Cu bicicleta impotriva vantului – 15 martie 2014

Inca o tura cu bicicleta prin podisul Hartibaciului ! De data aceasta nu atat de reusita, pentru ca nu ne-am uitat bine dupa drumuri si am nimerit de-am pixu fix in campu’ campului ! Numai de bicla’ nu era de mers pe acolo ! Dar in schimb puteai practica banuiesc orice tip de agricultura (eco binenteles + bio), care necesita existenta unui ogor bine sfaramat ! Bine, acuma trebuia sa se intample si episodul asta, ca sa putem sa apreciem mai mult celelalte ture de bicileta. Dar cu asta nu am spus totul, tura asta de bicicleala a mai avut si alte ingrediente, precum vantul suflat de gheonoaie fix in fata noastra si gardul electric de depasit (da, exact ca puscariasii !)

Ne tot gandeam noi cum sa facem, cum sa mergem, Marius facuse traseul pe GPS dinspre Chirpar spre Toarcla, eu ma gandeam sa mergem mai intai prin Bruiu si Somartin ca sa avem timp sa vizitam si bisericile fortificate de acolo. Dar pana la urma alegem prima varianta, ca sa bifam la inceput greul (15 km de off-road) si la final daca suntem obositi sau ne-a apucat noaptea puteam sa revenim si pe sosea.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA Plecam asadar din Chirpar, unde ne echipam cred ca vreo ora. Noroc ca acuma este cald si frumos, soarele ranjeste pe cer, asa ca nu-l barai pe Marius la cap ca inghet, il las sa mestereasca cu unsoare lantul la bicle etc. Cum eu nu ma pricep la uns bicicleta si alte chestii d-astea anti-feminine, ma duc sa dau o roata la ansamblul bisericii fortificate, in speranta ca poate gasesc si pe cineva sa ne deschida biserica s-o vizitam.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA Biserica este insa in paragina, geamuri sparte, panze de paianjeni peste tot, se poate intra in incinta bisericii, dar nu am reusit sa aflu si cum se poate vizita biserica. Intre timp Marius umfla de zor la roti la bicicleta, terminase cu unsul lantului … toate acestea spre deliciul pustilor din sat care venisera care de pe unde cand se zvonise probabil ca au venit unii cu bicicletele in centrul satului. Ca urmare, il gasesc pe Marius mesterind la biciclete puse cu cracii in sus, asistat de puradeii satului care puneau “j-de mii” de intrebari si se uitau curiosi la tot ce se intampla acolo.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA Copii satului stransi in jurul lui Marius, caci in sfarsit se intampla ceva in centrul satului !

Dupa vreo ora de cand am sosit in Chirpar are loc si fericitul eveniment al plecarii in tura, cu bicicletele sclipind de cat de unse erau si cu rotile umflate cu aparatul de presiune frumos la masina. Coboram din centrul satului si o luam pe un drum undeva inspre camp. Marius zice ca e bine, consultand GPS-ul ! Bine mah, daca zici tu ! Si ii dau la deal, ca nah ce sa fac, asa e traseul. Nu rezist mai mult de 15 minute cu toate hainele pe mine, ca eu ma imbracasem ca pentru zero grade (asa cum fusesem obisnuita asta-iarna cu bicicleta), iar acum erau vreo 15 grade. Deci ma dezbrac, logic ! N-am insa loc unde sa pun toate hainele prin rucsac, asa ca pasez la Marius mancarea, ca el oricum nu avea decat biscuiti. Si i-o dam mai departe prin lanul de iarba, lui Marius ii placea, numai eu injuram, ca pe iarba inaintez mult mai greu din cauza frecarii mari, pe cand pe drum de caruta zbor, ca este mai dur ca suprafata de alunecare. In fine, tehnica frate ! Detalii !

OLYMPUS DIGITAL CAMERA Cert este ca pe unde avem noi traseul marcat pe GPS nu este nici un drum de fapt, ci numai milioane de urme de carute, si noi mergem ba pe o urma, ba pe cealalta. Asta pana imi pun eu nervii pe bigudiuri si ma dau jos de pe bicicleta ca sa nu mai fortez la inaintarea pe iarba aia cu frecare maxima. Marius imi spune insa ca el a luat drumul de pe hartile vechi austriece, dupa care mai merseseram si alte dati si descoperiseram niste drumuri superbe de bicicleta.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA Prin marea intindere de iarba cu multe urme de carute

OLYMPUS DIGITAL CAMERA Ca sa fie clar ca se “vedea” bine drumul nostru

OLYMPUS DIGITAL CAMERA Copaci stingheri prin marea intindere, aveam impresia ca sunt in documentarele de la National Geografic …. bine, in cazul asta ar fi sunat fain si titlul: “cu bicicleta se poate merge si pe iarba, mai ales primavara cand tocmai incolteste si e grasa si frumoasa !”

