Traversare de la Paltinis la Rasinari – 12 ian. 2014

Nu stiam ce sa fac week-end-ul asta !? Teoretic chiar ar trebui sa mai progresez cu doctoratul, ca daca tot ma duc in excursie de studii in Ungaria si Serbia, sa stiu exact ce caut, dar neeeeeh, nu-mi iese de nici o culoare lucrul, apar tot felul de alte provocari si sa fim seriosi – am aflat eu pana acuma ce trebuie sa urmaresc in excursia de studii, am doar ramasite de perfectionista si d-aia tot ma auto-persecut sa lucrez si mai mult. Dar totusi 2 zile nu as mai pleca, ca ma streseaza sa ma scol iarasi cu noaptea in cap sa stau pe drum, asa ca propun traversarea Paltinis – Rasinari, pe care o mai facusem fugitiv acum ceva ani cu ex-ul  meu. Atunci cam alergaseram, ca plecasem abia dupa pranz, asa ca acuma aveam de gand s-o fac foarte relaxat si cu chimobit la piesaje si fara sa ne prinda noaptea (desi mai aveam un pic si reuseam sa ne prinda si noaptea daca mai insistam pe traseu).

Si chiar daca am oroare de trezitul dimineata, stiti cum e chestia aia cu “victima isi atrage agresorul” … eh, sunt victima ceasului si a trezitului devreme ! Offfff ! 😦 Deci, conform principiului mai sus anuntat, aleg sa mergem cu autocarul de 7.00 a.m. spre Paltinis, drept pentru care adorm bustean seara, dar ma trezesc brusc noaptea pe la 3 si ceva si nu mai reusesc sa adorm neam decat pe la 6.00 a.m., cand trebuia de fapt sa ma trezesc sa plec la gara. Chem urgent un taxi care ma duce la gara, pe un fel de lapovita …. “Mah, da-o naibii, sa nu-mi spui ca ninge in singura zi in care fac tura si speram sa fac plaja !?” In gara autobuzul de Paltinis tot intarzie si abia pe la 7.15 a.m. pleaca mai departe, spre disperarea lui Bea si Claudiu care asteptau in frig sa se urce o statie mai incolo.

Ajungem la Paltinis si descoperim ca ninge in toata regula, nu este foarte frig, dar ninge cu fulgi mari si grosi ! Dupa ce ca eram chiauna de somn, mai imi baga si vremea asta de stat in casa, imi taie tot cheful de tura, dar noroc ca pe masura ce urcam spre Poiana Oncesti se mai rareste ninsoarea si incepem sa vedem pete de cer senin ! “Ahaaaa, deci prognoza de pe meteoblue a fost buna !” In poiana Oncesti ne luptam putin cu ceva zapada indesata de vant, dar depasim momentul afundarii in zapada, acompaniat de injuraturile mele cu privire la acest anotimp pe care il detest din ce in ce mai mult, de cand nu pot sa-mi fac alpinismele decat daca as ingheta foarte foarte tare !

Drumul prin padure este insa dragut, nu mai ninge atata, adica ninsoarea chiar se opreste si atmosfera pare misterioasa, cu pietre presarate pe poteca, parca ar duce la casuta din poveste. Fac chiar poze la pietre si la muschi, deci e clar, nu am suficiente provocari pe traseul asta daca am ajuns sa fac poze la detalii d-astea, simpatice de altfel, dar care altadata nu ma impresionau.

Ajungem si in poiana Lupilor si imi amintesc ca am mai fost si eu odata pe aici demult, numai poteci prin padure, naspa, neinteresant, ce sa mai zic de saracii Bea si Claudiu care mai fusesera chiar cu o zi inainte pe aici, tarati de Viorel intr-o plimbare fulger. Li se acrise de Paltinis, dar in lipsa de altceva, au pus botul si la tura mea ! 🙂

Din poiana Lupilor continuam marcajul asa zis de creasta/ muchie/ culme mai departe spre Rasinari, intalnind si puncte roz fosforescent pe pietre, semn ca a fost pe aici ceva concurs de alergat sau de biciclete.

