Traversare ref. Saruni – pasul Bucium – 8-9 martie 2014

Imi doream de foarte mult timp sa ajung si eu la refugiul Saruni din Trascau ! Auzisem prima oara de la Gabi acum vreun an si ceva despre acest refugiu si ramasese o necunoscuta totala pentru mine. Sa existe vreun refugiu despre care eu nu stiu nimic, nu se poate, trebuie eu sa aflu, trebuie eu sa vad cu ochii mei, trebuie eu sa-l descopar si sa-mi spun parerea, trebuie sa am eu parerea mea si nu sa spun ce am auzit de la altii. Buuuuuuun, numai ca socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ si, desi il aveam pe lista, refugiul Saruni se tot lasa asteptat. Initial am vrut asta iarna, sau ma rog – in iarna asta, sa merg acolo, dar nefiind foarte multi amatori am abandonat ideea, iar acuma a picat mai bine, pentru ca nefiind zapada deloc, am putut sa facem un traseu mai lung fara sa ne impotmolim in batutul potecii.

Si pana la urma uite ca week-end-ul asta se anunta vreme buna, asa ca am pus piciorul in prag si am spus clar: daca plec, numai in Trascau merg, altundeva nu ma intereseaza, aveam un target clar, poa’ sa fie si tura vietii in Bucegi si in Crai, dar eu vreau in Trascau de data asta si asta are prioritate pentru mine. Logistica lungaaaaaaaaaaa, da’ lunga raaaaaaaaaaaaaaau, de parca eu as mai fi fost in zona sa le stiu pe toate, nu prea stiam mare lucru decat ca trebuia sa il sun pe unu’ Adrian Puiulet sa vad daca putem sta la refugiu. Cam asta era tot ce ma interesa pe mine, ca restul se rezolva de la sine, important este sa te mai si adaptezi la unele neprevazute din teren (daca poti, ca daca nu … stai acasa, sunt atatia care stau protejati sub un glob de sticla sa nu cumva sa cada drobul de sare) !

Plecam sambata dimineata din Sibiu, eu cu Anca in masina, Bucureii cu Glajaria in masina. Eu din pacate eram extrem de obosita, pentru ca avusesem niste probleme tehnice si nu putusem sa dorm vreo doua saptamani, dar cum muntele are un efect benefic asupra mea, avea sa se dovedeasca relaxarea totala care a pus stapanire pe mine si m-a schimbat total pe parcursul acestui week-end. Ajungem la Zlatna mai repede decat credeam si incep sa sun dupa Trascau Corp sa iau cheia de la refugiu – bine, vorba vine zis cheia, ca era un buchetel de chei cu un buchetel de alte chestii de mesterit pentru deschiderea usii. Ne invartim putin aleator prin centru, ca mare si e Zlatna, luam cheia, luam si o harta pe care va trebui sa o returnam cu muntii Metaliferi, ca in harta de Trascau nu apare aceasta bucata cu refugiul Saruni si i-o dam la deal.

OLYMPUS DIGITAL CAMERATraseul clasic de ajuns la refugiul Saruni incepe chiar din centrul orasului Zlatna, de langa podul de peste rau si il tot urmam pe strazi si stradute, ba la stanga, ba la dreapta, pana ce usor usor incepem sa iesim din oras. Cica in varful dealului sus este refugiul Saruni, asa ca urcam cu ochii atintiti la dealul din fata, boscorodind putin norii apasatori care nu ma lasa sa fac pozele cu umbre si lumini cum imi place mie. Ies cam sterse pozele, dar asta este, cand mai iese si o raza de soare, pac fac o poza ca japonezii.

OLYMPUS DIGITAL CAMERACateva incarligaturi de drumuri, dar marcajul este foarte bun, asa ca nu avem probleme de orientare si nu trebuie sa scot harta. Incepem sa urcam pe un drum de caruta, care ne scoate intr-un platou unde … surprizaaaaaaaaaa: avem caini de stana ! Vin dragalasii hamaind la noi, dar dupa ce arat betele spre ochii lor, descopar cu aveau si numele scris la gat si incep sa ii strig pe nume. Nu reactioneaza, evident, dar pana sa apara si ciobanul descopar ca incepusera sa dea oarecum din coada, ca poate avem de mancare, deci faza cu latratul era doar un test sa vada daca nu cumva suntem lupi si vrem o oaie. Apare si ciobanul agale cu un clop mare pe cap, imi pare rau ca nu m-am dus mai aproape sa ii fac poza, ar fi fost foarte autentic.