OLYMPUS DIGITAL CAMERA Dar, slava cerului si slava GPS-ului, ca dupa ce ajungem intr-un fel de culme unde prindem un drum din cele 3 care erau pe acolo, se anunta si intrarea intr-o padure. Pfiu, gata, o sa avem drum bun, prin padure nu prea creste atata iarba, o sa alunec si eu mai ca lumea, nu o sa mai am atata frecare cu rotile pe iarba masii ! Da, dar in padure sunt multe, foarte multe frunze ! Adica prilej pentru o alta frecare si alta modalitate de ne-alunecare a rotilor de bicicleta, mai ales cand ai cauciucuri cica foarte aderente ca ale mele.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA Si evident ca in padure tot acel drum la care visam eu, este foarte acoperit de frunze, de’ abia se zareste directia in care merge. Dar macar cu frunzele cauciucurile mele nu au asa frecare mare ca pe iarba, asa ca am un motiv sa ma bucur nespus. Fericirea padurii acesteia nu dureaza insa mult, ca iesim iarasi intr-o culme, cu multa iarba, deci canci sa alunec ca lumea, si de data asta si cu mult vant, de-mi pun toate toalele pe mine, dupa ce ma straduisem atata sa ma dezbrac.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA Culmea nu tine mult, ca intram iarasi in padure si Marius de data asta imi arata si un desfasurator cu urcusurile si coborarile extrase din Bike Map cu traseul nostru. Mai sa fie, astia arata ca avem coborari serioase si eu tot vad ca urcam. Nu prea reusim sa identificam pe unde suntem din suita aia de urcari si coborari, dar pana una alta avem iarasi de maturat cu biclele covorul de frunze din padure, asa ca ii dam bataie.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA Cateva caprioare si imi revine zambetul pe buze dupa ce ma uit la fundul lor alb care sare voios prin padure. Doar ca si prin padurea asta drumurile mai mult nu sunt, decat sunt, sau cele care sunt, sunt folosite de exploatari si nu se poate urca pe ele. Asa ca alegem iarasi covorul de frunze de pe langa drum, minunandu-ne ca vedem din loc in loc si niste lespezi de piatra infipte de parca ar fi fost bornele unui drum vechi ! Si imi spusese Marius ca este un vechi drum de pe hartile austriece !

OLYMPUS DIGITAL CAMERA Borna, bicicleta si Marius impingand la deal prin frunze

Tot balaurim prin padure, pierdem si drumul de pe GPS, pentru ca ne-am luat aiurea dupa unele din teren, apoi am impins la bicla peste niste sleauri ca sa revenim la traseul bun, pe mine incepe sa ma agaseze teribil ca nu prea pot sa merg pe bicla, coborarile au fost foarte putine si parca mai mult urc si trebuie sa imping ca altfel nu inaintez deloc prin frunze sau pe iarba. Si eram abia pe la jumatatea drumului spre Toarcla ! :))

OLYMPUS DIGITAL CAMERA Iesim insa din padure si in stanga jos vedem destul de aproape un sat cu biserica fortificata. Aveam chef sa vizitez ceva si daca tot iesisem atat de aproape de satul asta care nu facea parte din program, hai sa schimbam planul si sa mergem in jos sa vedem ce e pe acolo. Noi credeam ca o sa coboram in satul Fantanita, cand colo am coborat cica in Veseud.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA Pe ulita din dos pe unde intram noi in Veseud miroase fain a balegar, a vaci si oi, cocosii canta si cainii latra. Asaaaaaaaa, asta imi doream ca sa-mi reincarc bateriile ! Coborarea in acest sat a fost o pauza binemeritata.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA Oamenii satului iesisera sa mature frunzele din centru si Marius se lungeste la o vorba cu ei, cat timp eu ma duc sa fac poze la ansamblul bisericii forificate din Veseud

OLYMPUS DIGITAL CAMERA Biserica fortificata din Veseud a mai pastrat numai pe partea sudica o bucata din zidul incintei de fortificatie, iar corpul principal al bisericii a fost recent restaurat: turnul clopotnita de vest si acoperisul navei centrale sclipesc a nou, in timp ce un vechi turn de aparare se inalta deasupra altarului, imbogatind astfel volumul bisericii cu doua dominante verticale.

