cam intuneric, nu prea vad nimic, cu marea frontala cu tot, mi se pare cam naspa, eu trebuie sa vad, bucuria ochiului este primordiala pentru mine in tot ceea ce fac, si apai daca nu vad, eu ce caut aici !? Hai ca parca se mai vede ceva la orizont, iau contact cu primele tentative de noroi, mazga, mocirla, fie ea cum s-o numi, oricum ceva cleios si lipicios cu care eu nu sunt obisnuita. Tot am tendinta sa ma duc sa ma spal pe maini in apa care curge prin pestera, dar sunt avertizata ca imi vor inghetat manutele, ceea ce se si intampla, dar parca nu as pune noroi pe aparatul meu foto, vreau sa fac poze la marile stalactite si stalagmite.

OLYMPUS DIGITAL CAMERAO prima catarare pe niste mazga si noroi, da’ pe aici nu sunt prize, nu am de ce sa ma agat (in noroi ?!), cizmele nu am incredere in ele sa pun piciorul ca lumea pe alunecarea asta continua, cineva ma tine de mana, altul de fund si trec hopul. Din seria “Ce bine e sa fii gagica ! Macar se bucura omul cand te ajuta ! :))

Pfuaaaaaaaaaaaaaaaaa, si urmeaza cea mai tare portiune din pestera, desi noi suntem pe o zona laterala, taratura prin namolul asta albicios, printr-un tunelas ingust ingust, de’ nu am alta sansa decat sa ma tarasc efectiv pe burta cu tot ce am (si cu ce nu am) prin mocirla asta. Este ceva atat de nou pentru mine, ca nu imi dau seama daca imi place sau nu, tot am tendinta de a ma curata. Ce sa te cureti frate, ca te faci ca porcul in urmatoarele 3 secunde, nu minute ! Acum ca scriu din amintiri imi dau seama cat stres poti elibera prin taratura asta prin namol, data viitoare cred ca o sa chiui mai mult ca sa eliberez toate acumularile de energie negativa din mine. La capatul tunelului se deschide insa o mica salita in care abia incapem vreo cateva persoane si mici luminite sclipitoare ni se arata pe pereti. Mda, cam misto, asta vroiam sa aflu, de ce ar putea sa imi placa sau nu sa vin in pesteri. Bine, ca alea misto ….. sunt si cele mai grele …. nu cred sa ajung eu acolo vreodata, dar cine stie …

OLYMPUS DIGITAL CAMERA OLYMPUS DIGITAL CAMERA OLYMPUS DIGITAL CAMERA OLYMPUS DIGITAL CAMERA OLYMPUS DIGITAL CAMERA OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Dupa balaceala prin namol pe burta si intr-o completa taratura urmeaza reintoarcerea la firul principal al pesterii. Cica avem de coborat o cascada ! Ce ?! Io sa cobor pe sfoara aia pe cascada, pe ud, pe alunecos, no way, io fac rapel in gandul meu. Se amenajeaza insa o coarda pe care cica trebuie sa ne dam jos tinandu-ne asa de ea ….. unu sta sus, altul jos, no hai, ca macar ma prinde in brate, cat de rau poa’ sa fie !? Apa insa ma streseaza, am eu fixul meu de la catarare ca unde e ud, e alunecos, periculos si te duci ca pe coaja de banana. Am constatat insa la speologie ca daca iti echilibrezi corpul bine, poti sa stai si pe mazga asta umeda si alunecoasa.

OLYMPUS DIGITAL CAMERAPrima coborare nu a fost asa de speritoare pe cat mi-o imaginam de sus. Experienta rapelurilor m-a ajutat imediat sa ma pun in pozitie (aia de ginecolog evident !), si am coborat cat ei zice peste jos. “Bravoooooo“, primesc incurajari, “ai coborat cel mai bine dintre toti pana acuma !”, ….. “Hmmmmm, je, moi, chiar eu ?! Mai sa fie !? Chiar ma ajuta experianta catararii“.

Urmeaza inca o saritoare cu apa ! Ah, fleac, chiar daca este din doua trepte, am inceput sa capat incredere in aderenta cizmelor de cauciuc pe apa, pe namol, in echilibrarea corpului la ramonaj, in sfoara aia am mai putina incredere, dar am incredere ca pot cobora si fara ajutor eventual ! Eh, la mana contrarie pe fundul meu ! Ajuta la echilibru, nu de alta !

