Revederea Craiului si traversarea spre culoarul Rucar-Bran – 3-4 ian. 2014

Mi se facuse dor de Crai ! Mai bine zis aveam un dor ce ma framanta cu cabana Curmatura de ceva vreme, in primul rand pentru ca nu mai ajunsesem demult pe acolo, in al doilea rand pentru ca toate incursiunile mele fusesera legate de Plaiul Foii si abruptul vestic si nemarcatele aferente, asa ca ramasese singura cabana mai de altitudine din Crai mai izolata asa. Mi-o aminteam cum era acum 10 ani cand fusesem prima data pe acolo si imi ramasese in suflet ca fiind o cabana simpla, modesta, cu mancare buna pe parcursul anilor … stiam insa ca fusese renovata, numai pe afara insa, dar eu speram cumva in sinea mea ca vor arata si camerele mai bine !

Din varii motive de revelion refuzasem sa merg in Crai, stiam ca se sta la un refugiu mai murdar si jegul de acolo ma umple de bube instant, daca stiam ca se sta la refugiile din creasta poate ma razgandeam, dar tot nu aveam bocanci caldurosi, deci degeaba, imi trebuia ceva cald pentru labutele mele dragi si scumpe, care ma poarta pe atatea poteci de munte. Dar in felul acesta s-a aprins dorul de Crai, bai si cum s-a aprins, atat de tare s-a aprins, ca in momentul in care ma intreaba Claudiu de Curmatura, incep o discutie lunga despre cum sa facem logistica unei ture la Curmatura. Ei numai fusesera niciodata, asa ca tot puneau intrebari, iar Craiul fiind muntele meu preferat, imi facea placere sa le dau o tona de explicatii.

Plecam vineri dimineata cu microbuzul, iar din gara Brasov luam trenul regiotrans spre Zarnesti. In tren ne intalnim si cu Mihai (aka xoreax pe carpati.org) si in felul acesta echipa este completa. Mihai nu ne daduse un raspuns daca vine sau nu, se tot gandea si se tot razgandea, dar noroc ca a aparut la tren, ca nu-mi plac oamenii care te lasa in aer fara sa-ti accepte sau sa-ti refuze o invitatie. In Zarnesti aflam ca aveam si microbuze pana in Brasov (deci exista) si tocmim un taxi cu 20 RON sa ne duca pana la bariera din Prapastiile Zarnestilor. O luam agale prin prapastii si iar ma napadesc amintirile si melancolia ! Ce bine este sa revii prin locuri dragi, de fapt ce bine este sa revii pe munte !

Dupa ce trecem de bifurcatia cu Cheile Pisicii, mergem in continuare spre traseul care urca pe muchia Curmaturii. Identificam valea Zanoagei, apoi valea Curmaturii si imi doresc mult sa refac traseul pe valea Curmaturii, pe care nu il mai parcursesem de ani de zile.

Valea Curmaturii – intrarea din Prapastiile Zarnestilor, ca punct de reper avand grota de langa si curba drumului

Xoreax tot zicea ca stie traseul pe valea Curmaturii, ca cica l-a facut de curand, asa ca ma las pe mana lui. Stiu ca se documenteaza mult, asa ca banuiesc ca stie ce zice si oricum nu ma sperie pe mine sa ma pierd. Doar am harta cu mine si ma pot orienta ! Binenteles ca-s singura care am harta, Xoreax nu foloseste asa ceva, el studiaza acasa si cica tine minte traseul ! Ma intreb oare cum pot fi retinute curbele de nivel, firele de apa, vaile si valcelele, poienile si multe alte informatii pe care le cuprinde o harta, astfel incat atunci cand te ratacesti sa te poti orienta !

