Cu bicla prin podisul Hartibaciului – 15 febr. 2014

Un nou week-end primavaratec in aceasta luna de iarna, ca urmare numai bun de mers cu bicicleta, desi stim bine ca la temperaturile astea consistenta pamantului va fi malefica pentru blocarea rotilor de la bicicleta cu namol. Dar ce ne pasa noua, noi mergem cu bicicleta si de bine de rau tot vom vedea ceva frumos ! Cum ziua este inca scurta, va trebui sa alegem niste locatii mai apropiate Sibiului, ca sa nu mai pierdem atata timp cu deplasarea pana la punctul de plecare, si cum data trecuta ramaseseram restanti cu intelegerea fenomenului de biserici pictate de fratii Grecu … evident, alegem ceva ortodox de data aceasta, fara cine stie ce biserici fortificate. Cum principalele biserici pictate de fratii Grecu din zona sunt pe valea Hartibaciului, vom lua tot directia fostei mocanite de Sibiu-Agnita, adancindu-ne din ce in ce mai mult in cultura locului: o artera de colonizare pur saseasca, dar cu accente izolate de populatie romaneasca (precum satele Tichindeal, Fofeldea, Sasaus, Ilimbav etc).

Parcam masina in centrul satului Fofeldea si intrebam din colt in colt unde ar fi preotul care sa ne deschida si noua biserica, sa vedem si noi minunatie de pictura a fratilor Grecu. Localnicii – exagerat de binevoitori, ne duc vorba aia pana in usa preotului si vorbesc si pentru noi cu preotul. Un preot tanar sare imediat in papuci sa vina sa se afunde in glodul proaspat inmuiat pe ulita pana in varful dealului la biserica, cu scopul nobil de a vedea (incultii de noi) o pictura de-a fratilor Grecu. Eu care de ceva ani sunt certata rau cu biserica nu prea intru in vorba cu preotul, mai m-au vrajit pe mine d-astia si nu le mai merge acuma, dar Marius care este un ateu convins, se lasa imediat fermecat de bunavointa tanarului preot cu par blond. Adevarul este ca la sat gasesti inca oameni buni la suflet, ca altfel n-au cum sa reziste acolo la munca fizica sustinuta, restul sclifositilor vin la oras sa butoneze programe pe calculator … foarte multi oameni buni si foarte altruisti am intalnit in tura asta !

Preotul ne suie sus in deal la biserica si ne spune ca inainte satul era dezvoltat pe varful dealului in jurul bisericii cu cimitir si ca, abia dupa ce a fost refacut, s-a mutat practic mai jos pe vale, langa apa logic. Biserica in interior este amenajata ca o biserica autentica de sat si cred ca asta m-a marcat mai mult decat pictura murala aparte: toate servetele si fetele de masa sunt pur taranesti, totul are un aer cumpatat si lipsit de exagerarile luxoase ale bisericilor de fitze. Deci se poate si fara sa ne mantuim ca neam la pachet in Catedrala Mantuirii Neamului lu’ peste !

Pictura este de provenienta ortodox bizantina (atata cat ma pricep eu), nu are liniile dure din confesiunea catolica. La intelegerea picturii preotul ne ajuta si ne arata, pe langa celebrul galben de Fofeldea (care nu a mai putut fi obtinut de catre restauratori in aceeasi nuanta), cum se diferentiaza pictura fratilor Grecu de alte picturi din bisericile ortodoxe: oameni din popor, cand au pictat biserica au preluat figuri si chipuri nu numai din sat (chestie clasica la icoanele pe sticla cu pictura oarecum naiva), dar au imprumutat si scene din istoria tarii si personaje de asemenea – scena schingiuririi lui Gheorghe Doja este transpusa intr-un tablou in care Iisus este chinuit, iar scenele biblice ale patimilor mantuitorului imprumuta personaje cu alura si vestimentatie turceasca (indivizi care isi faceau pe atunci veacul prin aceste parti ale locului, iar pictorii i-au preluat ca sursa de inspiratie). Cica la Fofeldea pictura fratilor Grecu ar fi ajuns la o faza de apogeu – moment clasic in maturizarea oricarui stil.