OLYMPUS DIGITAL CAMERAPrima treapta din a doua saritoare vazuta de sus (am uitat cum il chema pe baiatul ghid)

Apoi avem loc plat si un fel de bifurcatie, atat cat pot eu intelege momentan din speologia asta. Apa merge inainte, noi la dreapta spre un mare horn cu alt ramonaj. Bleah, mi s-a cam luat deja, ramonaj, ud, rece, parca as bea un suc de portocale cu umbrelute. Sunt obosita si tracasata, in fond si la urma urmei peste o saptamana trebuie sa imi sustin doctoratul, cum naiba vine chestia asta cu relaxarea nu prea vad eu, nu am auzit de nimeni relaxat la sustinerea doctoratului, dar incerc eu acuma sa fac asta tarandu-ma prin namol ca sa imi las acolo stresul, oboseala si tracasarea.

Urmeaza deci inca un horn cu alta catarare, ramonaj, la liber teoretic, ca cica e simplu, dar eu ma uit foarte mirata de ce o chestie uda ar putea fi simpla ?! :)) Ne imbraca baietii cu hamuri pe noi ca sa invatam cum sa mergem si cu sculele alea pe coarda. Ah, asa mai merge, daca am scule pe mine, ma simt bengoasa, am o incredere nebuna in fierotaniile astea, chiar daca nu stiu sa le folosesc pe toate. Dar stiu baietii, asta e bine, fac asta mereu, asa ca ma incred si fac ce mi se spune. Taras grabis in sus, bah, da e complicat rau, daca nu te echilibrezi ca lumea, te-ai dus ca pe coaja de banana, noroc ca stau atarnata in sculele alea.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA OLYMPUS DIGITAL CAMERA OLYMPUS DIGITAL CAMERAUrmeaza o imbarligatura de hornulete mai mici, o sala in care nu prea pot face poze ca nu am lumina adecvata, apoi intoarcerea si coborarea pe acelasi horn in ramonaj la liber ! Ce, ai innebunit ?! Cum sa cobor la liber pe unde am urcat cu scule ?! Toata lumea coboara, nah, pai atunci incerc si eu ce sa fac. Mmmmm, merge, ma mai tin de coarda cu a treia mana si ajung jos. Apoi din nou la cascadele cu apa, de data asta in urcare si afara din pestera. Toata lumea moare de foameeeeeeeeeee, mama visez la cina aia ca la hotelul de 5 * care ma asteapta in cort.

OLYMPUS DIGITAL CAMERABunataturi la Casa de Piatra, cina tipic romaneasca

(07) Casa de Piatra - la cinaLumea a mai stat la bere, dar cum eu nu am venit pentru bauta, ma tirez la somn, ca am tras destul azi la mersul pe coate si pe burta. Mi se tot infunda nasul noaptea, mama ei de rinita alergica, dar noroc ca nu mai trebuie sa ma trezesc cu noaptea in cap. A doua zi de dimineata ne asteapta o duminica perfecta intr-un catun superb: Casa de Piatra.

OLYMPUS DIGITAL CAMERAIn drum spre tiroliana vizitam vacile care pasc alene pe un fel de ulita, in lungul unui paraias

OLYMPUS DIGITAL CAMERASi peste tot pe dealuri toamna a imbracat copacii si straluceste de jur imprejur

OLYMPUS DIGITAL CAMERARelaxare in asteptarea la tiroliana, mmmm, dragut la tiroliana, nu am insa suficienta adrenalina, desi nici nu imi doresc acuma asa ceva in viata mea, imi doresc numai calm si relaxare. Revenim la pensiune si vizitam muzeul satului din zona, o casuta mica amenajata cochet cu toate cele ale zonei.

OLYMPUS DIGITAL CAMERAIn balansoarul pensiunii de la Casa de Piatra stau si ma legan vreo ora pana suntem toti gata de plecare

OLYMPUS DIGITAL CAMERA OLYMPUS DIGITAL CAMERA

In micutul muzeu etnografic de la Casa de Piatra

Apoi ne suim in masini si plecam spre Izbucul Tauz, care m-a impresionat mai ales prin limpezimea apei.

(02) Zona Izbucul Tauz - poza de grup (01) Zona Izbucul Tauz - poza de grup

Poze de grup frumos incolonati pe podetele care duc la izbuc, si apoi apa limpede, stravezie, fascinanta care izvoraste din izbuc …. bine, mai bine zis care vine din pestera si apare sub forma de izbuc

OLYMPUS DIGITAL CAMERA OLYMPUS DIGITAL CAMERA OLYMPUS DIGITAL CAMERAPietre prin apa izbucului Tauz, culori si unduiri

OLYMPUS DIGITAL CAMERAIzbucul Tauz vazut de sus de pe o brana foarte alunecoasa si friabila

OLYMPUS DIGITAL CAMERAPoza de “Io la Izbucul Tauz“, ca sa am dovada

Apoi ne suim in masini si mergem spre pestera ghetarul de la Scarisoara, unde am mai fost eu acum vreo 10 ani, dar pe atunci nu era drum asfaltat pana aici si imi aminteam drumuri anevoioase pe care am urcat cu rucsacul mare in spate, caci urma sa traversez Apusenii in vreo 10 zile pana pe partea cealalta a Vladesei, inspre Huedin.

