Fugariti de ploaie pe creasta Neamtului – 12 iulie 2014

Prin 2007 am facut creasta muntilor Neamtului – teoretic si practic bucata de creasta din muntii Baiului, dupa ce acestia isi dezvaluie marele S prin inflexiunea in dreptul culmii Petru-Orjogoaia. Atunci eram insa in decembrie, asa ca am urcat cu telescaunul de la Azuga sus pe vf. Cazacu, am facut marele S pana pe vf. Rusul, apoi am tropait repede pe creasta muntilor pana pe vf. Neamtului si de acolo am coborat pe un picior de plai in jos pana in valea Azugii unde ne astepta o masina. Din cauza zilei scurte nu am apucat sa ma bucur prea mult de peisaj, oricum am ajuns jos pe intuneric, asa ca ramasesem cu o senzatie de neimplinire cu privire la acest traseu. Prin 2010 apoi am facut cu Radu traversarea Grohotis – Neamtului si am iesit in saua de sub varful Paltinu, continuand apoi spre Predeal prin celebra cabana de la Susai. Atunci am prins o vreme perfecta si nici nu ne grabeam, asa ca am avut ocazia sa admir muntii Neamtului in toata splendoarea lor … doar ca noi eram in extremitatea nordica a crestei si treceam pe langa creasta doar tangential. Dar am explorat si memorat retragerea, nu tocmai atragatoare prin coborarea abrupta si urcarea la fel de abrupta spre Susai. Dar cand timpul trece si gandurile si sentimentele despre partea intunecata a turei se mai estompeaza, revine dorinta de a revedea locurile. Deci aveam creasta Neamtului in cap, dar nu stiam de fapt la ce sa ma astept de la acest traseu, caci eu aveam doar o bucatica din creasta in cap si p-aia mi-o doream – ignoram faptul ca marsul de apropiere si retragerea sunt doua treimi din traseu ! :))

Tot vorbesc cu Claudiu despre una alta, pana imi zice ca s-ar duce sa exploreze pe valea Azugii nush’ ce ! Si atunci ma loveste in nazuinta mea latenta si pam, imi amintesc de creasta Neamtului pe care vroiam sa o refac de cativa ani buni. Facem planul imediat, zis si facut si fac greseala sa ma uit si pe harta: tac pac hop top, masor eu asa aproximativ distantele …. imi ies de vreo 30 km, desi sper ca nu au fost atatia. Hmmmm, cam multisor, dar nah, avem planul facut, nu mai dau inapoi, mergem. Ignor insa sa fac socoteala si la diferentele de nivel si mai bine ca nu am facut-o, ca imi dadea clar cu virgula acolo: tot traseul urca si coboara non stop, nici pe final nu ai numai coborare, ci numai coborari urmate de alte urcari ! :))

Sambata dimineata ma infiintez in centrul Azugii pe la 7.30 a.m. asteptandu-l pe Claudiu sa vina din gara. Imediat intram in traseul de urcare pe muchia Sorica, traseu pe care intotdeauna il parcursesem numai in coborare, nu mi se parea ca merita urcat atata timp cat exista gondola si puteam sa cobor la vale intr-un stil demential cu schiurile, in loc sa urc ca hamalul. Dar de data asta fiind atat de dimineata in Azuga, nici gondola nu mergea, asa ca ne indreptam spre muchia Sorica.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA La scurt timp dupa ce incepem sa urcam pe muchia Sorica, dam de o poiana cu un nou observator – asta sigur nu era ultima oara cand am coborat pe aici. Logic, cu Bucegii in fundal, dar cine ii vede, ca este o ceata dementiala sus !

Urcusul este enervant, ba urca abrupt, ba merge aproape pe plat, apoi iarasi urca abrupt pe ultima bucata pana la iesirea la gol alpin. Noroc ca stau sa povestesc cu Claudiu si timpul zboara ! Ajungem la golul alpin cam intr-o ora si ceva, unde evident, un vant groaznic, aprig si necrutator de rece ma in in primire. Eu = fara manusi, caciula sau celebrul meu batic din Egipt care tine de tot ce vrei (si rece si cald si vant si praf etc). Nu-s prosti egiptenii aia de se infasoara cu baticurile astea in caldura si vanturile alea ale lor de acolo !