Dupa vizitarea bisericii revenim la masina si ne echipam de plecare … vorba vine ne echipam, ca Marius face pana la 1 metru de masina, asa ca mai amanam plecarea ca sa schimbe cauciucul si sa fim cu actele in regula, timp in care eu ma imprietenesc cu tiganii !

“Nu-i asa ca vreti o poza de la indivizii astia care merg cu bicicletele pe la voi prin sat ?!” Mai tarziu pe seara, cand revenim la masina si cautam donatori de baterie, un pusti din sat imi spune ca Fofeldea arata el asa mai naspa ca sat, dar este un loc istoric ! Asta imi spunea pustiul care se juca prin glodul de pe ulita, dar cati dintre voi ati auzit de galbenul de Fofeldea si de istoria satului asta ?! Ca nici eu nu auzisem prea multe pana astazi si am pus piciorul in prag si am zis ca vreau sa aflu !

Dupa ce Marius repara pana, reusim sa plecam din Fofeldea inspre orele 11.00 a.m., avand prima destinatie un alt sat in care fratii Grecu au mai imortalizat interiorul unei biserici cu alta pictura murala. 

Iesim din Fofeldea si ne indreptam spre niste dealuri, fara a avea o directie precisa, dar Marius este numai ochi pe GPS la toate intersectiile de drumuri. Ma pune sa urc pe un drum in sus, pentru a-mi spune pe urma ca ar fi trebuit s-o iau tot pe ala de jos. Eh, eu inapoi nu mai cobor, asa ca ma apuc de traversat in dunga dealul, pe bicla nu pot sa merg pe toate hartoapele alea, asa ca mai imping la ea pana ajungem la un alt drum care venea din alta parte, dar mergea tot unde mergeam si noi ! Logic, de fiecare data toate drumurile duc la Roma !

Ajungem intr-un fel de culme principala pe care pare-se ca am mai fi fost noi cand am venit de la Poienita spre Hosman, dar acuma mergem in alta directie, asa ca luam alt noroi in gat. Pana aici nu am avut probleme cu noroiul, ca a fost cald si cred ca a fost si pamantul mai moale, dar aici sus in culme se mai raceste un pic si namolul sta bat pe rotile noastre si cand se ingroasa treaba, blocheaza si roata. Nu-i nimic, eram pregatita cu batul de trekking pus pe rucsac special de acasa dupa experienta de tura trecuta, ca sa nu mai caut bete pe dealuri si incep curatatea noroiului de pe roti. Bah, da nu se mai termina, se da namolul jos de parca ai taia o felie de cozonac cu cutitul, nu-mi vine sa cred ! Curatam rotile cat sa mai putem impinge cateva sute de metrii pana in sa si apoi urmeaza coborarea, unde gravitatia isi va spune cuvantul si vom aluneca la vale cu sau fara noroi pe roti, ce mai conta !

Din culmea dealului vedem si satul Ilimbav pe unde vom reveni la intoarcere si dealul cu releu unde vom poposi.

Ca punct distinctiv satul Ilimbav din departare poate fi recunoscut dupa faptul ca are doua biserici alturate – una de zid si una de lemn (cu un zoom se rezolva problema)

Incepem sa coboram spre o padure care ne conduce spre Sasaus, dar nu prea mult ca aud cum Marius este hamait in fata de niste dulai. Jos de pe bicicleta si mers la pas pana se linistesc lighioanele, deja nici nu-mi mai tresara inima la astfel de comportamente, nu ca inainte as fi fost foarte sensibila, dar acuma am devenit chiar nesimtita la latrat de caini de stana. Eu imi vad de ale mele, dihania de ale ei si toata lumea este fericita !

Dupa ce scapam de lighioanele de la stana intram intr-o padure, ocazie cu care scapam si de namolul cu consistenta malefica si ne bucuram chiar cum se mai spala rotile prin cateva balti adanci cu apa. Cateva marcaje pe copaci ma innebunesc ca nu stiu de unde sa le iau, de unde vin si unde ajung, asa ca noi continuam dupa GPS, ramanand cu misterul marcajelor neidentificate.

La un moment dat vedem si o cruce de hotar, dupa ce deja remarcasem niste borne kilometrice, desi este clar ca pe aici nu fusese vreodata un drum foarte important sau macar o granita ceva de judet, si uite ca cineva pusese borne si cruci.

