Creasta Costila Galbenele – 14 aug. 2014

De anul trecut de cand facusem Acele Morarului, incepusem sa tot aud creasta Costila Galbinele – creasta Costila Gabinele in sus si in jos jurul meu. Nu ca nu as fi auzit de creasta asta pana atunci, dar nu imi pusesem niciodata problema ca as fi putut merge pe acolo, ma gandeam ca trebuie sa te antrenezi serios pentru un asemenea traseu de gradul 3 de alpinism, iar eu nu aveam chef sa fac atata efort numai pentru o creasta. Nu simteam nevoia pur si simplu ! Avem chef sa fac multe altele si nu aveam timp sa ma gandesc la altceva. Cum insa Acele Morarului mi-au deschis poarta spre un necunoscut pe care am vazut ca il pot explora si fara cine stie ce antrenamente, am zis “hopaaaaaaaaaa” stai asa ca pot mai mult fara sa ma stresez. A urmat Arpaselul pe acelasi principiu si cateva trasee in Cheile Turzii. “Ah, pai stai ca pot sa fac 3 b si fara sa ma duc la panou“, asa ca am inceput sa ma gandesc mai serios la doua creste pe care le ochisem eu ca potentiale, daca, eventual, poate … din gama aia cu astrele ! Creasta Costila Galbinele si creasta Picaturii …

Cum insa tin foarte mult la viata mea si nu am chef sa ma risc mai mult decat oricum o fac satisfacandu-mi poftele cu tot felul de trasee pe munte, mi-am spus insa clar ca eu nu calc pe trasee mai grele de alpinism (mai grele – adica superioare la tot ceea ce facusem eu pana acuma) decat cu un coechipier, respectiv cap de coarda in care sa am incredere. Si la mine increderea se castiga foarte greu, pentru ca tin la mine si ma iubesc suficient de mult, incat sa nu ma sacrific pentru nimic in lume cand am de unde alege. Avusesem ocazia sa fac un traseu de alpinism mai scurt de 2 ori, la intervale diferite de timp, cu persoane diferite in echipa, si astfel vazusem cata importanta au coechipierii in starea de bine pe care o ai, sau poate nu o ai pe traseu. Si cum nu vreau sa ma chinui sub nici o forma si vreau sa ma simt bine pe aceste trasee, mi-am promis mie ca nu am sa merg cu primul care zice ceva de creasta Costila-Galbinele, ci am sa merg numai in momentul in care simt ca am incredere in coechipier.

Asadar, am cugetat, am crosetat, mi-am vazut de ale mele intre timp si lucrurile au inceput sa se aseze. Am cules informatii, am pus intrebari despre oameni, am urmarit si mi-am alcatuit profilul persoanei cu care as merge pe un asemenea traseu. Pentru profesionisti nu este un traseu greu, pentru un amator insa poate capata diferite forme, stari si interpretari parcurgerea unui asemenea traseu. Am avut mai multe variante intre care sa aleg, ca nah, fac parte totusi dintr-un club alpin, si am zis ca la care se aliniaza astrele prima, aia sa fie, dar repet potentialii coechipieri ii selectasem drastic ! :)) Doar era vorba de viata, fericirea si bucuria mea ! 🙂

Astrele se aliniaza pe la jumatatea lui august, cand nu mai aveam alte target-uri de trasee in program, Baza se intorsese din concediu si vorba aia “asteptam fereastra de vreme buna“. Nu il cunosteam personal pe Baza, dar auzisem multe lucruri bune despre el si imi staruia mereu in minte cum auzisem prima oara despre Baza si Dana, si cum tipul respectiv povestea despre Baza ca este un tip asa charismatic (fraza asta mi-a ramas foarte intiparita in minte si a avut ponderea cea mai grea in luarea deciziei !). Ma uitasem pe blogul lor si imi placuse ce vad, imi placuse cum scriu, ma regasisem in multe acolo. Intr-o buna zi ma trezesc ca imi da Baza add pe FB, eu care de obicei nu dau accept la persoane pe care nu le cunosc, dar stiind cine este, accept. Trece vremea si la momentul oportun, cand ma simt hotarata si stiu ce vreau sa fac il abordez, vorbesc cu el despre ce as vrea sa fac si el ma incurajeaza. Aha, deci nu eram eu nebuna, se pare ca micuta Costila-Galbinele imi era accesibila si mie, chiar daca nu tanjesc eu dupa marii pereti, ci dupa trasee cat se poate de modeste. Nu are rost sa enumar dinspre avantajele de a merge cu ghid, eu insa am profitat din plin de aceste avantaje incepand prin a nu ma documenta, ca daca tot nu mai trebuia sa caut poteci prin boscheti, ah ce bine este ! Nu am facut insa bine ca nu m-am documentat, pentru ca am sub-estimat lungimea si anduranta traseului, chestie care pe mine in lipsa de antrenamente din ultima perioada m-a costat o oboseala destul de constanta si doboratoare, si in consecinta lipsa placerii maxime in timpul parcurgerii traseului. Ca sa zic asa, abia acuma ca ma uit la poze si catar din nou creasta scriind jurnalul, ma bucur in sfarsit cu adevarat de traseu. Dar las’ ca refac eu creasta la anul ! 🙂