OLYMPUS DIGITAL CAMERA Acuma suntem in drum spre varfurile Cazacu si Urechea, ambele apartinand muchiei care se infige aproape perpendicular pe creasta Baiului, si toate astea se intampla binenteles fix la inflexiunea cu culmea Petru-Orjogoaia care face mai departe legatura cu creasta Neamtului.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA Vedere din zona varfului Urechea spre muntii Bucegi ! Da, da si cu oile agatate pe plaiuri (f. blanzi caini, suspect de blanzi !)

Cat timp urcam noi spre varful Cazacu, vedem in stanga spre vf. Neamtului o ploaie ! Hmmmmm, nu prea ne surade sa mergem pe ploaie toata ziua, desi prognozele spuneau altceva. In dreapta in schimb spre vf. Baiului este soare si senin … inca ! Hotaram sa ne decidem ce facem cand ajungem in punctul de bifurcatie pe vf. Cazacu.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA Vedere dintre varfurile Urechea si Cazacu spre valea Azugii (in fundal m-tii Postavaru si Piatra Mare) – asta dupa ce trecuse norul de ploaie, vine seninul, asa ca mergem intr-acolo.

Ajungem pe varful Cazacu sus la cruce si de acolo ni se deschid toate zarile, inclusiv catre marea potcoava pe care o avem noi de parcurs pentru a ajunge (in sfarsit !) la bucata de creasta din muntii Baiului, intitulata generic creasta Neamtului, evident datorita numelui varfului omonim care se gaseste pe acest sector montan.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA Varful Cazacu (alt. 1753 m), cu vedere partiala spre vf. Unghia Mare de vis-a-vis (adica acolo unde trebe’ sa ajungem noi)

OLYMPUS DIGITAL CAMERA Vedere de pe varful Cazacu spre muntii Bucegi (teoretic mai inalti, dar acum sunt in ceata partial) – Claudiu poza din mers, cica are stabilizator bun la aparat !

Si la picioarele noastre se asterne ce avea sa fie taramul nostru de joaca pentru urmatoarele ore, adica o coborare in gat pe culmea Petru-Orjogoaia pentru a urca apoi la fel de in gat si a ajunge vis-a-vis, nu chiar pe vf. Unghia Mare, dar un piculet mai in spate pe vf. Rusul. Si de aici nu se vede, dar trebuie facut un mare ocol pe dreapta, fix ca o potcoava pentru a merge pe culmea de legatura, chipurile matematic pe creasta (bucata de legatura de altfel intre Baiului si Neamtului, chiar daca tot Baiului este tot).

OLYMPUS DIGITAL CAMERAVedere de pe varful Cazacu spre varfurile Unghia Mare si Rusul (de acolo incepe matematic creasta Neamtului)

OLYMPUS DIGITAL CAMERA Vedere de pe varful Cazacu cu ce lasam in urma, adica vf. Baiul Mare

Incepem sa coboram pe culmea Petru-Orjogoaia, in gat precum spuneam, pana ce un pic mai jos se bifurca la stanga in sensul nostru de coborare piciorul Cenusoaiei cu o stana (am dormit odata la stana aia, cu cortul in ea de’ jeg ce era in jur)

OLYMPUS DIGITAL CAMERA La intretaierea drumurilor intre piciorul Cenusoaiei si culmea Petru-Orjogoaia noi continuam pe varianta din dreapta, unde mai nou a aparut si un indicator (doar spre Traisteni, spre cealalta bucata de creasta nu avem insa marcaj). Continuam pe un fel de curba de nivel, sarind peste caini de stana care dau si ei din gura ca sa se afle in treaba, sa vada ciobanu ca-si fac datoria si sa le dea de mancare diseara ! Dupa ce sarim peste caini, incepem sa sarim si peste vaci, astea fiind foarte fotogenice, pentru ca pascand aici la altitudine sunt grase si frumoase, parca scoase din cartile de biologie.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA In poza de jos si cea de sus avem colectia de vaci de muntii Baiului: grase si frumoase ! Nu au stiut aia de la Milka sa vina sa filmeze reclamele aici, s-au dus in Elvetia unde e mai scump