OLYMPUS DIGITAL CAMERACu orasul Zlatna lasat in urma in fundal ne continuam urcarea spre dealul din fata cu refugiul. Ne apropiem de momentul in care o padure de brazi pare sa ne inghita daca mergem fix in sus pe culme (pe aici inteleg ca era o scurtatura), dar noi o luam pe drumul normal, care serpuieste mai mult, ca nici nu ne grabim si vrem sa vedem si cat mai mult.  Ca urmare, drumul de caruta ocoleste dealul cu padurea prin stanga, mergand pe o curba de nivel care ne va incanta ochiul cu mici colibe rasfirate pe dealuri.

OLYMPUS DIGITAL CAMERAColibele rasfirate sunt punctul meu forte, imi plac la nebunie si ma extaziez ori de cate ori am ocazia sa imi bucur ochii cu asemenea peisaj rural. Privelistile astea ma introduc intr-o atmosfera mai calma si parca mai buna, o lume mai altfel (cum si este pana la urma), sper eu o lume unde lucrurile se echilibreaza de le sine, nu mai trebuie sa tragi tu tot timpul de balanta ca sa nu o iei razna dupa curentul navalnic al lumii. In fine, filozofii, cert este ca ma simt foarte bine aici si asta conteaza, am uitat si de oboseala si de problemele pe care le-am lasat in urma si am intrat intr-o lume de care mi-este dor de fiecare data cand nu sunt acolo. Filozofia mea de viata (listata mare sau mic si pe prima pagina a blogului) spune ca traim pentru a descoperi frumosul, si orice altceva este doar o forma de asteptare. Cam asta fac eu, de cate ori sunt pe munte sau calatoresc descopar diferite forme de frumos, iar in rest astept de fapt cu mare ardoare sa plec din nou ca sa descopar din nou. O viata si un stil de viata frumos, cel mai potrivit pentru mine pana la urma. 🙂 Dar ca sa ofer si motivul, peisajul asta este unul dintre motive:

OLYMPUS DIGITAL CAMERATinem in continuare drumul care se afunda intr-o padurice, mergand tot pe curba de nivel pana ce intersecteaza paraul Barnii, il traverseaza, apoi urca pe celalalt versant cu colibe rasfirate.

OLYMPUS DIGITAL CAMERAUcand pe versantul celalalt al vaii cu paraul Barnii,  ajungem intr-un fel de sa marcata de o stana, unde mai apare de jos si un forestier mai robust care vine tot din Zlatna, da’ pe la Valtori. Ma gandesc eu ca pe aici or fi urcat cu tot felul de materiale cu masina cand au construit refugiul, pare un drum bun si solid si duce destul de sus.

OLYMPUS DIGITAL CAMERADe aici de undeva din saua asta intuiesc eu pe harta ca incepe dealul Figneanu, iar drumul forestier care vine de la vale de la Valtori, trece culmea si se continua pe partea cealalta a versantului, tot in lungul paraului Barnii, cotind de cateva ori finut spre refugiu, dar fara a se apropia foarte mult de acesta. Mergem asadar pe forestier o buna bucata de timp, serpentine, traversam iar paraul, marcajul pare sa nu scurteze, asa ca o scurtam noi pana ce ne infundam intr-o poiana cu ghiocei si branduse ………. Daaaaaaaaaaaaa, atata ne-a trebuit, pauza de picnic cu nasul in flori sa facem polenizarea mai rapid ! Dupa ce intra soarele in nori, se racesc cam tare si muschii, asa ca o luam din loc si in cateva minute ajungem la bifurcatia unde marcajul nostru duce frumsel mai departe spre vf. Dambau, iar un nou marcaj o ia la dreapta si ne va scoate in vreun sfert de ora pe culmea dealului de la poalele refugiului Saruni.

OLYMPUS DIGITAL CAMERARefugiul are oarecum o curte, este imprejmuit frumos ca orice loc al omului, are si loc de facut focul afara si cuptor de paine si gratar, are si izvor la 175 de pasi spre vale si tot ce ii trebuie. Are si o panorama frumoasa spre Zlatna si o atmosfera intima, pe care o resimt puternic aici in linistea de sus. Imi doream demult o tura cu liniste, multa liniste si am dobandit-o. Faceam ce faceam si de ce te temi nu scapi, tot peste gasti galagioase nimeream si nu puteam sa ma bucur deloc de linistea muntelui, ajungeam mai stresata de zgomot in oras decat am plecat. Dar aici la Saruni totul este altfel, suntem singuri in refugiu, bine nu suntem singuri, caci camera de filmat imortalizeaza totul, deci suntem profund supravegheati, dar suntem singuri fara manelisti, betivi si alti nebuni cu care te mai intersectezi din pacate si pe munte.