La 8.00 dimineata plecam din fata de la Caminul Alpin, unde eu dormisem peste noapte si o dam in sus spre refugiul Costila … urmariti fiind de concurenta, Marian Anghel cu inca un doritor de creasta Costila-Galbinele, dar ei aveau sa intre prin Hornul Central, noi matematic pe creasta. Urcarea mi se pare criminala, eram si eu foarte obosita din zilele precedente, dar si lipsa antrenamentelor de acasa s-a simtit. Nah, asta este, nu poti sa le ai pe toate, abia dupa izvorul de sub refugiu imi intru in ritm pe urcarea mai abrupta unde simt si eu ca urc, nu ca stau pe loc.

(008) Urcand spre ref. Costila - eu Urcand spre refugiul Costila printre multe flori (in fundal se vede coltul Galbinele, nu creasta)

(020) La refugiul Costila - eu La refugiul Costila pun toate zorzoanele pe mine, sa mai usurez din rucsac, mai ca as fi pus si toti amandoi 2 litrii de apa pe mine, doar ca nu stiam cum !?

(016) Urcand spre ref. Costila - creasta Costila Galbinele Si “micuta” creasta Costila-Galbinele care se vede acuma de’ mi sta ceasul, cam inalta asa … n-o studiasem preventiv, ma asteptam sa fie mai piticanie

Incepem urcarea clasica de la refugiul Costila spre valea Galbinele, o luam pe potecuta la dreapta imediat dupa refugiu, apoi pe potecuta de sub muchie ba pe stanga, ba pe dreapta, pana ce ajungem la niste fete de stanca. Deocamdata este usor si cataram la liber.

(028) Urcand spre cr. Costila-Galbinele - eu Constat cu stupoare ca bocancii mei nu prea tin cine stie ce minunatie pe fetele astea la aderenta, deh, bocanci mammut la care dupa un an de zile li se duce talpa de la atata uzura. Probabil ca daca ii tineam acasa nu li se tocea atata talpa !? Sa fie oare asta o solutie !?

Si ajungem la prima fata de stanca mai serioasa si mai vasta asa in suprafata, unde Baza ma anunta ca de aici ne si asiguram, ca sunt deja pitoane.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA Prima regrupare in care ajunge Baza

(040) Creasta Costila-Galbinele - eu in prima lungime Eu inca stau si il filez jos la baza fetei de stanca, dupa care incep sa urc victorioasa.

(056) Creasta Costila-Galbinele - eu in prima lungime Prima lungime de coarda (jos se vad Tancurile de langa refugiul Costila si refugiul mic mic)

Ma postez intr-un piton fix sub niste jnepeni si Baza pleaca mai departe. Catararea prin ierbotenii si jnepenis mie imi place, imi da o senzatie de siguranta, chiar daca uneori jnepenii sunt mai aerieni decat o surplomba, dar nah, ti se pare ca nu esti singur p-acolo, mai sunt si astia mici si verzi cu crengi vanjoase.

(059) Creasta Costila-Galbinele - eu in prima regrupare Sunt putin nerabdatoare sa urc, dar nu prea stiu ce sa cred, caci tocmai am fost avertizata ca urmeaza o traversare mai nu stiu cum … ori eu credeam ca traversarea “aia” e mai sus. Nuuuuuuuuu, cica sunt mai multe traversari in creasta Costila-Galbinele ! Fuck, si eu ma pregatisem psihic numai pentru una …. Hmmmmmm, ok, incerc sa bag psihicul la patrat sa vad daca ma simt pregatita sa fac mai multe traversari d-astea expuse azi …. ! 😛

Urc ce urc, in lupta cu jnepenii, apoi din nou un pic de catarare si urmeaza traversarea. Asta cred ca a fost cea mai dubioasa traversare dintre toate, nu atat ca expunere, ci ca grad de ingeniozitate si inventivitate cerute toate la un loc.

(069) Creasta Costila-Galbinele - eu la trav. descendent din a 2-a lungime La inceputul traversarii Baza baga o bucla frumos, ajung si eu acolo si dau sa scot din bucla … dar ma uit mai jos, caci da, traseul coboara si vad ca urmatoarea bucla e la cativa metrii mai incolo, dar eu trebuie sa cobor si nush cum pe bune ?! Incep sa ma mocai ca nah, ce sa fac, marii bocanci mammut am senzatia ca nu au priza deloc, e destul de inclinat cat sa nu pot calca sa spun ca stau pe picioare …. imi trece prin cap sa renunt ! Noroc ca ma aude Baza ca vin si imi da solutia salvatoare: te pui in fund si vii incet pana la a doua bucla. Ah, pai pozitia asta tarandu-ma pe fund o cunosc bine la catarare si merge de minune, ca am frecare mai mare, stabilitate mai buna si nici betele prinse pe urcsac nu ma mai incurca (ca nu le-am lasat la refugiu). Stand asa frumos in fund agat cu o bucla bucla din regrupare si tinandu-ma frumos cobor aia 50 cm care ma desparteau de un teren mai stabil. Precum spuneam, aici trebe’ inventivitate !