OLYMPUS DIGITAL CAMERA Sarim si peste vaci si mi-as fi dorit si niste cai, dar aia care se vad sunt prea departe si oricum ocolim potcoava asta de destula vreme, incat inca un ocol nu pare foarte benefic si pana la cai. Pe de alta parte, au aparut si niste nori mari si cenusii la orizont, par sa vina din urma si sa ne fugareasca, asa ca marim pasul, atat cat se poate prin iarba asta inalta, grasa si frumoasa pana la brau.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA Am lasat deja in urma culmea Petru-Orjogoaia care coboara din vf. Cazacu si merge mai departe spre Traisteni. Am facut stanga si ne indreptam spre saua (cea mai joasa altitudine la care ajungem acuma) din care vom incepe urcarea spre vf. Rusului

OLYMPUS DIGITAL CAMERA Mergem pe un fel de teren plat, dar care continua sa coboare usor, eu una ma tot intreb cat mai are de gand sa coboare drumul asta, ca ma tot uit in fata si vad ce o sa avem de urcat. Imi aminteam eu multe picioare in fund pe potcoava asta de apropiere spre creasta Neamtului, dar cum anii trecusera, nu imi mai aminteam atat de bine toate detaliile. Deh, hardul de ram !

Deci inca suntem in coborare usoara, in timp ce in fata noastra strajuieste monstrul adormit pe care il vom urca ! Sper ca pana se dezlantuie furtuna !

OLYMPUS DIGITAL CAMERA Varfurile Unghia Mare si Rusul se vad pe creasta Neamtului care ne asteapta

OLYMPUS DIGITAL CAMERA Cateva vaci agrementeaza cromatic pasunile de altitudine dinspre valea Doftanei

OLYMPUS DIGITAL CAMERA … si inca avem de coborat, dar gata bifurcatia aia de drumuri este punctul de minima altitudine, de acolo urcam. Ajunsesem sa imi doresc sa urc, desi vedeam cum arata urcarea, dar cu norii in spate, vroiam sa ma vad cat mai repede sus, cu creasta facuta si cu ploaia fentata !

Ajungem in sa si pe nesimtite incepem sa urcam spre varful Rusul. Bine, urcarea se desfasoara in stilul clasic, dupa mogaldeata aia din fata care pare sa fie varf, cand ajungi pe ea, apare in fundal un alt varf si tot asa. Si chestia asta se intampla si acuma, binenteles ! Ca doar nu era sa urcam asa din prima !

OLYMPUS DIGITAL CAMERA Lasam in urma un mic laculet spre valea Doftanei, laculet pe care mi-l amintesc de acum 7 ani si care vad ca nu apare pe harti ! Si nu pare sa fie un lac temporar, ca eu l-am mai vazut in decembrie si acuma este iulie ! Urcam, urcam, urcam, scot limba de-un cot la propriu, vantul macar nu mai bate, dar eu oricum stau cu jacheta de puf infasurata in jurul gatului ca sa imi protejez spondiloza. Deh, daca mi-am uitat acasa baticul de uz universal din Egipt.

Ajungem in sfarsit pe un fel de varf, Claudiu deja mananca din mers, as manca si eu, dar cu norii aia negrii parca nu imi vine sa ma opresc si pe de alta parte imi amintesc ca pe creasta se mergea repede. Asta cand nu ai amintiri deformate de trecerea anilor !