Dar ca sa intram in refugiu trebuie sa ne punem in aplicare perspicacitatea si sa folosim cu multa ingeniozitate manunchiul de chei avute, pentru ca fiecare piesa care mi-a fost data foloseste la ceva. Ne-a luat juma’ de ora sa ne prindem la ce foloseste fiecare si in ce ordine trebuie sa le folosim, nu este deloc usor, dar asa cum ni s-a spus, este totul gandit ca sa nu poti intra prin efractie de nici o culoare. Eu mi-am lasat si niste sange jertfa pe zavor, pe care nu am putut sa il dislocam decat cu un pumn, asa ca ofranda mea se pare ca a contat acolo sus in ceruri la zeul care a montat zavorul asta si a sarit usa din balamale dupa ce m-am martirizat eu benevol. Bine, eu nu am stiut ca va trebui sa donez sange, dar dupa ce am incercat sa deschid zavorul in mod normal, mi-am dat seama ca nu se va lasa usor convins si a fost clar ca trebuia si un sacrificiu. Deci cu multa ingeniozitate, in jumatate de ora am reusit si noi sa deschidem usile refugiului si sa patrundem in micul rai interior:

OLYMPUS DIGITAL CAMERAMasa, soba, lemne, mirodenii, chitara, carti de joc, harti, cartea de oaspeti nu am gasit-o … :(, papuci, scara abrupta la mansarda, si daaaaaaa, locul de dormit de la cucurigu care a fost pe departe preferatul si alesul meu. Faza este ca jos erau si paturi si cergi, iar eu fiind alergica la acarienii aia speciali riscam o criza de astm daca dormeam pe acolo, asa ca m-am cocotat sus la cucurigu la propriu, in speranta ca pot deschide geamul daca ma sufoc. Care geam, ca era doar un plastic, atunci este perfect !

Facem focul, mancam si ne pornim val vartej spre varful Dambau, sa vedem si noi marele platou. Taman bine ca iese si soarele si totul pare mult mai atragator dintr-o data, asta facand parte din seria impactul pe care razele soarelui le au in viata noastra.

OLYMPUS DIGITAL CAMERAIn platoul de sub varful Dambau este o mica coliba, foarte draguta si foarte cocheta, asa cu carton asfaltat pe acoperis, dar care te incanta mai mult decat viloaiele unora. Si cum eu sunt mare admiratoare de piatra aparenta, soclul colibei ma umple de admiratie si nu-mi vine sa cred ca a stiut taranul, sau oierul sau cine o fi construit casuta asta mica aici in varf de munte, cum de a stiut el sa le armonizeze atat de frumos, cand noi arhitectii uneori ne chinuim sa scoatem ceva ca lumea din noi si adesea suntem martorii propriilor noastre esecuri.

OLYMPUS DIGITAL CAMERALanga coliba este si o instalatie de potcovit caii (sau boii imi sopteste Trascau Corp), bine, mi-am dat seama de asta dupa ce m-am asezat pe ea in toate felurile si ceva dadea cu virgula, avea ea un sens acolo si eu nu ma prindeam care este acela, asa ca dupa ce am “probat-o” in fel si chip a rezultat si raspunsul: aici e de potcovit !

OLYMPUS DIGITAL CAMERAVarianta de leagan pentru istalatia de potcovit

OLYMPUS DIGITAL CAMERAVarianta mai aproape de realitate a instalatiei de potcovit, cu mentiunea ca lipsea protagonistul autentic 😛

Ne ducem pana pe varful Dambau aflat putin mai incolo si gasim niste deditei, fix acolo unde nu ma asteptam sa ii gasesc. Varful nu ma incanta cu ceva anume, dar norii cenusii in lumina soarelui chiar imi arata cat de armonioase sunt combinatiile naturii.