(073) Creasta Costila-Galbinele - eu la trav. descendent din a 2-a lungime Fericita ca am scapat de prima traversare a zilei !

(080) Creasta Costila-Galbinele - eu in a 2-a lungime Inca cativa metrii de catarat dupa traversarea din a 2-a lungime de coarda si …

OLYMPUS DIGITAL CAMERA… in a 2-a regrupare m-asteapta Baza care-si exercita jobul la puterea a 3-a: i-am zis multitasking – fileaza, face poze si ma incurajeaza sa trec pe fund traversarea

Mai departe urmeaza o portiune de mers la liber printre copaci combinati cu jnepeni, in principiu tinand linia crestei, dar putin pe partea dreapta sub creasta pe niste poteci mai mult sau mai putin vizibile. Scapam de jnepening si ajungem deasupra unei fete care este ca dupa viitura. Cica de sus de undeva au cazut niste chestii si au maturat acuma toata fata asta. E numai nisip si un fel de grohotis, eu ma simt ca la mare, doar ca nu-s si scoici !

OLYMPUS DIGITAL CAMERA Baza mergand spre a 3-a lungime de coarda, care incepe undeva la baza hornului care se vede in dreapta

(084) Creasta Costila-Galbinele - eu in a 2-a regrupare Eu stau si filez cum urca in a 3-a lungime, o fata cazuta imensa, cat un teren de fotbal. Cand se termina coarda urlu in sus si se gaseste un copacel chipurile stabil la care regrupeaza sub marele perete care se casca deasupra noastra.

(095) Creasta Costila-Galbinele - eu in a 3-a lungime Vin si eu usurel in a 3-a lungime de coarda, avand valea Galbinele la picioare

OLYMPUS DIGITAL CAMERA Si regruparea incropita ad-hoc la un copacel ramas inca in viata dupa schimbarile de relief din zona.

Urmatoarea lungime de coarda se va desfasura pe sub linia peretelui, desi eu ma distantez putin de sub perete, si are ca surpriza ce altceva decat o traversare. Dar asta a fost finuta traversarea !

(096) Creasta Costila-Galbinele - eu in a 4-a lungime Urcand a 4-a lungime de coarda pe undeva pe fetele de stanca si iarba (cata a mai ramas)

Cand sa ajung aproape de Baza in regrupare imi spune ca acolo imi voi pune papucii, doar  ca mie nu mi se pare un loc sigur, este un loc destul de expus si atunci ma opresc in mijlocul lungimii, inainte de bucla de inceput de traversare si … imi pun papucii !

OLYMPUS DIGITAL CAMERA Traversarea spre stanga pentru a intra pe linia crestei care urca apoi drept in sus

Baza ma asigura ca va urca repede urmatoarea lungime ca sa nu apuce papucii sa ma stranga ! Nu mi i-as fi scos din picioare nici sa ma tai acolo, parea locul ingust si expus si nu vroiam sa raman fara ei la inceputul traseului.

(098) Creasta Costila-Galbinele - eu in a 4-a regrupare Filandu-l pe Baza in a 5-a lungime de coarda, in spatele meu se vede traversarea pe brana de la fata cazuta din lungimile 3 si 4

Incepe in sfarsit catararea pe creasta Costila-Galbinele, iar cu papucii mai ca alerg in sus, prind toate prizele de picior, mmmm, imi place, este alta viata decat cu bocancii si ma bucur ca mi-am luat papucii.

(102) Creasta Costila-Galbinele - eu in a 5-a lungime A 5-a lungime de coarda dupa depasirea fetei cazute de stanca, iarba, nisip etc

OLYMPUS DIGITAL CAMERA Dom’ ghid asteapta frumos in regrupare si imi face tone de poze ! 🙂

Inca o lungime de coarda o mai impleticim prin jnepeni pana la baza traseului cu pasul cel mai greu. Aici in stanga iese si Hornul Central si ii auzim pe Marian si Sorin undeva jos cum urca. De aici mai departe traseul isi intra in drepturi si incearca sa ma sperie.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA Traseul nostru este fix in sus pe fisura aia din dreapta. Parea usor de jos, nu insa la fel mi s-a parut si in perete !

(116) Creasta Costila-Galbinele - eu in a 6-a regrupare Intre timp eu crosetez un hamac din coarda la Baza ! Faina poza ! 🙂 Tot intre timp Baza se catara in a 7-a lungime de coarda. De jos mie mi se parea usor ! Habar n-aveam ce ma asteapta ! 😛

OLYMPUS DIGITAL CAMERA Buuun, si dupa ce catara Baza si urla la mine sa plec, imi iau si eu inima in dinti.