OLYMPUS DIGITAL CAMERA Vedere de undeva din zona vf. Unghia Mare spre culmea Petru-Orjogoaia (potcoava din prim plan proaspat parcursa) si vf. Baiul Mare (in fundalul indepartat)

OLYMPUS DIGITAL CAMERA Multe plaiuri coboara spre valea Doftanei, in zare vazandu-se si muntii Grohotis

OLYMPUS DIGITAL CAMERA De partea cealalta a crestei, vedem pe stanga in sensul nostru de mers, nimeni altii decat m-tii Postavaru si Piatra Mare

Si acum ca am facut prezentarile de pe stanga si de pe dreapta, sa purcedem la drum pe creasta Neamtului. Eu imi aminteam ca era ceva asa molcom, care urca si coboara alene ! Mda, da, vezi sa nu ! Urca si coboara foarte abrupt ! Deci dupa fiecare varf urcat, urmeaza o coborare abrupta, dupa care ajungi intr-o sa si urmeaza o alta urcare abrupta, chestia asta repetandu-se de ….. am scos pana la urma harta sa le numar sa vad cate naiba mai sunt, ca muream de foame si ne saturaseram. Deja imi faceam juramantul de onoare ca nu mai calc curand pe acolo, cu atat mai mult fugarita de nori de ploaie !

OLYMPUS DIGITAL CAMERAOLYMPUS DIGITAL CAMERAOLYMPUS DIGITAL CAMERAOLYMPUS DIGITAL CAMERAOLYMPUS DIGITAL CAMERA In sfarsit se pare ca urcam pe varful Neamtului, ultimul din triada varfurilor Rusului – Steviei – Neamtului care definesc creasta matematica a crestei Neamtului.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA Recunosc in zare piciorul pe care am coborat din varful Neamtului spre valea Azugii acum 7 ani. Acum este plin de oi agatate ca globurile de craciun pe plaiurile cu pasuni. Probabil idem caini !

In sfarsit, dupa atata urcusuri, simtim ca incepem sa coboram usor, desi saua din fata noastra ne confirma ca vom mai urca putin, dar macar nu mai avem varfuri ascutite si abrupte de urcat ! :)) Visez de 2 ore la conserva mea de peste cu porumb, dar nu-mi vine sa ma opresc acuma cand stiu ca mai este putin si vreau sa nu ma prinda ploaia pe sus, macar sa fim spre coborare mai spre jos spre padure.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA Si cand ceata se ridica chiar pot sa recunosc saua Paltinu si varful omonim de deasupra, pe care sunt foarte fericita ca nu mai trebuie sa urcam. De fapt nici pe celelalte varfuri nu stiu daca trebuia sa urcam, am vazut noi niste inceputuri de drumuri care ocoleau pe curba de nivel, dar fiind ceata, nu am vrut sa ne riscam sa ne coboare prea mult si sa ajungem in valea Doftanei.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA Vedere din coborarea spre saua Paltinu si vf. omonim de mai sus

OLYMPUS DIGITAL CAMERA Vedere indarat cu varful Neamtului pe care il lasam in fundal

Partea draguta este ca in momentul in care traversam pe dedesupt varful Paltinu, incepe sa iasa soarele, iar cand ajungem pe vf. Turcului este chiar soare de-a binelea, avem chiar o bucata de cer senin deasupra noastra. Asa ca acesta fiind ultimul varf, dupa care chiar incepe coborarea (nu aia finala), dar macar intram in padure, ma declar multumita si scot in sfarsit conserva de peste pentru pranz. Pana aici am mers aproape incontinuu de la 8 dimineata, cu o scurta pauza de 15 minute pe vf. Cazacu, in rest am cam fost fugariti, sau macar prost impresionati si speriati de norii negrii care ne urmareau din spate. Acuma insa cu pata de cer senin deasupra crestetului, pot sa ma declar relaxata si sa mananc in voie.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA Vedere de pe vf. Turcului spre Pasul Predelus si m-tii Ciucas din fundal

OLYMPUS DIGITAL CAMERA Vedere de pe vf. Turcului spre m-tii Bucegi din fundal (tot cu ceata sunt)

OLYMPUS DIGITAL CAMERA Vedere de pe vf. Turcului spre m-tii Postavaru si Piatra Mare

Mancam ! Pfiuuuuuu ce bine este ! Facem plaja, si mai bine ! O scurta lectie de orientare pe harta cu busola lui Claudiu, apoi desertul. Ar fi mers si un suc ceva, un fresh de fructe, dar cum am pofte d-astea de femeie gravida numai in varful muntelui, ma ling pe bot, ma gandesc la o poza care reprezinta asa ceva si imi pun rucsacul in spinare. Il beau acasa, … il beau daca nu-s prea obosita cand ajung acasa si nu ma duc direct in pat !