Ajungem si La Icoana – poiana denumita asa datorita prezentei unei icoane pe una din laturile sale … faze d-alea cu “Icoana asta arata credinta stramoseasca a oamenilor in varf de munte, unde se rugau la Dzeu …”

Am uitat sa zic ca vazusem pe poteca pana aici niste cocosi de munte zburatacind prin padure, asa ca deja bilantul faunei era foarte ridicat si tura se putea declara reusita ca incursiune de cercetare a habitatului animal. Ulterior am mai vazut si doua caprioare asa ca a fost un bilant foarte pozitiv ! Ce bine daca nu mai vorbea nimeni non stop, am vazut si noi ceva interesant, nu animale vorbitoare ! 😛

Mai mergem prin padure, faza asta cu mersul prin padure urmand sa se repete la nesfarsit, exact atunci cand vroiai mai tare sa fii si tu pe dealuri sa vezi panoramele spre Fagarasi, dar neeeeeeh, mergem prin padure si vedem poiana cu cantonul Tomnaticu (unde cica mai venea si mai stateau ciupercarii, dar acuma este intr-o stare jalnica de degradare).

De aici de la cantonul Tomnaticu ar trebui sa sa vada Fagarasii, dar cum toti norii care trec pe deasupra noastra se opresc in creasta principala a Fagarasilor, nah belea, nu vedem cine stie ce. In lipsa de panorame ma pun in fund pe asteptat Bea si Clau, macar ca ma mai trezisem de la miscare si eram nerbadatoare sa ajung la dealuri cu colibe.

Lasam cantonul Tomnaticu in urma si ne afundam iar in padure. Eu nu imi mai aminteam cine stie ce portiunea asta, mai ales ca ultima oara o facusem cu bicicleta, dar chiar nu aveam chef de atata padure, padure si iar padure. Pfuaf, cata padure frate !

Intr-un final glorios ajungem insa si la rascrucea de drumuri denumita La Apa Cumpanita – punct in care una bucata drum o ia mai departe aproximativ pe aceeasi directie spre Rasinari, iar alta bucata de drum coteste puternic dreapta pentru a merge pe culmi spre varful Magura (exact ceea ce am facut cu bicicleta in ultima tura pe aici). Numai ca … trebuia sa fie si un mare dar, cum iesim din padure ne ia vantul in primire ! Dar ce vant mai frate ! Ma sufla cu totul, nu ma culca la pamant, dar la greutatea mea considerabila mult nici nu-mi mai trebuie ca sa adopt o astfel de pozitie, asa ca pana la urma apelez la solutia salvatoare de a merge intr-o dunga, aplecata contra directiei vantului, ca sa am si eu cat de cat impresia ca merg in picioare si am un oarescare echilibru. Dar doar aveam impresia, ca de mers mergeam ca un om beat !

Vedere din saua de la Apa Cumpanita spre muntii Fagarasi si Lotrului

Vedere din saua de la Apa Cumpanita spre dealul Valarilor – celebrul deal pe langa care treci cand mergi la Paltinis

Si pentru ca precum am spus batea tare vantul …. am descoperit conurile de brad cazute cu crengute cu tot

… asa ca am facut un buchetel autentic din conuri de brad ! 🙂

Mai mergem putin prin padure, tocmai cand credeam ca se termina padurea, apare o alta padure, dar partea buna este ca incepe sa se intrevada printre copaci panorama si in scurt timp padurea este acaparata de dealuri cu privelisti absolut superbe spre muntii Fagarasi, spre Magura Cisnadiei si spre valea Sadului. O troita pe partea dreapta a drumului ne vesteste ca ne apropiem de ceva plaiuri mai umblate, caci pana aici a fost asa o poteca profund salbatica prin padure – dovada ca am vazut si atatea animale (cocosi de munte si caprioare, nu mai vazusem niciodata pe aici).

De la aceasta troita se merge apoi numai pe drum pe culmea dealurilor, iar la capatul de unde se incepe coborarea spre Rasinari – originea vaii Muntelui (continuata cu valea Caselor in Rasinari), gasim pe stanga inca o troita ingradita (eu aici imi aminteam ca e o troita in care poti sa si intri, dar din pacate nu se poate, asa ca nu ne puteam adaposti de vant).

La troita asta panoramele sunt cele mai frumoase, asa ca ma pun pe cautat un loc mai ferit de vant si cum vantul bate dinspre Valari spre Fagarasi (oare de ce nu ma mir ?!), este foarte simplu de gasit un mal mai inalt care ne fereste de rafale, dar in schimb ne arata minunatii munti in fata. Vin si Bea si Claudiu si ne punem pe un picnic cu soare la iarba verde (in ianuarie iarba verde !), cu ochii atintiti la munte. Ori ma imbracasem eu foarte bine, ori era cald, ca am stat vreo ora pe acolo tolaniti la soare pana a intrat in nori si jur ca nu mi-a fost nici macar rece !