Continuam prin padure, cam pe plat, foarte usoare urcari sau coborari, balti care ne spala rotile si tocmai cand povesteam cu Marius de refugiul Craita din Piatra Craiului (proaspat daramat), ne pironim ochii intr-un observator de vanatoare in padure foarte dragut.

Observatorul mi se pare ca seamana foarte mult ca dimensiuni cu refugiul Aninata (care sper ca inca mai exista)

Mai pedalam ceva vreme si iesim din padure intr-un frumos gol, de unde se vede o noua turma de oi, dar si un frumos foisor cu un loc superb de popas.

Cel mai frumos loc de popas din cate puteam sa gasim pe acest traseu

In poza de jos si cea de sus, sunt eu si Marius la locul de popas

Dupa ce mancam bine, ca deja mi-era foame (desi nu facuseram decat vreo 5-6 km din traseu), ma inscriu pe culmea dealului in cautarea coborarii spre Sasaus. O intersectie de drumuri si in stanga jos incepe sa rasara noul sat care ne asteapta presarat intr-o vale mirifica.

Satul Sasaus vazut din culmea dealului cu popas frumos amenajat

Marius ramane putin in urma, iar eu ii dau bice la vale spre sat, alegand la plesneala unul din multele drumuri care brazdeaza panta cu mogaldetele dealului.

Intram in Sasaus pe unde este namolul mai mare: plici plici prin balti si mai curat din roti, Marius deja merge prin noroi de parca ar fi pe pietonala pe centru in Sibiu. Oricum nu ai cum sa ocolesti glodul, asa ca macar sa ne facem ca porcii (desi eu am parazapezi in dotare pentru sportul asta extrem).

O fetita imi arata cat de mult isi iubeste catelul, toti copii sunt foarte incantati cand ne vad cu bicicletele pe la ei prin sat (cu siguranta ca suntem o mare raritate)

In drum spre biserica satului, eu sunt fascinata de caruta cu cal

In biserica din Sasaus pictata de fratii Grecu nu am reusit sa intram, caci la casa parohiala nu a raspuns nimeni de nici o culoare. Cica are copil mic preotul, desi eu nu vedeam nici o legatura cu neraspunsul cand iti bate cineva la usa: copilul e copil, usa e usa, ciocanitul e ciocanit si etc. Asa ca plecam oarecum cu coada intre picioare din Sasaus, dorindu-ne sa fi vizitat biserica si pe interior, ca sa vedem si noi diferenta fata de surata sa din Fofeldea.

Din satul Sasaus teoretic gasise Marius un drum care o lua peste dealuri direct spre Ilimbav, doar ca nu l-am gasit, ori s-a sesizat GPS-ul prea tarziu, cert este ca ne-am trezit ca drumul nostru mergea paralel cu noi pe partea cealalta a apei (pe care evident ca nu aveam cum sa o trecem), iar noi mergeam bine mersi pe drumul asfaltat spre Chirpar, fara posibilitatea momentan de a traversa cumva spre Ilimbav. Avand in vedere ca ne cam saturasem de curatat bicicletele de noroi, nu ne lamentam prea tare, consideram un semn bun ca suntem pe asfalt si nu trebuie sa injuram namolul, iar Marius mai descopera pe GPS un drum care ne scoate inainte de Chirpar inspre Ilimbav. Buuuuun, p-ala o sa mergem, si pedalam linistiti mai departe.

Pana sa dam de drumul bun (care credeam noi c-o fi ceva mai baban), gasim si cateva tone de trovanti pe marginea drumului, asa ca ne bucuram inca o data in plus ca am gresit drumul initial. Ajungem la o cariera de trovanti si descoperim ca drumul nostru o luase la stanga spre Ilimbav si noi trecuseram pe langa el, asa ca ne intoarcem si viram pe ceea ce pe GPS aparea a fi DJ110E. Teoretic te-ai fi asteptat ca acest Drum Judetean sa fie asfaltat, dar spre marea noastra surprindere nu numai ca nu este asfaltat, dar pe masura ce avansam in inima podisului, este si greu de urmarit drumul, fiind vizibile doar asa niste urme de caruta pe iarba prin campie.