Incepem coborarea spre lacul Rosu, avand grija sa tinem poteca din stanga care coboara si nu pe cea din dreapta care teoretic merge pe drumul de creasta spre Piatra Mare prin Clabucetul Mare. Nu-mi mai amintesc nimic din acest traseu, decat ca lacul Rosu este mai mult o balta decat un lac. Deci macar stiam ce cautam, in rest habar n-aveam pe unde. Avem nu stiu cate drumuri, inclusiv unul catre o proaspata pepiniera, Claudiu ii zice ca e de canabis, eu ca-i de brazi (mai ecologista).

OLYMPUS DIGITAL CAMERA Coboram destul de mult si urmam cat de cat niste benzi de KTM agatate ne-ecologic prin copaci. Mai vine si unul pe un enduro, cu o viteza mancand pamantul de’ stau pe loc sa nu cumva sa intre in mine. Sunt insa convinsa ca vine de la lacul Rosu, asa ca ma bucur ca ne arata drumul. Coboram in continuare, nici un marcaj, nu-mi aminteam aspectul asta, dar tinem cat de cat culmea prin padure, care ne scoate bine la lacul Rosu, ma rog, mai degraba plin cu pamant si noroi de la defrisari.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA Lacul Rosu, sau balta de noroi, precum spuneam (pe unele harti apare si ca lacul Gavan)

De la lacul Rosu avem insa un marcaj foarte proeminent care ne va duce la cabana Susai. Pe drumuri line de noroaie si inca ce noroaie, pana aici avusesem autrostrada pe nemarcate, acuma intram la propriu pe off-road pe marcaj.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA Echilibristica cea mai mare am facut-o ca sa sarim copacii doborati de taiere, sa ocolim namolul si baltile imense produse de TAF-uri, sa nu ne afundam pana la genunchi in namol, ceea ce era foarte plauzibil si alte distractii de genul acesta, distractii organizatorice de altfel. Dupa multe echilibristici d-astea, traversand brana de namol pe deasupra baltii tot de namol, ajungem la cantonul forestier din Retevoi, care pare parasit, dar in vatra fumega focul, semn ca cineva fusese de curand pe aici la niste mici in aer liber.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA De la canton avem un drum forestier mai bun, in continua coborare de data aceasta spre valea Azugii, cu mai putine obstacole de noroi, sau poate deveniseram noi imuni la astfel de provocari. Namolul nu m-a facut insa sa-mi pierd simtul estetic deosebit de dezvoltat la mine, si pe marginea drumului mi-este imposibil sa nu remarc floricelele multicolore, cu creasta Neamtului in fundal !

OLYMPUS DIGITAL CAMERA Printre floricele aruncam o vedere spre creasta Neamtului (de unde venim noi si unde au venit acuma definitiv norii mari si negrii)

Dupa o coborare foarte abrupta ajungem in valea Azugii de unde ne asteapta urcarea la fel de abrupta spre cabana Susai.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA In valea Azugii avem insa parte de un spectacol binemeritat cu un catel, scapat din ghearele stapanului, care latra in nestire la noi, mai ceva decat cainii de la stana si care plonjeaza in baltile de noroi facandu-se ca porcul intr-o mare fericire  … toate astea spre disperarea stapenei crispate … pai daca l-ai adus la munte femeie, ce sa faca, alearga javra, ca o tii toata saptamana inchisa in casa !

Urcarea spre cabana Susai nu o mai pomenesc, horror, groaznic, picatura chinezeasca, ma durea si spatele si picioarele simteam ca-mi luau foc, dar ma mobilizam numai pentru ca stiam ca e ultimul urcus si apoi ultima coborare. Eram dupa aproape 10 h de mers si chiar mi se facuse lehamite de intrat picioarele in fund ! Desi ideea cu tura fusese a mea, logic, mi-o meritam !