Mai stam de vorba cu oamenii din sat si revenim apoi cei 2 km pe care ii coboraseram din culmea dealului pana in sat. De data asta experimentez ceea ce se numeste ca vantul bate din fata, dar noroc ca nu bate mereu si reusesc sa urc pe bicla pana sus. In varful dealului trebuie sa ne hotaram daca mai lungim traseul pana la Toarcla (asa cum il gandiseram initial) sau coboram pe primul drum de vale in satul Bruiu. Alegem evident varianta cea mai usoara, ca nu mai avem chef de balaurit pe drumuri slab existente si pana in satul Bruiu drumul va clar si frumos, cu panorama Fagarasilor in fundal.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA OLYMPUS DIGITAL CAMERA OLYMPUS DIGITAL CAMERA OLYMPUS DIGITAL CAMERA OLYMPUS DIGITAL CAMERA Mergem ce mergem pe drum, dar ne chioraiau matzele de foame, asa ca dupa ce pozez si o turma de oi, de unde culmea ca nu ne latra nimeni, gasim un copac mare si frumos la umbra caruia ne luam pranzul. Tabloul cred ca era pictural de-a dreptul, la umbra copacului, cu bicicletele rezemate, cu ochii atintiti la creasta Fagarasilor inzapezita … asa as mai tot manca in fiecare zi la pranz, decat sa-mi belesc ochii intr-un monitor cretin.

Pedalam mai departe pe drum, asta macar a fost drum de pamant si am putut inainta bine pe el si in cativa kilometrii intram in satul Bruiu, intampinati mai intai de niste vaci (multe vaci de la o ferma imensa a unui italian cica), apoi de niste zambete de copii, unii jucandu-se in fata casei, altii cu caruta la rau la adapat calul, nah, ca copilu sambata dupa-masa intr-un sat de podis.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

In sat avem norocul sa gasim si pe posesorul cheii de la ansamblul bisericii fortificate din Bruiu, asa ca vom vedea si biserica in interior, spre fericire a sasului ca are cu cine sa povesteasca sambata dupa masa. Ii spune lui Marius si de politica si de ucraineni etc … poveste lunga.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA Ni se povesteste cum s-au chinuit sa restaureze singuri o parte din biserica, numai ca din pacate zidul de incinta este foarte prost conservat in curtea interioara si camarile pastrate ale sasilor au cazut aproape integral.

Aflam insa cat de valoros este amvonul din biserica (de unde predica popa la slujba), pentru ca fiind vechi de cateva sute de ani bune, tiganii au vrut sa fure bucati din el si sa-l vanda

OLYMPUS DIGITAL CAMERA Asa ca am facut detaliu cu bucatile de lemn pictat din amvon, daca tot nu au reusit sa il fure si am ajuns si noi muritorii sa il vedem

Mai stam cu nea’ sasul de vorba, ca de cate ori ziceam ca plecam, multumim la revedere, isi mai aducea aminte de ceva, se mai uita la mine din cap pana in picioare si incepea sa ne mai povesteasca ceva ca sa para interesant …. si chestia asta se repeta de vreo cateva ori pret de vreo juma’ de ora, pana cand chiar pun piciorul in prag si plecam.

Din satul Bruiu pana in Somartin avem doar cativa km de mers si pe sosea, asa ca ma bucur de viteza pe care o am pe aceasta suprafata de alunecare, caci aveam sa nu ma mai bucur atat de mult de ea in curand, ha ha ha, nici nu stiam eu ce transee din al doilea razboi mondial ma asteapta.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA In satul Somartin oprim in centru langa ansamblul bisericii fortificate si tot incercam sa sunam si sa aflam pe la cine este cheia. Numarul de telefon pe care il aveam eu din cartea cu biserici fortificate nu este bun, lumea ne indruma catre o casa, dar acolo nu ne raspunde nimeni, asa ca ramanem cu buza cam umflata.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA Mai zabovim ceva vreme prin Somartin si ne decidem sa nu ne intoarcem pe sosea spre Chirpar (adica prin Sasaus), ci sa mergem peste deal prin padure. Se vede ca imi revenise cheful si zambetul pe buze dupa vantul luat in fata si impinsul bicicletei pe iarba. Asa ca pornim din centrul satului pe un drum care in curand se transforma in niste urme de caruta si se afunda in desisul podisului.