OLYMPUS DIGITAL CAMERAVarful Dambau vazut de la coliba din platoul omonim

OLYMPUS DIGITAL CAMERAO bucatica din cheile Fenesului vazute in fundalul indepartat din platoul varfului Dambau

Coboram de pe varful Dambau si incepem sa mergem spre Cheile Fenesului in speranta ca vom gasi pestera Dambau si avenul Gemenele. Nu apucam bine sa perseveram in cautarile noastre, ca auzim ceva miscare si nu apuc sa vad decat ceva scund si maroniu care fuge repede in tufisuri. Vorba unui prieten: daca era urs nu mi-era atat de teama, ca ala se fereste de om, dar cred eu ca semana leit si identic cu un mistret, si aia nu sunt numai mistreti, mai sunt si boi, si cand vin cu totii in turma nu tin decat o directie una buna si fixa cu coltii indreptati inainte. Deci nu e bun si pe jos sunt numai scormonituri de mistreti, asa ca incep sa piui de parca eram in marii pereti la alpinism. Poanta este ca din avantul ce il aveau, acuma toti s-au speriat si m-au lasat pe mine singura la inaintare pe taramul mistretului. De parca mistretul nu putea sa vina decat unde eram eu, pe unde stateau ei pe dupa copaci nu putea sa vina. Avansez si tot tip ca sa sperii animalele si sa nu risc sa vina vreun mistret alergand zglobiu spre mine. Pana la urma ma plictisesc sa tot merg singura de’ parca eram pe post de cobai si strig la colegi sa vina si ei.  Asteapta sa le zic eu ce ? Ca m-am luptat cu mistretul si ca l-am cucerit !? Parca au mai prins curaj si incep sa apara unul cate unul pana ce ajungem sus cumva deasupra Cheilor Fenesului, dar spre care nu vedem mare lucru ca este cam impadurit. Nah, asta este !

OLYMPUS DIGITAL CAMERADar cum eu sunt mare amatoare de colibe, ma incanta inca o colibuta amplasata undeva frumos intr-o sa, unde un marcaj venea de sub varful Dambau si mergea jos spre vale

Orele fiind inaintate, ne intoarcem spre refugiu, piuind de zor dupa mistreti, ursi, cartite, albine si orice alte animale care ne-ar fi putut ataca ! :)) La refugiu refacem focul pe care il stinseseram cand am plecat, eu gasesc niste tuica (slava Trascau Corp care a lasat-o acolo, ca val vartej m-am dus la culcare), am mai mancat ceva, Bea a incercat sa cante ceva la chitara, dar cica era dezacordata, cu tuica la bord am incercat eu cu Mihaela sa cantam ceva cantece de munte, dar nu prea imi aminteam nici o melodie, am balmajit si noi ceva acolo in barba, ne-am imbujorat, apoi pana sa se faca 10 seara eram deja la caldurica sacului de dormit si imi faceam vise pentru a colinda muntii. Tuica Trascau Corp a dat roade foarte bogate asupra mea in timpul noptii, astfel incat am visat tot felul de malastropenii, dar macar m-am odihnit si m-am odihnit bine acolo sus la cucurigu, astfel incat am reusit sa recuperez si lipsa de somn pe care o pierdusem rau detot pe drum in ultima perioada. Cat de mult inseamna sa fii relaxat, noroc ca nu m-am relaxat cu mai multa tuica, ca nu mai reuseam sa urc sus la cucurigu ! 😛

OLYMPUS DIGITAL CAMERAA doua zi de dimineata dau trezirea pe la 7.00 a.m., ceva neobisnuit pentru mine care nu-s matinala neam, dar daca am reusit sa adorm devreme in seara precedenta acuma am si eu energie dimineata. Cam doua ore ne ia sa facem focul, sa gatim iarasi, sa mancam, sa facem curat, sa scuturam covoarele si sa inchidem usa la refugiu. A fost mai usor cu inchisul decat cu deschisul, ca acuma stiam ordinea si modalitatea de folosire a instrumentelor.

OLYMPUS DIGITAL CAMERAPoza de grup la refugiul Saruni (de la stanga la dreapta): Mihaela, Bucur, Anca, Iuliana, Bea si Claudiu

OLYMPUS DIGITAL CAMERAVedere de la refugiul Saruni spre orasul Zlatna (unde decidem sa nu coboram direct)

Avand in vedere ca aveam acuma harta cu zona, gasim un marcaj de culme care cica ne scoate in pasul Bucium. Aproximativ, mmmm, 12-15 km de mers de la refugiul Saruni si pan’ la pas, toata ziua de duminica numai bine ca avem ce face, ca doar nu am venit pe munte ca sa ne grabim. Asa ca lasam refugiul Saruni si orasul Zlatna in urma si ne indreptam din nou spre platoul varfului Dambau. De data aceasta insa luam drumul Culmii Dambului, adica in directia opusa varfului Dambau si ne inscriem pe asa zisul traseu de creasta, care este de fapt o intinsa, mare si nedeterminata campie.