Luam poteca spre valea Curmaturii, aceasta incepand cam cu 50 m inainte de poteca marcata pe muchia omonima. Mai intai mergem pe o curba de nivel la dreapta si in scurt timp iesim la un punct de belevedre deasupra vaii. De acolo continuam pe o curba de nivel paralela cu firul vaii si la un moment dat coboram in vale. Eu nu prea mai imi aminteam mare lucru din vale, dar stiam ca m-am pierdut odata pe aici si din cauza panourilor informative am tot continuat pe poteca si am iesit in poiana Curmaturii. Mai facusem apoi valea si la coborare si o nimerisem, mai eram si cu Xoreax, nu-mi imaginam ca va fi asa o mare problema de orientare valea ! Dar cum coboara poteca vizibil in firul vaii, traverseaza firul si continua pe partea cealalta pe curba de nivel pana iese intr-o noua muchie. Pare foarte vizibila poteca, asa ca nu stiu unde am parasit poteca buna pe valea Curmaturii. Identific (pe harta ! ca sa vezi la ce e buna harta) muchia pe care suntem ca fiind muchia Zanoagei si le propun si celorlalti sa continuam pe muchie pana iesim in traseul marcat care vine de la Fantana lui Botorog si duce la cabana Curmatura. Neincredere totala …, cum adica sa tii o muchie ?! Banuiesc ca aveam foarte multe variante sa ne pierdem, pe muchie !

Deci tinem muchia Zanoagei printr-o padure destul de deasa pe alocuri (buni si ochelarii de soare la ceva in padure, protejeaza de craci) si observ cum apare de altfel destul de regulat semnul forestier pe copacii din muchie. Deci e clar ca semnul asta tine muchia si cand vezi un semn d-asta este foarte clar ca el la vale te duce undeva ! Eh, de data asta mi-era foarte clar ca o sa tina muchia matematic si ma va scoate undeva ! Si de fapt nici nu aveam nevoie de semn ca sa tinem muchia, si doar ne mai bucuram cand il revedeam, ca era semn ca daca-i semn e semn bun ! :))

Muchia se mai domoleste si se lateste mult (exact asa cum arata si harta !) si intersectam un drum forestier, urmand apoi un fel de poiana lunguiata care continua directia muchiei. Continuam pe directia respectiva si in curand auzim voci si vedem oamani care trec perpendicular pe directia noastra de mers pe poteca marcata care se afla mai sus. Ca iar am avut gura aurita, nu ma credea Xoreax ca chiar acolo iesim ! In poteca marcata am iesit in dreptul unui copac cu foarte multe semne pe el, si daca te uiti fix in jos de la copacul respectiv, se pot vedea marcajee forestiere si chiar o mare sageata rosie care indica directia muchiei Zanoagei, pe care am urcat noi.

Un copac inconfundabil, atatea semne nu gasesti prea usor si pe deasupra mai ai si cifre mura-n gura

Iesim in poteca marcata si luam drumul Curmaturii, urmand ca in poiana omonima (asa am denumit-o eu, daca tot e sub cabana Curmatura si daca tot da valea Curmatura in ea) sa stam sa admiram pentru prima oara astazi creasta Craiesei.

Intrarea in valea Curmaturii (acolo unde este despicatura aia in padure) si in fundal despicatura de la Prapastiile Zarnestilor

Creasta Pietrei Craiului vazuta din poiana Curmatura … intre timp eu nu visez decat la o ciorbaaaaaaaa !!!

Ajungem la cabana Curmatura si ma infiintez la mancare, nu ca mi-ar fi fost teribil de foame, da’ mi-era asa o pofta sa mananc o ciorba la munte, miam, miam, miam, miam ! 🙂

Cabana Curmatura – vedere de pe scarile de la locul de corturi

Si binenteles ciorba de fasole cu tarhon, mama cum a mers asta, ca unsa in stomacul meu !

Lenevim vreo ora cu burtile in sus pe acolo si pe urma ne infiintam pe drumul spre saua Crapaturii cu memorabila si dificila tinta de a cuceri varful Piatra Mica. Usor usor, dar nu mai fusesem de peste sase ani pe aici, asa ca am declarat ca odata la sase ani este foarte fain sa faci Piatra Mica.

Vedere din saua Crapaturii spre ascensiunea pe Piatra Mica

Vedere din urcarea pe Piatra Mica spre Turnuri si varful Turnu

Vedere din urcarea pe Piatra Mica spre creasta nordica

Continuam incet urcarea, Claudiu cica ar avea rau de inaltime, asa ca stau mereu in spatele lui in caz ca ii trece vreo idee nastrusnica prin cap. Altfel, nu pot sa spun decat ca raman surprinsa de cat de intortocheat este traseul, stanga dreapta pe hornuri si hornulete, nu imi aminteam decat vreo doua cabluri, dar nu mai stiam pe care parte a muntelui erau si cum se articulau pasajele de catarat intre ele. Trecusera anii, ce sa mai … !