Vedere spre drumul care vine de la Apa Cumpanita

Vedere din locul de picnic spre muntii Fagarasi (in fundalul indepartat cu zapada) si muntii Lotrului si Magura Cisnadiei (aici mai aproape)

Vedere din locul de picnic spre muntii Lotrului (varful Prejba)

Dupa ce intra soarele in nori, ne declaram si noi picnicul nostru incheiat, asa ca o luam la pas spre Rasinari, eu amintindu-mi in capul meu ca de aici pana jos mai este putin. Cert este ca nu era asa putin si ca abia de aici incepea partea cea mai frumoasa a traseului, asa ca ne-a luat si foarte mult sa coboram evident.

Valea Muntelui care coboara direct in Rasinari dupa serpuielile de rigoare

Alegem sa nu coboram pe vale, ci sa mergem mai mult pe culme si sa coboram abia la sfarsit drept in Rasinari. Asa ca pe Dealul Barnelor viram stanga spre varful Plaiului si luam asa zisa culme principala la picior.

Dupa varful Plaiului cica incepem sa intram intr-un fel de padure, cu copaci foarte ciudati si controsionati, un fel de corcituri intre mesteacan si arbusti, deci este clar ce a iesit, moment in care vedem doua drumuri si nu mai stim pe care sa apucam. Harta, presupuneri, consultari, o fi dreapta, o fi stanga, trec unii cu motoarele pe langa noi si o iau in stanga, mnah, o fi mai bun drumul ala ce sa zic acuma, or stii astia ce or stii, o luam pe acolo si daca se dovedeste ca nu e bine, facem o traversare ceva !

Drumul se dovedeste insa a fi corect, in scurt timp iesim din padure si ni se contureaza in fata ochilor culmea pe care avem de mers mai departe. Si ca pe orice culme cu colibe, unele dintre ele inca locuite culmea la aceasta data calendaristica, ne sunt date primele semnale sonore si oficiale ale comitetului de intampinare: cainii ! Bun, scot betele de pe rucsac si ma pregatesc de atac in caz ca se da vreunu’ la mine, Claudiu ma anunta cu ranjetul pe buze care el are spray cu piper, noh bun si ala, asa ca suntem inarmati pana in dinti ca sa zic asa pentru marele atac.

Alarma falsa insa cu cainii, au latrat si au fost agresivi pana la proba contrarie …

… cand au fost mituiti de Bea cu niste sandwich-uri !

Caini erau la coliba unde locuieste un om batran si cocarjat, avea multe capre, am vazut si ceva gaini zburand pe acolo, astia doi caini erau paznicii cica (buni paznici, ii imblanzesti cu un sandwich) si batranelul ne-a iesit in cale ca sa vorbeasca cu noi si sa ne invite sa stam putin inauntru sa ne incalzim ! Ce om bun la sulfet, daca el era cumva obligat poate sa stea acolo si sa indure frigul, avea cumva impresia ca si noi ne ferim de frig, desi noi veniseram la plimbare infruntand frigul pentru ca asta ne doream noi, nu ca ne obligase cineva.

Stam de vorba cu batranelul, aflam ca unul din catei nu are o ureche pentru ca i-o taiase ca sa nu il confunde cu un lup (?!) si refuzam sa intram in coliba sa sa ne incalzim, desi as fi fost curioasa sa vad cum arata locul lui. Ne grabeam insa putin ca sa ajungem totusi pe lumina jos, asa ca trebuia sa ne vedem de drum.

Continuam mai departe spre varful Fraga, dar nu ajungem pana acolo, caci suntem avertizati de al doilea comitet de intampinare ca avem de trecut o granita. Claudiu imi zisese demult ca petele alea albe si negre care stau langa ciobanul ala colorat sunt caini, dar fiind foarte multe pete, eu i-am zis ca probabil sunt pietre si oricum era ciudat ca nu se miscau sa ne latre inca. Doar doi cutulani destul de blanzi venisera sa ne miroasa si eram convinsa ca asta a fost tot comitetul. Vine si ciobanul la noi si este fericit ca are cu cine sa vorbeasca, asa ca ne punem pe o sueta cu ciobanul.

Nea ciobanul care ne tine de vorba pana isi cheama cainii ! Si atunci incep sa se miste pietrele alea si imi dau seama ca erau toti caini, toti noua, mamaaaaaaaaaaaaaa, si cand incep sa vina nu se mai termina, unu si unu, numai ca nu vin hamaind pentru ca i-a chemat ciobanul lor, asa ca ne intelegem foarte bine cu ei si chiar ne imprietenim.