OLYMPUS DIGITAL CAMERAMergem ceva vreme pe o zona mai despadurita, dar pe masura ce inaintam va trebui sa ne afundam si in padure, ca mai si coboara si urca culmea asta. Inainte sa intram insa in padure avem surpriza unui covor imens de ghiocei, unde nu putem sa ratam ocazia sa nu ne pozam si sa ii pozam ! Vestitotii primaverii si ce ma bucur ca a venit primavara ! 🙂

OLYMPUS DIGITAL CAMERALasam ghioceii ca stropi albi de culoare acolo in iarba si ne afundam in padure, coboram putin, apoi viram la stanga pentru a ocoli o proeminenta mai stancoasa a muchiei matematice, apoi revenim pe  muchie cand aceasta se mai domoleste, continuam prin padure si cand iese si soarele si depasim o mica exploatare ajungem si in poiana Paraginoasa.

OLYMPUS DIGITAL CAMERAPoiana Paraginoasa este foarte mare si intinsa, doar ca nu este orizontala si poteca o traverseaza aproape tangential in extremitatea vestica. Eu insa ma incapatanez sa ma duc pana pe varful Paraginoasa ca sa vad zarile, dar nu se vede foarte mult, ca altitudinile sunt cam medii pe aici si nu rasare nimic extraordinar la orizont. Mai departe poteca intra intr-o padure de brazi, apoi incepe sa coboare, sa mai urce usor, dar in principiu coboara sau mergem pe drept, ocolim mici varfulete, mergem mult pe drumul de culme din padure, cred ca mergem prin ceea ce se numeste Dosul Taului (cred, sper !?),  si tot mergem.

OLYMPUS DIGITAL CAMERAUrcam si coboram si mai luam un forestier, marcajele sunt bune, si ajungem la o poiana mare, pe care nu mi-e clar cum o cheama, banui doar ca este sub dealul Devii.

OLYMPUS DIGITAL CAMERAStrabatem poiana mare si intinsa, intram din nou in padure si tot mergem, pana ce dam intr-alta poiana, marginita la dreapta de o alta exploatare, dar noi o luam pe drumul din stanga din capatul poienii.

OLYMPUS DIGITAL CAMERADupa ce depasim si aceasta poiana, intram iar pe un forestier la stanga si in scurt timp incepem sa coboram spre si in poiana Negrileasa, ca banuiesc ca tot golul asta se numeste poiana.

OLYMPUS DIGITAL CAMERAIncepem sa coboram prin aceasta mare poiana Negrileasa (eu asa cred ca toata deschiderea este poiana) si in fundal se vede muchia pe care vom vira puternic la stanga si vom merge pana in pasul Bucium.

OLYMPUS DIGITAL CAMERAAjungem la inca o coliba simpla din lemn, dar foarte pitoreasca, langa care sunt o groaza de branduse care isi desfata culoarea violet in lumina vie a soarelui.

OLYMPUS DIGITAL CAMERAIn fundal vedem culmea pe care va trebui sa mergem spre pasul Bucium, trecand pe sub varful Valcoi care domina culmea Botesului

Continuam traversarea poienii pe directia pe care am venit, semnele fiind putin indecise, la intersectia cu un drum forestier o luau si in jos si cred ca mergeau la rezervatia de narcise, dar gasim marcajele si in directia noastra de mers, asa ca vom continua spre micile stane si colibe care se vad in fundal.

OLYMPUS DIGITAL CAMERAInainte sa ajungem la colibe avem un moment de ezitare si nehotarare, ca vedem un drum care o face in stanga si merge mai pe curba de nivel spre culmea noastra. Nu gasim insa nici un marcaj pe el, asa ca studiind mai bine harta este clar ca marcajul il vom regasi sus in culme. Facem insa intre timp si un mic picnic de pranz pana ne hotaram ce facem si pe urma continuam spre colibele din culmea dealului.