OLYMPUS DIGITAL CAMERA In sfarsit la cabana Susai, partea frumos renovata, care are si piscina inauntru

(01) Cabana Susai - eu si poneiul Si eu cu poneiul de la cabana Susai: era atat de mic, ca trebuia sa stau pe vine ca sa il mangai pe botic

Urmeaza coborarea de la cabana Susai spre Predeal, la hotelul Cioplea. Alta chestie imposibil de digerat dupa ce oricum ai mers toata bucla pe creasta Neamtului, dar merg mecanic gandindu-ma la alta mancare, o friptura aburinda ceva … d-asta am mancat doar legume seara. La Cioplea ne asteapta ai mei cu masina, ca daca tot erau in Predeal, macar sa nu mai mergem si tot asfaltul ala pana la gara, aia chiar ca era proba de psihic. Gara din Predeal pustie, orasul pustiu, aproape totul a devenit case de vacanta, unde de fapt nu mai vine nimeni nici macar in vacanta, ci doar de sarbatori ca sa ne etalam averile. Tanti de la ghiseu din gara nu era acolo, am asteptat pana cu 10 minute inainte de venirea trenului sa catadicseasca sa vina sa imi dea un bilet, ma gandeam serios sa merg cu nasu’, ca ea era la bar, dar stiam ca am reducere si nu imi convenea. Trai pe vatrai frate, traiasca Romania !

 

Advertisements

About AuthenticTravels

My life motto is simple yet comprehensive: “We live only to discover beauty. All else is a form of waiting” (Khalil Gibran, poem ‘The Prophet‘) Background in architecture, historic monuments, and cultural tourism Professionally, during the past 20 years, I’ve focused on issues of cultural heritage and resilience tourism, based on my specialization in historic monuments. I graduated Architecture, then I completed two master programs and a doctorate in the field of both cultural tourism and restoration of historic towns. I became a member of various cultural and touristic organizations, among which the International Council on Monuments and Sites (ICOMOS). Then, at a certain moment, I decided to change the course of my carrier and became a travel writer, editor, and planner (each step at a time). Working in an office was definitely not for me. I needed to have freedom and to be able to explore the beauties of the world (as my motto says, right?). Not only I started to travel more and for longer periods, but I started the travel of my life, through life. Travel writer, editor, and photographer I am part of Arrivedo’s expert travel writers and write neighborhood guides for different hotels worldwide. As part of my professional writing, I’ve produced travel articles in English for Much Better Adventures, Modern Trekker, Adventure Animals, Matador Network, Arrivedo, Inside Himalayas, Activity Fan, and Sonderers. Thus, here it is a list of my published articles in English (by Iuliana Marchian). Also, I have written in Romanian for the Rulotism, Greciadeweekend, LiterNet, Capital Cultural, and National Geographic journals. Thus, here it is a list of my published articles in Romanian (by Iuliana Marchian). Besides, I am part of the Much Better Adventures team and produce regular content on adventure experiences through the Balkans. Eventually, I have joined Arrivedo’s Editors team and I assist other writers in completing their Neighborhood Guides for hotels. Moreover, when writing is not enough and people want to hear more about my experiences, I’ve accepted the challenge of speaking in public about my travels. It was difficult at the beginning, but I’ve gotten used to it now. When you speak about your passions, there’s no limit. I share my experiences of traveling through my talks at Incubator107 and inspire people to discover themselves through travel. My Travel Style – slow, authentic, flexible During my travels, I get in touch with locals through different communities or simply while I am on the road. For the moment, I travel by myself at a slow pace and seek for authentic places, where tourism hasn’t yet commodified the features of the place. This is a reason why I love what traveling brings into my life. I believe that the people I meet aren’t a coincidence. This way I see how every day of traveling adds a brick to my self-development. I consider traveling the best way of personal development, accompanied by the classic cliché ‘out of the comfort zone‘. Through my travels, I want to bring to light human individuality. I consider that everyone has his or her own travel style, authentic, and free of any boundaries.
This entry was posted in Baiului. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s