Poze la cateii de stana cu ciocanelele de gat

Dar trebuie sa ne rupem si de la cainii de stana, daca nu ne-au rupt ei pe noi in bucati, si sa ne continuam drumul spre varful Fraga, maretul varf de 1036 de metrii altitudine, care ne asteapta.

Urcand pe varful Fraga vedem in urma culmea pe care am parcurs-o pana acuma venind de pe varful Paltinul

De pe varful Fraga vedem mai departe terminatia culmii inspre Rasinari, asa zisul varf al Coastei (in fundal deja se vede Magura Cisnadiei, deci e peste vale, alta poveste de film)

Coborarea de pe varful Fraga spre muchia ce ne va duce prin padure pe sub varful Coastei

La cabanuta din sa, muchia coteste brusc dreapta aproape 90 de grade, inscriindu-ne pe o curba de nivel care ne va purta pe poteca lata ce va continua apoi pe culme, dar prin padure de data aceasta. Padurea este destul de rara si se vede jos in dreapta valea Muntelui cum intra in Rasinari, noi insa continuam pe culme si la final avem de coborat o panta nu pot sa spun cat de abrupta pana jos. Am mers aproape din copac in copac, odihnindu-mi labutele de la coborarea abrupta si am iesit undeva langa biserica ortodoxa cred.

Pe strada in Rasinari tiganii ne cer bani si dulciuri evident. Ajungem in centru si ne interesam de autobuz pana la Sibiu, asa ca in vreo 10 minute deja calatorim spre casa, cu un autocar cat se poate de modern …. mai sa fie ce autobuze au astia pe aici pe la sate vorba aia. Ne lasa la cimitirul Dumbrava de unde dupa 3 ani de zile iau si eu autobuzul pana acasa in Teresian, habar nu aveam ca autobuzul 1 serpuieste prin tot Sibiul si ca ma lasa la 5 minute de casa !

Advertisements

About AuthenticTravels

My life motto is simple yet comprehensive: “We live only to discover beauty. All else is a form of waiting” (Khalil Gibran, poem ‘The Prophet‘) Background in architecture, historic monuments, and cultural tourism Professionally, during the past 20 years, I’ve focused on issues of cultural heritage and resilience tourism, based on my specialization in historic monuments. I graduated Architecture, then I completed two master programs and a doctorate in the field of both cultural tourism and restoration of historic towns. I became a member of various cultural and touristic organizations, among which the International Council on Monuments and Sites (ICOMOS). Then, at a certain moment, I decided to change the course of my carrier and became a travel writer, editor, and planner (each step at a time). Working in an office was definitely not for me. I needed to have freedom and to be able to explore the beauties of the world (as my motto says, right?). Not only I started to travel more and for longer periods, but I started the travel of my life, through life. Travel writer, editor, and photographer I am part of Arrivedo’s expert travel writers and write neighborhood guides for different hotels worldwide. As part of my professional writing, I’ve produced travel articles in English for Much Better Adventures, Modern Trekker, Adventure Animals, Matador Network, Arrivedo, Inside Himalayas, Activity Fan, and Sonderers. Thus, here it is a list of my published articles in English (by Iuliana Marchian). Also, I have written in Romanian for the Rulotism, Greciadeweekend, LiterNet, Capital Cultural, and National Geographic journals. Thus, here it is a list of my published articles in Romanian (by Iuliana Marchian). Besides, I am part of the Much Better Adventures team and produce regular content on adventure experiences through the Balkans. Eventually, I have joined Arrivedo’s Editors team and I assist other writers in completing their Neighborhood Guides for hotels. Moreover, when writing is not enough and people want to hear more about my experiences, I’ve accepted the challenge of speaking in public about my travels. It was difficult at the beginning, but I’ve gotten used to it now. When you speak about your passions, there’s no limit. I share my experiences of traveling through my talks at Incubator107 and inspire people to discover themselves through travel. My Travel Style – slow, authentic, flexible During my travels, I get in touch with locals through different communities or simply while I am on the road. For the moment, I travel by myself at a slow pace and seek for authentic places, where tourism hasn’t yet commodified the features of the place. This is a reason why I love what traveling brings into my life. I believe that the people I meet aren’t a coincidence. This way I see how every day of traveling adds a brick to my self-development. I consider traveling the best way of personal development, accompanied by the classic cliché ‘out of the comfort zone‘. Through my travels, I want to bring to light human individuality. I consider that everyone has his or her own travel style, authentic, and free of any boundaries.
This entry was posted in Cindrel. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s