Nu mergem mult ca dam de o turma de oi cu foarte multi caini, care vin care mai de care spre noi, noroc ca ciobanul este aproape si de treaba si ii domoleste repede, ca noi si luasem pozitia de auto-aparare in spatele bicicletelor. Faza este ca ciobanul cand afla unde vrem sa mergem isi pune mainile in cap si ne sperie ca mai incolo este o ferma mare si ca acolo sunt doi dulai care daca sunt liberi or sa ne doboare. M-a cam speriat si nu prea mai am eu chef sa merg sa ma lupt cu dulaii, dar Marius pregatit cu sprayul cu piper este foarte convingator. Mai depasim inca un cioban si inca o stana, apoi trecem departe de inca o turma de oi de unde cainii nici nu se mai obosesc sa vina pana la noi, si cu pasi repezi ne apropiem de ferma cu dulaii … evident ca fix p-acolo cica trebuia sa treaca drumul nostru de pe GPS.  Dam sa intram in curte la ferma, vad dulaii, dar nu se sinchisesc, e si lume pe acolo, ma gandesc sa intrebam de un drum mai bun, dar totusi dulaii sunt mari si negrii si dupa o cercetare mai atenta a GPS-ului Marius imi zice ca drumul ar fi pe acolo …. adica in alta directie, nu pe langa dulai, ci pe langa niste vaci, pe iarba din nou (fericirea mea !)  si cu vantul in fata (alta fericire !)

OLYMPUS DIGITAL CAMERA Da, dar inca nu am aflat totul: ca sa trecem pe langa vaci trebuie sa sarim un gard cu fir alb, banal nu ?! Doar ca la prima atingere Marius se curenteaza, logic, era pentru vaci nu pentru oameni ca noi infractori. Aici e simplu ca exista si poarta si daca vacile nu stiau sa deschida poarta, noi ne-am prins cum se face asta si intram frumos ca oamenii. Traversam campul cu vaci si dam sa iesim pe unde ne zice noua GPS-ul, numai ca de data asta nu mai avem poarta oricat ne uitam noi cu ochii scrutand orizonturile, asa ca trebuie sa ne strecuram pe sub gardul electric ca in filme.  Se arunca Marius pe burta, trece pe dedesupt fara sa atinga firul, aruncam rucsacii peste gard fara sa il atinga si urmeaza sa ma tarasc la fel de artistic pe sub gardul amenintator de electric.

Problema este ca dupa ce am scapat de gardul electric ne ia in primire un drum pe semi-iarba cu vantul in fata: deci dadeam la pedale ca prostii, ca soarecii aia care se invartesc in roata aia, da’ macar alora le place, eu uram ceea ce faceam in momentul ala, motiv pentru care ma si tensionez toata si imi pocneste ceafa de durere de la spondiloza. Inaintam cu chiu cu vai, vazand un drum si pe vis-a-vis de apa, dar cum naiba sa trecem apa, ca cica GPS-ul pe acolo ne-ar arata ca era bine – adica trebuia sa o luam de la inceput pe la dulaii mari si negrii ca sa nimerim pe drumul calculat, numai ca noi am refuzat cainii si am preferat gardul electric in schimb. Tot continuam pe drumul de iarba, pana ce la un moment dat, spre fericirea noastra, drumul coteste si trece apa undeva unde era un fel de vad secat.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA Deci ajungem si pe un drum mai bun, numai ca fericirea nu tine mult. Viram puternic la stanga si incepem sa ne afundam intr-o padure prin care cica trebuie sa urcam vreo 2 km, dupa care o sa avem coborare de voie spre Chirpar. Da, dar urcarea asta trebuie sa o facem pe niste sleauri mari de tractor, unde nu e pamant, e iarba (logic, preferata mea) si unde nu este nici una nici alta este covor de frunze (alta suprafata ideala pentru alunecarea rotilor pe loc). Astia 2 km i-am injurat mai rau ca pe orice, ca abia scapasem de vantul din fata si nimerisem alt drum cu iarba.  Tura asta am avut ghinion, numai drumuri naspa am nimerit, altadata am avut noroc numai de drumuri faine si biciclabile.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA Eu renunt sa mai merg pe bicicleta, ma dau jos si o imping injurand la fiecare metru patrat, Marius pedaleaza nonsalant fara nici o problema si mai si avanseaza pe deasupra, ceea ce eu nu reuseam sa fac, parca se mulau cauciucurile mele pe frunzele si iarba aia si dadeam in gol la pedale. Se pare ca Marius are niste cauciucuri mai tari si nu adera atat de bine la stratul suport, ceea ce nu o fi bine pe asfalt ud, dar e bine pe iarba si frunze !