Urcam un horn care coteste dreapta pe langa niste jnepeni

Apoi continuam prin jnepeni spre creasta Pietrei Mici

In poza de jos si cea de sus apar terifiantele pasaje cu cablu, pe care Claudiu s-a descurcat foarte bine si nu am avut absolut nici un fel de problema cu el.

Dupa aceste pasaje care trebuie sa recunosc ca nu mi le mai aminteam atat de grele, ci mult mai usoare, suntem deja in creasta Pietrei Mici

Vedere din creasta Pietrei Mici spre Turnuri si varful Turnu

Poza de varf cu crucile de pe varful Piatra Mica (desi varful propriu zis este putin mai inainte)

Vedere de pe Piatra Mica spre o vale care coboara spre Zarnesti (pare ok valea, de exploatat !)

Vedere de pe Piatra Mica spre muntii Bucegi care se vad peste dealul Magurei

Coboram de pe Piatra Mica injurand mai mult sau mai putin coborarea in gat, odioasa si monotona, presarata cu gheata si vaduvita de panorame care sa-ti incante sufletul (cel putin pe al meu). Pfiu, bine ca am ajuns mai repede in Poiana Zanoaga, unde ne punem la un popas de asteptat apusul de soare peste creasta. Asadar, din poiana Zanoaga avem onoarea unui deosebit apus peste creasta Pietrei Craiului, asa ca suntem ca japonezii cu aparatele pe flacarile scoase de Craiasa.

La cabana Curmatura ajungem oarecum pe intuneric, dar nu a fost nevoie sa scoatem frontalele. Am mers asa in comuniune si amusinand muntele ! Si cum ciorba de la pranz se dusese prin maduva stomacului ….

… asa a aratat cina mea de seara: vin fiert, carnaciori si tocanita de cartofi, salata de sfecla si placinta cu urda, urmata mai apoi de inca o placinta cu mere, ca nu imi ajunsesera toate astea nici pe o masea ! :))

Seara la Curmatura a fost pentru mine insa un calvar: in sala de mese era o galagie de nedescris, un nene batran incerca sa cante ceva la chitara timid in surdina, dar urletele celorlalti care jucau Saboteur il acopereau (pacat !), apoi m-am imbracat bine si m-am dus afara pe terasa sa ma uit la stele, dar a fost imposibil sa fiu lasata singura. Daca nu am avut nici o sansa sa ma uit in liniste la stele, m-am dus la culcare. “Cum, te duci la culcare de la ora asta ?!” …. de parca ar fi fost o rusine ! De dormit am dormit groaznic la prich-uri, pentru mine era a treia noapte prost dormita, asa ca recunosc ca m-a cam afectat la cap si a mai fost si ingrozitor de cald in camere.

A doua zi dimineata cum ma trezesc ma ia Xoreax in primire sa-mi zica nush ce ! Ma duc jos si ma bucur nespus sa o revad pe mitza cea veche de la Curmatura si sa fugeresc cateii pe terasa ca sa ii prind la o poza (mereu imi ieseau niste picioare de cineva in poza sau se miscau astia si nu prindem nimica).

Orataniile domestice de la cabana Curmatura

 

Eu cu pisa batrana de la cabana Curmatura (am prins-o afara din cabana !)

Eu cu unul din cateii de la cabana Curmatura (dupa aia m-a marait si nu am mai ramas prieteni)

Plecam de la cabana cu gand sa coboram spre Fantana lui Botorog si apoi sa urcam spre satul Magura, de unde stiu ca se vede frumos Piatra Craiului. Nu am fost decat putin prin satul Magura, asa ca acuma mi se pare ocazia ideala sa ajungem pe acolo, mai ales ca Claudiu si Bea nu erau cine stie ce cataratori si m-am gandit ca este mai bine pentru ei sa facem ceva mai usor, de unde totusi sa vada Craiul.