OLYMPUS DIGITAL CAMERAPot sa spun ca sunt unele dintre cele mai dragute colibe din cate am vazut in tura asta si pe deasupra mai au si cismea la care au tras apa din zona. Unii ne umplem bidoanele cu apa, eu apreciez ca totusi prea imi ingheata gatul si ca nu voi bea tot ce am, asa ca nu ma mai incarc si cu apa si pana sa fac eu poze, vad unul dintre catei zburdand fericit cu manusa Mihaelei intre dinti. Nah, daca de mancare nu i-am dat, s-a servit gagiul cu o manusa direct, fara sa ceara voie !

OLYMPUS DIGITAL CAMERAOLYMPUS DIGITAL CAMERAOLYMPUS DIGITAL CAMERAIntre timp iese si un fel de cioban dintr-o casuta cand aude latratul cainilor. Sar fericita cu intrebari pe capul lui, il intreb de pasul Bucium si imi arata cu totul alta directie, intelegand ca vrem sa ajungem in Bucium. “Nu, pasul Bucium vrem noi, ….”, “Nnuuuuu, cica, nu exista asa ceva !” Ei draci nu exista, pe harta mea apare, asa ca cu siguranta o sa ajung fix acolo, stiu sa ma orientez prea bine, doar cu ceata am probleme si am nevoie de ajutor de GPS. Nop, taranul este convins ca nu exista asa ceva si imi spune ca in directia in care vrem noi sa mergem este numai vf. Valcoi. Verific harta, da, trecem pe sub vf. Valcoi, pai e bine mah ! Si la un moment dat se lumineaza unul dintre noi si ii spune ca vrem sa iesim la sosea ………. “Ah, la sosea, aha da, da’ aveti e mers mai bine de 4 h, ca-i departe !”, “Si unde este marcajul banda albastra stiti ?!”, “Apai nu mai este, se opreste aici in spatele colibei mele. Aici pe copac este ultimul marcaj !“(adica marcaj de culme se opreste brusc ?!) Mai sa fie ! Bine, bade, hai ca o luam noi spre vf. Valcoi asta, si pun pariu ca gasim si marcajul cum se continua. Sa mor de’ nu-l mananc cu scoarta de copac cu tot cand il gasesc !

O luam pe drumul forestier care cam incepe din spatele colibei lui nea bade asta si in cateva zeci de metrii fir-ar sa fie ca vad si marcajul pe copaci. Cu siguranta nu se oprea unde imi spusese badea asta, desi pare-se ca se plimbase prin zona, dar numai pe drum, nu si pe marcajul care mergea tot pe acelasi drum.

OLYMPUS DIGITAL CAMERAAm virat asadar 90 de grade la stanga pe drumul forestier si mergem acuma printr-o padurice si apoi iesim din padure, o succesiune de varfulete domoale insirandu-se in fata noastra. Drumul nostru pare-se ca nu ne mai duce deocamdata pe muchia matematica, ci ocoleste pe curbele de nivel pe versantul stang al muntelui in sensul nostru de parcurgere al traseului spre pasul Bucium.

OLYMPUS DIGITAL CAMERAUndeva in fundalul indepartat vedem culmea Dambului pe care am venit noi de la refugiul Saruni azi de dimineata

OLYMPUS DIGITAL CAMERATraversam pe sub varful Valcoi de care ne zisese badea, nu sunt foarte ferm convinsa care este acela, dar trecem pe sub niste varfulete si ne indreptam spre alte varfulete. Totul pare pustiu si salbatic, vorba aia nu trece nici dracu pe aici, nici badea asta de la coliba parea ca nu se plimba prea mult pe acolo, ca nu prea stia denumirile locului si unde duc si unde ajung. Sper ca nu l-am intrebat noi bine si poate el stia, dar nu intelegea ce il intrebam noi. Oricum a stiut suficient cat sa ma lamureasca incotro trebuie sa mergem, asa ca tinem directia mai ales ca acuma inca avem si marcaj.

Pustiul se intinde in toate partile ! In dreapta pare-se ca se vede o cariera, sper ca nu de la Rosiile Montana/Poineni & co ! Desi cred ca fix de acolo sunt, nu stiam ca sunt atat de aproape de Rosia Montana, asa ca trebuie sa fac si eu o vizita prin zona pana nu o distrug astia detot. Ma cufund la drum si in linistea muntelui, ascultand pasarelele cum canta, fascinata fiind de brandusele din ce in ce mai multe. Ma iau cu Anca la vorba si nu mai urmarim marcajul, parand ca drumul este destul de clar, numai ca este destul de clar usor dreapta, traversand varfurile pe dedesupt pe versantul drept.