(118) Creasta Costila-Galbinele - eu in a 6-a regrupare Renunt la locul meu confortabil din regrupare, pun iar papucii  in picioare si intru in perete. Tac pac, mah, e cam vertical, parea mai inclinat asa de jos, dar nu vertical ! Incerc mai pe stanga mai pe dreapta, chiar trebe sa gandesc ce fac ca altfel imi mor mainile. Sub mine se deschide toata panorama ultimelor lungimi urcate si imbarligate pe fetele alea cazute. Inghet de frica, e prima oara in viata mea ca vad atata haul sub mine, e o senzatie cu totul noua si nu stiu ce sa fac cu ea ! Si culmea, ca eu am vrut in viata mea senzatia asta, desi nu stiam exact cum este, credeam ca e ca pe Sanshil. Numai ca sub mine deja se terminase Sanshilul si mai incepea inca un Sanshil fix in sus ! Pentru a 2-a oara cred ca imi trece prin minte sa abandonez, dar nici ideea de a rapela in tot golul ala nu ma atragea, asa ca am incredere in Baza si dau in sus, scancind la fiecare 5 cm avansati.

(137) Creasta Costila-Galbinele - eu in a 7-a lungime A 7-a lungime are doua pasaje mai grele, reusesc sa trec de primul (fara sa ma trag in bucle cuie si alte accesorii, yah !) si abia acuma Baza imi spune ca este lungimea cea mai grea din tot traseul. Si ca pasul care mai urmeaza este un pic mai greut, dar e ultimul, trece si gata ! Trebuie sa recunosc intuitia de a-mi spune de dificultatea traseului cand deja trecusem o portiune din el si cand mai aveam doar putin de muncit. Pentru un moment am zis ca daca e asa in continuare tot traseul eu ma intorc, dar daca am aflat ca doar ala este pasul, nah, hai ca ma chinui putin si trec.

(142) Creasta Costila-Galbinele - eu in a 7-a lungime Eu ma chinuiam, Baza-mi facea poze, asta ca sa tin bine minte cum a fost pe lungimea asta in care am crezut  ca nasc efectiv, m-am sfortat din rasputeri sa ma tin de prizulicele alea mici mici mici. Greu frate, noroc c-am trecut ! Ajung in regrupare si pot sa respir, as fi luat o pauza de 100  de ore, atat de tare m-a consumat lungimea asta.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA De sub mine aud pe cineva fluierand, aud miscare, Marian venea lejer si frumos pe cea mai grea lungime din traseu. Sa nu te oftici !? Si eu cat m-am chinuit sa trec alea doua pasuri, grele rau nasterile astea in traseu alpin !

Mai mai consoleaza Baza o data spunandu-mi ca a fost si s-a dus cea mai grea lungime din traseu, dar ma ameninta cu o noua traversare ! Pfuaf, deci dupa ce ca am nascut in a 7-a lungime de coarda, acuma tre’ sa-mi pun psihicul pe bigudiuri pentru o noua traversare, evident pe deasupra peretelui care cade vertical in valea Costilei. Perfect, imaginea asta o aveam din minte de acasa, stiam ca va fi, dar eram atat de epuizata psihic dupa ultima lungime de coarda. Noroc ca Baza echipeaza traversarea pana in dinti ca sa trec si je p-acolo ! Dar pana acolo mai este de catarat ceva, dar ususrel, slava cerului !

OLYMPUS DIGITAL CAMERA Dupa cum se poate vedea traversarea este generoasa din toate punctele de vedere, adica: este expusa, ce nu se poate vedea pe stanga a se presupune vertical in jos, dar este lata, hai sa fim seriosi, putea fi mult mai ingusta, si in final este destul de scurta, adica acolo cativa metri de traversare dupa care faci repede in sus nu este atat de criminal. Dar bine, eu nu aveam de unde sa stiu toate chestiile astea, le descopeream acolo pe parcurs cu inima cat un purice ca nu stiam ce mai urmeaza. Doar pentru asta ma dusesem acolo, doar ca nu ma gandeam ca voi primi atatea la pachet ! 🙂

Dupa traversare, mai catar putin, asta era lungimea in care nu m-am auzit cu Baza si nu a ajuns coarda si am mers putin concomitent si Baza mi-a lasat niste ravase prin jnepeni, bucle, anouri echipate pana in dintii jnepenilor ca daca tot mergeam concomitent sa ne oprim in ceva in caz de cadere. Noroc ca dupa portiunea de catarat a fost loc de regrupat berechet, dar portiunea de catarat a fost mai usoara, mai simpatica si abia acum imi amintesc ca mi-a placut.

(148) Creasta Costila-Galbinele - eu in a 8-a regrupare Il filez pe Baza in a 9-a lungime de coarda. Eram total epuizata, incepusem sa imi doresc sa se termine odata, desi traseul era atat de frumos acuma. Nu visam decat sa ma vad sus la iesirea in Brana Mare a Costilei !