La inceput urcam destul de anevoios, ocazie cu care imi fortez si un ligament la genunchi la spate (ca imi reglasem cam sus saua) si numai bine ca incepe sa ma doara si genunchiul. Apoi dupa ce ajungem sus intr-un fel de platou, cu drumuri efectiv in toate directiile, constatam ca intersectam si drumul pe care am fi venit de la Sasaus. Deci am gresit bine, am venit cumva mai usor, fara sa ne mai opintim prin drumuri cu potential de namol.

Continuam pe drumul nou gasit prin acest mare si intins platou, vine si un caine de la o turma de oi sa ne latre, dar este asa de flamand de afectiune saracul, ca in momentul in care vorbesc cu el da teribil de gingas din coada. Surpriza cea mare este creata insa de aparitia Fagarasilor inzapeziti peste deal, drumul nostru fiind de acum inainte acompaniat de aceasta panorama superba.

Turma de oi, caine ciobenasc, cioban si Fagarasii in fundal

Tinem cat de cat culmea matematica a dealurilor pe unde balaurim, intalnim alt marcaj pe un copac care ma oftica la maxim (ca nu stiu de unde vine) si ne continuam deplasarea pe urmele din iarba.

Cam asa arata drumul judetean pe care ne arata GPS-ul ca suntem !

Avem putin de urcat si de coborat, apare noroiul, incep sa merg numai pe langa bicicleta ca sa nu se afunde rotile prea tare in noroi, trec cu bine de portiunea delicata (spre deosebire de Marius care se reapuca de curatat rotile) si, cand mai aveam putin pana in varful dealului cu releu de deasupra satului Ilimbav, Marius ma anunta ca are pana. Noh, nu-i rau, ca oricum muream de foame si aveam planificat un picnic in culmea dealului, panorama spre Fagarasi avem, de sus se vede si satul Marpod spre care vom merge noi, asa ca nu ma plang ca nu am ce vedea. Bag in mine ca sparta ca-s rupta in paispe de foame, se repara pana si cu ochii atintiti la Fagarasii pe care ii vom lasa in urma, ne indreptam spre urmatoarea destinatie a satului Ilimbav.

Coborarea spre satul Ilimbav, acompaniata o perioada pe partea stanga de ultimele fundaluri ale Fagarasilor inzapeziti … nici nu stiu ce as fi putut sa imi doresc mai mult ?!

Dupa ce trecem de o stana, un indicator semnaleaza un viraj puternic spre dreapta spre Ilimbav, incepand o coborare foarte abrupta pe un fel de drum de valcel creat de torenti de ape. De aici descoperim de altfel ca satul pe care il vedeam de sus din culme era Marpodul, Ilimbavul fiind bagat chiar sub deal si fiind invizibil de langa zona de releu. Acuma insa avem panorama spre Ilimbav si spre Marpod care se vede si mai in spate, asa ca tura noastra incepe sa se apropie de sfarsit.

In Ilimbav coboram prin afara drumului, ca s-a pierdut pe undeva torentul ala, mai intai pe niste galme de pamant care ma dezechilibreaza atat de tare ca ma dau jos de pe bicicleta, ca nu am chef sa patesc ceva. Intram printr-un fel de livada si iesim intr-un drum plin ochi de noroi de la marginea satului, unde niste pustani de tigani ne intampina zambitori.

Pui de tigani veseli si foarte simpatici, foarte bucurosi ca le facem poze (oare stiu ei ce inseamna asta ?!)

In Ilimbav ne inscriem pe drumul principal si pedalam spre cele doua biserici ortodoxe aflate una langa cealalta (biserica de lemn si biserica de zid), dar pana una alta, un nene cocotat sa aranjeze o vita de vie ne vede si ne invita in curte la un pahar de suc – pomana pentru mama sa care murise cu doua saptamani  in urma.

In curte la localnici (de fapt locuia in Sibiu, dar venea foarte des la casa parinteasca). Tot nenea cu pomana il suna si pe preotul satului ca sa vina sa ne deschida biserica si uite asa reusim sa ne atingem toate obiectivele.

Biserica ortodoxa de zid din satul Ilimbav

Biserica ortodoxa de lemn din satul Ilimbav – cica proaspat restaurata, dar arata jalnic saraca, deh, bani publici, cine stie cati mai bagasera in buzunare pana sa se restaureze si pictura din biserica asta (numai eu stiu pe unul care lucra aici si era paralel cu sportul asta)

Pictura bisericii de lemn dupa lucrarile de restaurare

Din satul Ilimbav o luam pe drumul asfaltat vreo 2 km spre Marpod, unde dam un tur rapid prin centru. Nu mai umblam dupa nimeni sa ne deschida biserica fortificata, orele fiind destul de inaintate, ci ma multumesc sa ii dau roata si sa fac ultimele poze de apus.