Incepe si coborarea, dar nu dureaza mult ca ratacim drumul, ne intoarcem, incercam cateva drumuri, dar pana la urma alegem un drum care coboara cica direct in Chirpar. In sfarsit pe drumul ala pot si eu sa cobor linistita, ca este cu pamant bun (s-a dus sezonul noroaielor malefice, e prea cald pentru ele acuma), mai vad si un marcaj turistic, deci suntem pe urme bune si coboram spre sat. Aproape de sat ne incoltesc alti caini, Marius face si pana, asa ca il las prada cainilor ca un coechipier exemplar ce sunt si gonesc spre sat, unde nu visam decat la o bere sa imi innec amarul vantului din fata, al pedalatului pe iarba, al trecutului pe sub garduri electrice si al durerii de la spondiloza. Binenteles ca ma pilesc urgent in Chirpar de la bere, ca eram si obosita rau detot.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA In drum spre Sibiu s-a dat foc la pamant ca sa se curete de buruieni, asa ca arata foarte artistic totul, inundat cerul este de flacari.

Concluziile turei – sa nu prinzi niciodata combinatia urmatoare:

a) sa nu mergi cu bicicleta pe iarba de primavara cu cauciucuri aderente (daca ai cauciucuri tari si naspa cica e mai bine !)

b) sa nu iti imaginezi ca avansezi cu vantul in fata pe bicicleta

c) daca conditiile de la punctul a) se combina cu cele de la punctul b) nu poti sa razbati decat gandindu-te ca iti vei inneca amarul intr-o bere

d) daca ocolesti niste dulai mari si negri pe la vaci, trebuie sa te bagi pe sub gardul electric al celor din urma, luand postura unor puscariasi fugiti de la inchisoare

Advertisements

About AuthenticTravels

My life motto is simple yet comprehensive: “We live only to discover beauty. All else is a form of waiting” (Khalil Gibran, poem ‘The Prophet‘) Background in architecture, historic monuments, and cultural tourism Professionally, during the past 20 years, I’ve focused on issues of cultural heritage and resilience tourism, based on my specialization in historic monuments. I graduated Architecture, then I completed two master programs and a doctorate in the field of both cultural tourism and restoration of historic towns. I became a member of various cultural and touristic organizations, among which the International Council on Monuments and Sites (ICOMOS). Then, at a certain moment, I decided to change the course of my carrier and became a travel writer, editor, and planner (each step at a time). Working in an office was definitely not for me. I needed to have freedom and to be able to explore the beauties of the world (as my motto says, right?). Not only I started to travel more and for longer periods, but I started the travel of my life, through life. Travel writer, editor, and photographer I am part of Arrivedo’s expert travel writers and write neighborhood guides for different hotels worldwide. As part of my professional writing, I’ve produced travel articles in English for Much Better Adventures, Modern Trekker, Adventure Animals, Matador Network, Arrivedo, Inside Himalayas, Activity Fan, and Sonderers. Thus, here it is a list of my published articles in English (by Iuliana Marchian). Also, I have written in Romanian for the Rulotism, Greciadeweekend, LiterNet, Capital Cultural, and National Geographic journals. Thus, here it is a list of my published articles in Romanian (by Iuliana Marchian). Besides, I am part of the Much Better Adventures team and produce regular content on adventure experiences through the Balkans. Eventually, I have joined Arrivedo’s Editors team and I assist other writers in completing their Neighborhood Guides for hotels. Moreover, when writing is not enough and people want to hear more about my experiences, I’ve accepted the challenge of speaking in public about my travels. It was difficult at the beginning, but I’ve gotten used to it now. When you speak about your passions, there’s no limit. I share my experiences of traveling through my talks at Incubator107 and inspire people to discover themselves through travel. My Travel Style – slow, authentic, flexible During my travels, I get in touch with locals through different communities or simply while I am on the road. For the moment, I travel by myself at a slow pace and seek for authentic places, where tourism hasn’t yet commodified the features of the place. This is a reason why I love what traveling brings into my life. I believe that the people I meet aren’t a coincidence. This way I see how every day of traveling adds a brick to my self-development. I consider traveling the best way of personal development, accompanied by the classic cliché ‘out of the comfort zone‘. Through my travels, I want to bring to light human individuality. I consider that everyone has his or her own travel style, authentic, and free of any boundaries.
This entry was posted in bicicleta, Podisul Hartibaciului. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s