OLYMPUS DIGITAL CAMERA Soarele deja se daduse pe dupa munte, semn ca orele treceau pe nemasurate. Pe undeva pe sub ultima traversare nu prea mai era coarda si de dat pe dupa colt, asa ca Baza a regrupat ca sa ne putem auzi. Si ca sa il bat eu la cap sa echipeze pana in dinti ultima traversare ! Chiar nu mai aveam nervi pentru inca o traversare !

(155) Creasta Costila-Galbinele - eu in a 9-a regrupare Il filez pe Baza in a 10-a lungime de coarda si ultima lungime mai dificila pana la iesirea inspre campiile de deasupra dinspre Brana Mare a Costilei. Loc de regrupare amplu, fara expunere, imi permit sa imi tot scot papucii din picioare ca sa nu ma stranga prea tare.

(161) Creasta Costila-Galbinele - eu in a 10-a regrupare In jos il vad pe Marian, in sus il vad pe Baza cum mestereste acolo la bucle si ma intreaba daca vreau varianta usoara sau grea ? In halul de oboseala in care eram nu visam decat sa ajung pe cel mai usor drum (evident !) in sus.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA Baza pregatindu-se de ultima traversare care este pe undeva pe dupa bolovanul ala in stanga, pe unde pare o fisura verticala, dar se ocoleste bolovanul si iesi apoi imediat sus in creasta. Fain cotlon, ingenios, ma intreb cum or fi gasit ruta primii care au urcat pe aici. Cata cautare, ce senzatie, ce victorie !

Pe tot parcursul crestei am fost dominati de coltul Galbinele pe care l-am vazut de jos, iar acum ajunsesem sa il vad aproape la acelasi nivel !

OLYMPUS DIGITAL CAMERA Coltul Galbine: se catara si asta pe creasta aia ingusta, cica ajunge si ursul acolo, dar prin jnepeni, nu pe creasta

OLYMPUS DIGITAL CAMERA In directia opusa se vede creasta vaii Albe, fix vis-a-vis fiind iesirea din Brana Aeriana

Sunt in ultima regrupare a traseului, la soare, ah ce bine si mai este de catarat foarte putin, abia astept sa ajung la cota maxima, sunt rupta-n doua, de anduranta traseul frate !

(169) Creasta Costila-Galbinele - eu in a 11-a regrupare Si tocmai cand ma obisnuisem si eu cu traseul, se termina catararea ! Nu ca as mai fi putut, dar ma obisnuisem si eu cu tot felul de pasaje si traversari ! 🙂

Iesim in portiunea somitala a crestei Costila-Galbinele pe care o com parcurge concomitent, tot legati in coarda, dar nu mai regrupam, ca nu avea sens. Eram insa obosita si era mai bine sa merg inca asigurata !

OLYMPUS DIGITAL CAMERA Dupa o traversare pe stanga, se ocoleste un pasaj mai vertical de catarat din linia crestei (dar cine naiba mai poate ?!) si se iese in linia finala dinainte de Brana Mare a Costilei.

(199) Creasta Costila-Galbinele - eu in lungimile concomitente Baza croseteaza numai asigurari prin jnepeni, mai rau ma chinui sa le desfac, dar imi place ca imi da o senzatie de siguranta, responsabilitate si cumpatare ! Prfesionistii poa’ sa mearga si la liber pe aici, eu insa eram chiauna, abia vedeam pe unde calc, asa ca asigurarile mi se par cea mai buna inventie.

(198) Creasta Costila-Galbinele - eu in lungimile concomitente Ultimele sute de metrii pe creasta !

(195) Creasta Costila-Galbinele - eu in lungimile concomitente Pomul de craciun din creasta Costila-Galbinele (parcurgerea traseului de vara !), in fundal se vad Acele Morarului

In Brana Mare a Costilei stam si mancam, am devorat sandwich-ul ala in 3 secunde, eram cu stomacul lipit de spate, dar vroiam sa stiu ca am terminat creasta si sa pot manca linistita.

Vine si Marian cu Sorin si plecam impreuna pe Brana Mare a Costilei in directia vaii Scorusilor. Initial speram eu sa mai fac nush ce coborare pe nush unde de aici, dar la cat de rupta eram abia asteptam sa ma vad jos in cel mai scurt si sigur mod cu putinta.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA Brana Mare a Costilei cu Acele Morarului in fundal

Dupa ce depasim firul vaii Scorusilor (primul fir de vale cu saritori dupa ce iesi din creasta Costila Galbinele), facem dreapta paralel cu firul vaii pe o potecuta bine conturata. Povestea Baza ca primele dati cand a urcat pe aici nu era poteca, acuma serpentinele sunt foarte evidente si nu ai cum sa te pierzi. Prima oara cand am coborat pe aici am gasit foarte usor drumul.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA Marian, Sorin si Baza coborand in lungul Scorusilor

OLYMPUS DIGITAL CAMERA Valea Scorusilor isi vede mai departe de drumui ei pana in valea Malinului (jos in poiana am vazut si un urs, era o pata mare maro care se misca greoi …. cica au mancat mult caprele negre rad baietii de mine !)