Ansamblul bisericii fortificate din Marpod

Din Marpod venim pe asfalt pana in drumul de Sibiu-Agnita, ca nu avem chef sa balaurim pe intuneric pe drumuri neclare si apoi in scurt timp viram brusc spre cei 5 km care ne vor duce inapoi la masina lasata in Fofeldea. Ultimii kilometrii ii facem aproape pe intuneric, cand am intrat in sat practic nu mai vedeam pe unde merg, doar simteam cum mai dau cu bicicleta in cate o groapa si mai scoteam o injuratura printre dinti. Deh, riscurile meseriei !

Ajungem la masina si mare ne este mirarea sa vedem ca Marius a lasat farurile aprinse si ca masina evident nu mai porneste. Incepem sa intrebam stanga dreapta de unde am putea face rost de cineva cu masina care sa ne porneasca si noua masina. Eu raman la masina, il vad pe Marius cum se plimba in jos spre centrul satului cu unii care cautau pe unu cu masina care era la o nunta, ii vad ca se intorc si merg in alta parte sa caute pe altul. Intre timp totii copii satului vin la mine langa masina si incep sa imi puna milioane de intrebari: “Unde am fost cu bicicletele ?”, “De unde venim ?”, “Cate foi are bicicleta ?” (asta era destept), “Unde s-a dus Marius dupa baterie ?” etc, imi scot peri albi efectiv cu intrebarile, eu eram si foarte obosita, dar pe de alta parte erau foarte simpatici cum se uitau cu niste ochi sinceri si intrebatori la mine. Unul dintre copii imi spune insa maxima zilei: “E mai urat asa la Fofeldea, dar stiti, este un sat istoric !” M-a spart asta micu’ cu asta, stia copilul asta mai  multe decat stiam eu si decat stiu multi intelepti ai timpului, imi vorbea din suflet copilul asta si din umila lui experienta de prichindel pe ulitele satului la joaca cu copii. Dar el stia ca este un sat istoric, desi in afara de galbenul de Fofeldea, nu este un loc teribil de istoric, dar oamenii satului au invatat despre putinele valori pe care le au in jur, pe cand stau si ma intreb cati romani stiu cate valori au langa propria lor casa ?! Ca valoarea berii de la carciuma de langa casa cu siguranta o cunosc !

Se intoarce Marius cu niste neni (ulterior am aflat ca erau tigani, dar fiind intuneric nu remarcasem) si nenii tigani ne invata cum sa porneasca masina brusc intr-a doua daca s-a descarcat bateria. Toata sleahta de copii  impinge acuma la masina noastra ca sa porneasca si astfel reusim si noi sa plecam spre Sibiu. Il intreb pe Marius daca vrea sa le dam ceva, le-as fi dat la copii toate dulciurile pe care le mai aveam si nu le mancasem, dar era intuneric si nu stiam cum sa fac sa nu le scap pe toate in glodul de pe ulita si ma napadeste rusinea fata de ei. Ei s-au sculat de la masa (unde imi zice Marius ca cica mancau ceapa cu paine) numai ca sa vina sa ne ajute pe noi sa pornim masina si noi nu le dam nimica ! 😦 Sunt insa zambitori si se bucura ca ne-au ajutat si nici prin capul lor de tigan nu le trece sa ne ceara ceva. Cand am avut odata aceeasi problema in Sibiu, taximetristul de la care am pornit masina a trebuit rasplatit cu bani, aici in schimb tiganii au fost mai oameni decat vecinii nostrii din oras.

Mai jos redau recenzia facuta de Marius pe FB despre aceasta tura, in speranta ca va aduna bani sa dea preotului din Fofeldea pentru restaurarea bisericii:

“Ieri am facut un traseu cu bicicleta cu Iuliana, m-a impresionat frumusetea picturii bisericii din Fofeldea, pentru care voi dona cei 2% din venit, din pacate biserica din Sasaus nu am reusit sa o vizitam pentru ca nu a avut cine sa ne deschida, insa sigur va exista o data viitoare.