In Scarisoara insa dezvoltarea turismului kitchios tipic romanesc este in plin apogeu, una casa traditionala, una bucata vila scarboasa si hidoasa.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Asta este varianta traditionala cu specific romanesc pe care au pastrat-o, dar numai pentru centru de informare turistica

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Si asta este varianta de colaps cultural in peisajul cultural romanesc ! Bai frate, cat de bou, cretin si handicapat poti sa fii ca sa construiesti asemenea enormitate in maiestria asta si splendoarea care te inconjoara ?!

Si probabil, desi este chiar sigur, asta este motivul pentru care construim scarboseniile de mai sus, pentru ca …

OLYMPUS DIGITAL CAMERA… facem BANI si banii au pus stapanire pe tot, inclusiv pe bunul simt estetic

Dar pestera ghetarul de la Scarisoara acuma are bare de fier ca sa intri inauntru, este baricadata cu tot ce trebuie, este frig ca naiba jos (evident, doar e ghetar !), si lumea vine ca la pelerinaj …. si astfel se declanseaza fenomenul mai sus mentionat ! FACEM BANI si construim orbeste si prosteste si ne distrugem valorile romanesti, alea cate or mai fi.

OLYMPUS DIGITAL CAMERACoborarea abrupta spre pestera ghetarului de la Scarisoara

OLYMPUS DIGITAL CAMERASi ghetarul inca adormit care vegheaza in sanul pesterii

OLYMPUS DIGITAL CAMERAInfulecam niste gogosi sau branzoaice sau cum le-o mai zice si pornim spre casa. Nu avem decat 4 h pana in Sibiu, saracii mei camarazi de tura merg pana in Brasov, asa ca ii compatimesc, foarte lung drumul, frumoasa rau zona, dar drumul dom’le, ala este o problema.

CONCLUZIA: mai vreu la speologie, nu prea des, dar mai vreau, … asa, cat sa-mi mentina sufletul tanar ! 🙂

Advertisements

About AuthenticTravels

My life motto is simple yet comprehensive: “We live only to discover beauty. All else is a form of waiting” (Khalil Gibran, poem ‘The Prophet‘) Background in architecture, historic monuments, and cultural tourism Professionally, during the past 20 years, I’ve focused on issues of cultural heritage and resilience tourism, based on my specialization in historic monuments. I graduated Architecture, then I completed two master programs and a doctorate in the field of both cultural tourism and restoration of historic towns. I became a member of various cultural and touristic organizations, among which the International Council on Monuments and Sites (ICOMOS). Then, at a certain moment, I decided to change the course of my carrier and became a travel writer, editor, and planner (each step at a time). Working in an office was definitely not for me. I needed to have freedom and to be able to explore the beauties of the world (as my motto says, right?). Not only I started to travel more and for longer periods, but I started the travel of my life, through life. Travel writer, editor, and photographer I am part of Arrivedo’s expert travel writers and write neighborhood guides for different hotels worldwide. As part of my professional writing, I’ve produced travel articles in English for Much Better Adventures, Modern Trekker, Adventure Animals, Matador Network, Arrivedo, Inside Himalayas, Activity Fan, and Sonderers. Thus, here it is a list of my published articles in English (by Iuliana Marchian). Also, I have written in Romanian for the Rulotism, Greciadeweekend, LiterNet, Capital Cultural, and National Geographic journals. Thus, here it is a list of my published articles in Romanian (by Iuliana Marchian). Besides, I am part of the Much Better Adventures team and produce regular content on adventure experiences through the Balkans. Eventually, I have joined Arrivedo’s Editors team and I assist other writers in completing their Neighborhood Guides for hotels. Moreover, when writing is not enough and people want to hear more about my experiences, I’ve accepted the challenge of speaking in public about my travels. It was difficult at the beginning, but I’ve gotten used to it now. When you speak about your passions, there’s no limit. I share my experiences of traveling through my talks at Incubator107 and inspire people to discover themselves through travel. My Travel Style – slow, authentic, flexible During my travels, I get in touch with locals through different communities or simply while I am on the road. For the moment, I travel by myself at a slow pace and seek for authentic places, where tourism hasn’t yet commodified the features of the place. This is a reason why I love what traveling brings into my life. I believe that the people I meet aren’t a coincidence. This way I see how every day of traveling adds a brick to my self-development. I consider traveling the best way of personal development, accompanied by the classic cliché ‘out of the comfort zone‘. Through my travels, I want to bring to light human individuality. I consider that everyone has his or her own travel style, authentic, and free of any boundaries.
This entry was posted in Apuseni, speologie. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s