In dreapta noastra am ajuns la nivel cu strunga Galbinele, si coboram printr-un hornulet la poteca clar conturata care duce catre strunga

OLYMPUS DIGITAL CAMERA Incep pasajele de descatarat, ca o amenintare la ce avea sa urmeze, semn ca dupa catarare urmeaza si descatarare !

OLYMPUS DIGITAL CAMERA Strunga Galbinele vazuta la vreme de apus, din pacate linia dintre lumina si umbra este foarte stridenta, dar nu aveam ce sa fac. Inca o mica urcare pana in strunga Galbinele si suntem in saua ce desparte valea Scorusilor de cea a Galbinelelor (firul principal)

OLYMPUS DIGITAL CAMERA In Strunga Galbinele – dominati de crucea de deasupra

Atentie, incep descatararile pe valea Galbinele, eu rupta-n gura de somn, Baza din ce in ce mai energizat, ca nah, ce era sa faca, trebuia sa ma trezesc cumva

OLYMPUS DIGITAL CAMERA Prima saritoare dupa strunga Galbinele este mai urat de descatarat pe vale, apoi urmeaza poteca vorba aia cu descatarari usoare pana la intersectia cu Hornul Coamei

OLYMPUS DIGITAL CAMERA OLYMPUS DIGITAL CAMERA Si intr-un moment de respiro, cand ajungem la hotel Galbinele, ni se arata creasta pe unde am fost !

OLYMPUS DIGITAL CAMERA Pe acolo pe deasupra peretelui merge creasta Costila-Galbinele (in dreapta se vede Hornul Coamei care taie ca o spintecatura zona si iese sus in Brana Mare a Costilei)

Continuam descatararile pe vale, avand promisiunea rapelurilor finale mai jos

OLYMPUS DIGITAL CAMERA Incep sa se mai domoleasca peretii laterali, apar brane de iarba si firul vaii devine mai accidentat in portiunea inferioara a vaii, urmand trei rapeluri, amenajate val-vartej si rapelate la maxim cat a tinut coarda, peste saritori si saritorele, ca nu mai aveam chef de descatarat.

(229) Coborand pe valea Galbinele - eu la primul rapel Prima saritoare de rapelat are pitonul undeva pe peretele din stanga cum cobori

OLYMPUS DIGITAL CAMERA A doua saritoare cred ca avea pitonul pe dreapta cum cobori si se rapeleaza pe crapatura aia din stanga bolovanului (cum te uiti la vale in sensul de urcare)

(233) Coborand pe valea Galbinele - eu la al 3-lea rapel Si ultima saritoare de rapelat, tot varianta cu bolvanoi mare pe langa care trebuie sa repelezi, asta avea pitonul undeva in stanga cum cobori, dar are si asta surplombita d-aia de trebuie sa te bagi in hruba in gol ca nu ai pe ce sa pui picioarele la rapel.

Inca cateva descatarari si micute si ajungem la poteca pe curba de nivel spre refugiul Costila. Valea continua mai departe in jos, probabil cu niste saritori din ce in ce mai mari, dar pana aici am platit pentru distractie.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA Brana de iesire din valea Galbinele spre refugiul Costila este prevazuta si cu un lant in bucatica aceea de traversare mai stancoasa, apoi este o poteca prin padure, destul de abrupta, haotica si expusa uneori, dar merge, mai pe fund, mai la crengi, mai la jnepeni, ajungem in sfarsit la refugiul Costila.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA La bancuta de la izvorul de sub refugiul Costila: eu si Baza ca dovada ca m-a adus intreaga inapoi, deci se poate avea incredere maxima in el

De la izvorul de sub refugiu am coborat cand incepuse sa se intunece, pana jos in Busteni nu am mai scos frontalele, nu ca se vedea, dar mi-era o lene dementiala, am mers pe bajbaite uneori si unde chiar nu se vedea la lumina telefonului. Am ajuns pe la 9 jumate seara jos, dupa aproape 14 h de traseu. Long day, happy day !

OLYMPUS DIGITAL CAMERA Si dintre tonele de flori de colt prin care am catarat toata ziua, creasta Costila-Galbinele este plina de asa ceva, nu stiai cum sa faci sa nu calci pe ele, dar erau enorm de multe !