OLYMPUS DIGITAL CAMERAContinuam pe drumul evident si ignoram lipsa marcajului, ca ce, cica este evident drumul si sigur ne duce bine, numai ca experienta montana mie imi spune ca la fel de evident este ca daca mergi pe un marcaj destul de bine facut, asta nu il inghite pamantul asa dintr-o data brusc, subit si instantaneu.

OLYMPUS DIGITAL CAMERATrecem de un picior cu o coliba in dreapta noastra si o tinem tot pe drumul care incepe sa coteasca puternic dreapta, cand noi aveam de mers pe directia culmii inca mult si bine. In fine, drumul o coteste dreapta, marcaj nu mai vedeam demult, dar tinem inca drumul ca cica pare evident ca pe acolo este …. numai ca nu mi-e clar ce este pe acolo, ca pasul Bucium sigur nu avea cum sa fie.  Iesim dintr-o padurice si drumul pe care suntem incepe sa vireze puternic dreapta, trecand si pe langa o troita sculptata din lemn si apoi intrand intr-o padure.

OLYMPUS DIGITAL CAMERAStiam ca trebuie sa coboram dreapta spre pasul Bucium, dar nu printr-o padure, ci pe un picior de plai si vorba aia si pe o gura de rai, asa ca scot harta, salvatoarea tuturor situatiilor, pe care culmea, daca stii sa o folosesti este intotdeauna bine facuta si te scoate unde trebuie. Dar cheia este sa stii sa o folosesti, nu cum imi spun altii ca s-au pierdut ca harta nu era bine facuta. Hartile saracele sunt bine facute, problema este a celor care nu stiu sa le foloseasca, dar se incred insa orbeste in orice altfel de repere arbitrare si neconcludente.

Buuuuuuun, deci cu harta in fata (iarasi slava lui Trascau Corp) situatia sta in felul urmator: intr-o ora jumate de la colibele cu badea noi nu aveam cum sa parcurgem toata distanta pana la coborarea spre pasul Bucium si daca ma luam dupa toate reperele avute in drum, ajunsesem pe undeva pe la jumatatea dealului Botes si mai aveam mult si bine pana cand sa trebuiasca sa coboram in sosea. Puteam sa coboram si de pe aici pe forestiere, dar ieseam in alte forestiere si pe urma o tot dadeam pe forestiere pana intr-o localitate si nu vad care era sensul sa merg pe forestiere aiurea fara marcaj, daca puteam sa le evit si sa ies frumos in pasul Bucium la soseu ca doamnele duminica dupa-masa. Stiam unde suntem, dar unde naiba ratasem marcajul !? Mersesem mult de cand nu l-am mai vazut ultima oara, asa ca nu aveam chef sa ne intoarcem, dar cum noi am tot coborat spre dreapta, hai sa o taiem in directia opusa spre stanga, ca daca e marcaj de culme la un moment dat va trebui sa il intalnim pe muchia matematica sau prin zona acesteia. Logic, nu !? Si taiem tot piciorul de culme, pe sub o stana, in directia opusa troitei aleia de lemn si cand ajungem in culmea principala (ca noi deviasem in aia secundara cu povestile noastre), iaca apare si marcajul, ca sa vezi ! Marcaj frumos, proaspat, bine  facut, dar care urmase culmea matematic si nu forestierul ala evident din dreapta care te ducea prin balarii.

OLYMPUS DIGITAL CAMERADe acum inainte intram din nou prin padure si poteca de culme este evidenta si marcajul asemenea. Urmeaza multe coborasuri si suisuri si in sei si seute, traversari pe curba de nivel, caci mai aveam destul de parcurs din culme, nu aveam cum sa coboram inca la un drum forestier.

OLYMPUS DIGITAL CAMERADin loc in loc drumul mai iese din padure si trecem printr-un fel de mini-poienite, cu niste deschideri largi si superbe spre ceea ce identific eu a fi dealul Nanului, care iese undeva intre Zlatna si pasul Bucium.

OLYMPUS DIGITAL CAMERAVedere din Dambu Arsurilor spre dealul Nanului

OLYMPUS DIGITAL CAMERAVedere din Dambu Arsurilor spre valea Slatina

Continuam inca pe culmea noastra care urca si coboara usor, marcajul este foarte bun, a fost o mare neatentie ca l-am pierdut, dar in gol alpin se mai intampla daca nu ai stalpi, si intr-un final vedem si niste stalpi de inalta tensiune. Ahaaaaaaaaa, deci ne apropiem in sfarsit de pasul Bucium sau mai bine zis de civilizatie !