Mi-a placut si biserica de lemn, pictata in interior, din Ilimbav. Din pacate doua din aceste trei biserici (toate declarate patrimoniu cultural) sunt in stare avansata de degradare. In Fofeldea (declarata monument de patrimoniu de categorie A) din fericire exista un preot care reuseste cu bani putini, dar multa daruire, sa o tina intr-o stare mai buna.

Mi-au placut oamenii din Fofeldea (copii si adulti), care au venit sa ma ajute sa pornesc masina care avea bateria moarta (i-am uitat farurile aprinse). S-au sculat de la masa si au venit sa ma ajute. Oamenii la care daca te uiti la casele lor si la ei (90% sunt tigani) majoritatea dintre noi nu ar da doi bani pe ei, dar au venit si m-au ajutat fara sa ceara ceva si cu draga inima. Dovada, daca mai e nevoie, ca nu conteaza nici etnia, nici bogatia unui om ci doar sufletul sau.

Concluzia trasa din acest tur: avem lucruri – Romanesti – frumoase, dar din pacate lasate in uitare si degradare (trecute pe liste cu monumente de patrimoniu – de parca daca treci un lucru pe o lista nu o mai strica ploaia si frigul).

Romii (90%) si Romanii (-restul de 10%) care traiesc in aceste sate, traiesc intr-o saracie lucie (asta o stiu mai de mult, ca toate satele de pe valea Hartibaciului sunt la fel) nu din vina lor, si din pacate fara a se cauta solutii de schimbare.

O tara frumoasa, saraca, trista si uitata in paragina.”

Advertisements

About AuthenticTravels

My life motto is simple yet comprehensive: “We live only to discover beauty. All else is a form of waiting” (Khalil Gibran, poem ‘The Prophet‘) Background in architecture, historic monuments, and cultural tourism Professionally, during the past 20 years, I’ve focused on issues of cultural heritage and resilience tourism, based on my specialization in historic monuments. I graduated Architecture, then I completed two master programs and a doctorate in the field of both cultural tourism and restoration of historic towns. I became a member of various cultural and touristic organizations, among which the International Council on Monuments and Sites (ICOMOS). Then, at a certain moment, I decided to change the course of my carrier and became a travel writer, editor, and planner (each step at a time). Working in an office was definitely not for me. I needed to have freedom and to be able to explore the beauties of the world (as my motto says, right?). Not only I started to travel more and for longer periods, but I started the travel of my life, through life. Travel writer, editor, and photographer I am part of Arrivedo’s expert travel writers and write neighborhood guides for different hotels worldwide. As part of my professional writing, I’ve produced travel articles in English for Much Better Adventures, Modern Trekker, Adventure Animals, Matador Network, Arrivedo, Inside Himalayas, Activity Fan, and Sonderers. Thus, here it is a list of my published articles in English (by Iuliana Marchian). Also, I have written in Romanian for the Rulotism, Greciadeweekend, LiterNet, Capital Cultural, and National Geographic journals. Thus, here it is a list of my published articles in Romanian (by Iuliana Marchian). Besides, I am part of the Much Better Adventures team and produce regular content on adventure experiences through the Balkans. Eventually, I have joined Arrivedo’s Editors team and I assist other writers in completing their Neighborhood Guides for hotels. Moreover, when writing is not enough and people want to hear more about my experiences, I’ve accepted the challenge of speaking in public about my travels. It was difficult at the beginning, but I’ve gotten used to it now. When you speak about your passions, there’s no limit. I share my experiences of traveling through my talks at Incubator107 and inspire people to discover themselves through travel. My Travel Style – slow, authentic, flexible During my travels, I get in touch with locals through different communities or simply while I am on the road. For the moment, I travel by myself at a slow pace and seek for authentic places, where tourism hasn’t yet commodified the features of the place. This is a reason why I love what traveling brings into my life. I believe that the people I meet aren’t a coincidence. This way I see how every day of traveling adds a brick to my self-development. I consider traveling the best way of personal development, accompanied by the classic cliché ‘out of the comfort zone‘. Through my travels, I want to bring to light human individuality. I consider that everyone has his or her own travel style, authentic, and free of any boundaries.
This entry was posted in bicicleta, imprejurimile Sibiului, Podisul Hartibaciului. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s