CONCLUZII:

1) Din avantajele de a merge cu ghid (ghid bun, pasionat de ceea ce face, nu orice papagal cu stampila pe frunte):

  • cunoaste traseul, nu orbecai dupa intrare, retragere, pitoane, regrupari etc cum mai auzisem povesti de pe la multi altii si imi faceam cruce in cerc vorba aia cand ii auzeam cat se risca, dar fiecare cu viata lui pana la urma
  • ai exclusivitate maxima, omul este acolo si se ocupa de tine ca sa te duca pe tine in traseul ala si sa te aduca inapoi in conditii de maxima siguranta, ca lui ii place sa mearga pe munte si se bucura ca face asta este partea a doua (beneficiul lui suplimentar ca sa zic asa); acuma nu inseamna ca te cara si in carca !
  • tot timpul am fost ghidata, intrebata, consultata in alegerea variantelor, nu m-am indoit nici un moment ca face ceva gresit (asta depinde de ghid/om, depinde cu cine alegi sa mergi), nu m-am simtit nici un moment in nesiguranta; toate traverseele (unde aveam eu stresul maxim) le-a echipat cu bucle pana in dinti, la inceput si la sfarsit de traversare si daca a putut si intermediar, motiv pentru care cuvantul “traversee” care ma stresa atata, a inceput sa mi se para simpatic, pentru ca amenajate corect, nu au mai prezinta atata drama in caz de cadere si pendul
  • datorita faptului ca am avut incredere in capul de coarda si in coechipier, ca pana la urma ne filam reciproc, am putut sa imi depasesc limitele si sa fac un traseu mai greu decat tot ceea ce am facut pana acuma. Ori a-ti depasi limitele in conditii de nesiguranta cu un kamicaze pe post de coechipier, ar fi o dovada de inconstienta si prostie !
  • si nu in ultimul rand, primesti poze faine din traseu ! Niciodata nu am avut poze asa de faine din trasee, exclusivitate numai cu mine ! 🙂 Mmmmm, dragutz ! 🙂

2) Grad de dificultate al traseului (asa cum l-am perceput eu la actualul meu nivel de pregatire): asa cum mi se spusese, traseul este facubil tehnic vorbind fara un antrenament special, am trecut toate pasajele fara sa ma trag in bucle, fara sa calc macar pe vreun piton; ceea ce a facut insa traseul dificil pentru mine a fost lungimea sa (cate lungimi de coarda ne-au iesit noua habar n-am, oricum in jur de 10 – la fiecare numaratoare imi ies ba 9, ba 10, ba 11 din poze), dar daca mai pui la socoteala si marsul de apropiere si retragerea, tura a fost foarte solicitanta pentru mine. In conditiile in care o luna am stat pe bara si nu am mai facut nici un fel de exercitii in timpul saptamanii, in conditiile in care exercitiile fugare facute in ultima vreme erau foarte simple, doar de dezmortire si putin de cardio, numai iesirile pe munte saptamanale se pare ca nu au fost suficiente pentru mentinerea fortei si asta era importanta intr-un traseu lung de anduranta. Pot insa sa ma declar multumita ca am scapat doar cu o febra musculara la maini si spate, ca nah, fix partile corpului nelucrate au fost solicitate, logic !

3) Frumusetea traseului: traseul este foarte aerian si spectaculos, pe lungimile mai tehnice am avut un morcov cu ceva frunze zdravene ca nu eram obisnuita cu astfel de panorame vaste sub mine; oricat incercasem de acasa sa imi imaginez cum este pe un astfel de traseu, nu reusisem, nici o poza de pe nici un site nu surprinde in mod real senzatia de aerian pe care o traiesti la fata locului. Ori aerianul asta atat de aerian era nou pentru mine, Acele Morarului sa fim seriosi ca-s mic copil pe langa Costila-Galbenele, cel putin ca expunere din punctul meu de vedere. Traseul este variat, pentru toate gusturile, daca nu m-am plictisit eu e de bine, ai haul cat China la picioare, iar in pasajele verticale (alea 1-3 lungimi) chiar am avut ocazia sa vad cum m-as simti un piculet daca as face un traseu de perete. Mi s-a confirmat insa rapid ca nu imi place senzatia de a sta complet in aer, chinuindu-te sa treci de niste prize, asa ca treimea de mijloc a traseului nu prea mi-a placut, restul numai de bine, usor tehnic, frumos, accesibil.

4) Ce va urma …. ?! Ce vreau sa fac mai departe ?! Sincera sa fiu nici eu nu stiu ce va urma ! Tot scriu incercand sa trag o concluzie pentru mine si sa imi definesc mai bine ce vreau sa fac mai departe. Eu asa trag concluziile, scriind ! 🙂 Daca anul trecut nu aveam suficienta incredere in mine la modul general, si atunci tot bagam trasee mai grele decat ceea ce facusem pana atunci ca sa simt cum imi depasesc limitele si cum castig incredere in mine, acuma sincera sa fiu nu mai simt aceasta nevoie ! Chiar simt nevoia sa fac si trasee banale cu peisaje mioritice. In prezent, am suficienta incredere in mine, imi constientizez valoarea, nu sunt dispusa sa fac nici un compromis in plus mai mult decat am chef, nu sunt dispusa sa ma chinui numai ca sa adaug la palmares nush’ ce naiba de traseu, nu trebuie sa dovedesc nimanui nimic ! Insa tot gandindu-ma am reusit sa gasesc doar 2 motive pentru care fac trasee mai grele decat tot ce am facut pana acuma:

  • motivul psihologic: sa imi mentin increderea in mine, in fortele proprii si in ceea ce vreau sa fac la modul general in viata. Si este suficient sa fac astfel de trasee din cand in cand, nu mereu, nu simt nevoia si nu vad de ce as face mereu asa ceva ! Vad cumva aceste trasee ca un fel de auto-confirmare a puterii si a curajului meu, ma ajuta sa perseverez in ceea ce imi propun (in orice domeniu al vietii), ma ajuta sa nu ma dau batuta cu una cu doua, ma ajuta sa invat sa-mi traiesc puterea pe care o am si sa ma bucur de ea, exact atat cat este si exact atat cat am eu nevoie de ea

si

  • motivul varietatii vizuale (cel mai important): datorita specificului meu profesional, am foarte dezvoltat tot ceea ce tine de perceptia vizuala. Nevoia mea number one in orice fel de calatorie este sa vad peisaje si lucruri cat mai frumoase si mai variate dpdv vizual – satisfactia ochiului sa fie maxima; daca anumite trasee de catarat, accesibile mie fara cine stie ce antrenament, imi satisfac aceasta nevoie de varietate si satisfactie vizuala maxima, atunci am sa fac tot ce imi sta omeneste in putinta ca sa le fac, asumandu-mi riscurile minime pana intr-un anumit prag
  • datorita motivului mai sus mentionat eu nu simt nevoia sa fac trasee tehnice mai grele (de perete spre exemplu), nu simt nevoia sa ma dau cap de coarda, nu simt satisfactia cand am facut un traseu mai greu, nu simt nevoia de foarte multa adrenalina – in cazul in care fac un traseu mult prea greu, nu percep decat jumatatea goala a paharului si anume faptul ca pe anumite pasaje m-am chinuit, mi-a fost frica sa nu cad nu stiu unde, am plantat 100 de morcovi, am prea multa adrenalina si nu stiu ce sa fac cu ea (ca nah, nevoia mea de adrenalina este mai scazuta) etc

Concluzia concluziilor: imi place catararea usoara in conditiile in care imi asigura varietatea peisajului si panorame cat mai vaste si mai diferite decat as vedea de pe un traseu normal

Advertisements

About AuthenticTravels

My life motto is simple yet comprehensive: “We live only to discover beauty. All else is a form of waiting” (Khalil Gibran, poem ‘The Prophet‘) Background in architecture, historic monuments, and cultural tourism Professionally, during the past 20 years, I’ve focused on issues of cultural heritage and resilience tourism, based on my specialization in historic monuments. I graduated Architecture, then I completed two master programs and a doctorate in the field of both cultural tourism and restoration of historic towns. I became a member of various cultural and touristic organizations, among which the International Council on Monuments and Sites (ICOMOS). Then, at a certain moment, I decided to change the course of my carrier and became a travel writer, editor, and planner (each step at a time). Working in an office was definitely not for me. I needed to have freedom and to be able to explore the beauties of the world (as my motto says, right?). Not only I started to travel more and for longer periods, but I started the travel of my life, through life. Travel writer, editor, and photographer I am part of Arrivedo’s expert travel writers and write neighborhood guides for different hotels worldwide. As part of my professional writing, I’ve produced travel articles in English for Much Better Adventures, Modern Trekker, Adventure Animals, Matador Network, Arrivedo, Inside Himalayas, Activity Fan, and Sonderers. Thus, here it is a list of my published articles in English (by Iuliana Marchian). Also, I have written in Romanian for the Rulotism, Greciadeweekend, LiterNet, Capital Cultural, and National Geographic journals. Thus, here it is a list of my published articles in Romanian (by Iuliana Marchian). Besides, I am part of the Much Better Adventures team and produce regular content on adventure experiences through the Balkans. Eventually, I have joined Arrivedo’s Editors team and I assist other writers in completing their Neighborhood Guides for hotels. Moreover, when writing is not enough and people want to hear more about my experiences, I’ve accepted the challenge of speaking in public about my travels. It was difficult at the beginning, but I’ve gotten used to it now. When you speak about your passions, there’s no limit. I share my experiences of traveling through my talks at Incubator107 and inspire people to discover themselves through travel. My Travel Style – slow, authentic, flexible During my travels, I get in touch with locals through different communities or simply while I am on the road. For the moment, I travel by myself at a slow pace and seek for authentic places, where tourism hasn’t yet commodified the features of the place. This is a reason why I love what traveling brings into my life. I believe that the people I meet aren’t a coincidence. This way I see how every day of traveling adds a brick to my self-development. I consider traveling the best way of personal development, accompanied by the classic cliché ‘out of the comfort zone‘. Through my travels, I want to bring to light human individuality. I consider that everyone has his or her own travel style, authentic, and free of any boundaries.
This entry was posted in Bucegi. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s