OLYMPUS DIGITAL CAMERAAjunsi la linia de stalpi incepem intr-adevar sa coboram abrupt in stanga pe un picior de plai, plantat cu cateva cabanute si cu dita mai stalpii de tensiune.

OLYMPUS DIGITAL CAMERATot facand poze pe la casutele dragute si cochete, o pisica vine la noi si se gudura din rasputeri, poate poate primeste o mangaiere ceva !

OLYMPUS DIGITAL CAMERAMi-e dor de pisa mea de acasa, asa ca vreau sa o mangai, dar fuge … ! 😦

Mai coboram putin de la casa cu pisica si ajungem in pasul Bucium, langa o casa inca netecuita cu caramizi aparente de BCA, unde niste caini ne latra de zor. In acest punct al pasului, soseaua tocmai face o curba stransa pentru a incepe coborarea spre Zlatna. Iesim in sosea si Anca si Bucur fac la ia-ma nene pana in Zlatna, ca sa se duca sa recupereze masinile. A doua masina a si oprit si i-a luat, asa ca intr-o ora deja erau inapoi si ne imbarcam cu totii in masini, fericiti de o tura frumoasa proaspat finalizata in niste locuri superbe, salbatice si pline de energie.

OLYMPUS DIGITAL CAMERAIn pasul Bucium, stau eu cu Mihaela si cu Bea asteptand sa se intoarca coechipierii

Si din bogatia de flori pe care am vazut-o in aceasta tura cu adevarat de primavara:

OLYMPUS DIGITAL CAMERAOLYMPUS DIGITAL CAMERAOLYMPUS DIGITAL CAMERA

Advertisements

About AuthenticTravels

My life motto is simple yet comprehensive: “We live only to discover beauty. All else is a form of waiting” (Khalil Gibran, poem ‘The Prophet‘) Background in architecture, historic monuments, and cultural tourism Professionally, during the past 20 years, I’ve focused on issues of cultural heritage and resilience tourism, based on my specialization in historic monuments. I graduated Architecture, then I completed two master programs and a doctorate in the field of both cultural tourism and restoration of historic towns. I became a member of various cultural and touristic organizations, among which the International Council on Monuments and Sites (ICOMOS). Then, at a certain moment, I decided to change the course of my carrier and became a travel writer, editor, and planner (each step at a time). Working in an office was definitely not for me. I needed to have freedom and to be able to explore the beauties of the world (as my motto says, right?). Not only I started to travel more and for longer periods, but I started the travel of my life, through life. Travel writer, editor, and photographer I am part of Arrivedo’s expert travel writers and write neighborhood guides for different hotels worldwide. As part of my professional writing, I’ve produced travel articles in English for Much Better Adventures, Modern Trekker, Adventure Animals, Matador Network, Arrivedo, Inside Himalayas, Activity Fan, and Sonderers. Thus, here it is a list of my published articles in English (by Iuliana Marchian). Also, I have written in Romanian for the Rulotism, Greciadeweekend, LiterNet, Capital Cultural, and National Geographic journals. Thus, here it is a list of my published articles in Romanian (by Iuliana Marchian). Besides, I am part of the Much Better Adventures team and produce regular content on adventure experiences through the Balkans. Eventually, I have joined Arrivedo’s Editors team and I assist other writers in completing their Neighborhood Guides for hotels. Moreover, when writing is not enough and people want to hear more about my experiences, I’ve accepted the challenge of speaking in public about my travels. It was difficult at the beginning, but I’ve gotten used to it now. When you speak about your passions, there’s no limit. I share my experiences of traveling through my talks at Incubator107 and inspire people to discover themselves through travel. My Travel Style – slow, authentic, flexible During my travels, I get in touch with locals through different communities or simply while I am on the road. For the moment, I travel by myself at a slow pace and seek for authentic places, where tourism hasn’t yet commodified the features of the place. This is a reason why I love what traveling brings into my life. I believe that the people I meet aren’t a coincidence. This way I see how every day of traveling adds a brick to my self-development. I consider traveling the best way of personal development, accompanied by the classic cliché ‘out of the comfort zone‘. Through my travels, I want to bring to light human individuality. I consider that everyone has his or her own travel style, authentic, and free of any boundaries.
This entry was posted in Trascau. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s