Pauza de admirat potecile muntelui in poiana Zanoaga: vedere spre creasta Pietrei Craiului

Coborarea spre Fantana lui Botorog m-a umplut de spume. Nu ca as fi avut ceva cu traseul, chiar nu mai fusesem de ceva vreme pe acolo, dar urcau hoarde si hoarde in sus, in adidasi, in cizme, in training, cu urlete, cu strigate … s-a dus naibii linistea muntelui atat de cautata de mine, am ajuns aproape plangand jos si am jurat ca nu o sa mai revin curand la Curmatura, poate decat in camerele restranse de 2, 3 sau 4 oameni … ! Vremuri vechi apun si vremuri noi rasar ! Poate par prea melancolica, dar oare o sa ma pot adapta la aceste vremuri noi, cu urlete, betii si oameni care nu au nici o treaba cu munte, dar ei vin pe munte ca asa e interesant sa fii ?!

Coboram in drumul de Prapastiile Zarnestilor, mergem putin spre bariera de unde plecaseram cu o zi inainte, si dupa vreo cateva sute de metrii o poteca evidenta si cu un mare panou la intrare ne indica Poteca Piticilor – traseu tematic pentru copii despre satele Magura si Pestera. Pe aici merge de altfel si drumul de la Maratonul Pietrei Craiului, artistic marcat violent cu un punct roz fosforescent, deci jos palaria, ce sa zic !?

Urcam abrupt pana sus in satul Magura, iar apoi sus pe dealuri incepe feeria rurala a unui satuc pe care nici macar nu il banuiam a fi atat de pitoresc. Casute inca nealterate de asa zisul modernism ne intampina si ne uimesc in acelasi timp, iar sunetele de tot felul de animale, de drujba care taie lemne pentru focul din soba seara si mai ales mirosul de fum de frunze arse ne patrund prin toate madularele. Ador zanganitul oilor sau al vacilor, cainii care latra din curti, oile care behaie si gainile care cotcodacesc !

Ajungem in soseaua principala sau mai bine zis drumul neasfaltat de masina care ajunge din Moeciu de Sus pana aici in Magura. Nu prea ne este clar ce sa facem, dar stiu ca exista un traseu care unea satul Magura de Bran, asa ca intrebam localnicii dupa niste indicatii. Urmeaza sa mai mergem ceva vreme pe drumul de masina si pe urma sa viram in sus spre o sa, sa trecem magura cu alte cuvinte. Panorame staruitoare inspre Bucegi si Piatra Craiului incep sa staruie in privirile noastre si ma felicit ca am facut o alegere atat de inteleapta sa vin pe aici ca sa vedem aceste minunatii.

 

La un moment dat viram in stanga sus pe marcajul care pare sa urmeze un drum de caruta, dar la fel de repede cum am virat pe el, la fel de repede si pierdem marcajul, ajungand in curtea unui om daca tinem drumul … drum care aici se termina si noi nu am vazut nici o bifurcatie sau urma de marcaj. Ca urmare, ni se recomanda de un satean sa tinem curba de nivel pana ajungem in Moeciu, caci pana in Bran cica e cale lunga pe culme si cum pe harta mea nu aparea aceasta parte de relief, mai erau cateva ore de lumina si aveam de prins si niste autobuze etc …. mda, decid ca nu e cazul sa orbecaim printr-o zona cu marcaj prost, fara harta, numai de dragul de a bifa un traseu. Continuam asadar spre Moeciu de Sus si bine am facut, pentru ca am fost rasplatiti cu niste panorame spre muntii Bucegi si Piatra Craiului pe cinste.

Ajungem si in saua de unde se incepe coborarea spre Moeciu de Sus, adica spre soseaua principala care trece prin culoarul Rucar – Bran. Bilantul animalelor vazute suna si arata mai ales foarte bine, asa ca merita imortalizate pentru posteritate, cand mi-o fi mai rau sa imi amintesc de cum behaia vaca si de cum mieuna cainele ! :))

Cuti ham ham, foarte dragut si foarte agitat si fericit ca ne vedea, vaca muuuuu si oile beeeeeeeeee !!! :))

O cruce de hotar strajuieste trecerea din satul Magura spre Moeciu de Sus

Si cum Bucegii ne apar staruitori in fata ochilor si noi suntem rupti de foame, punem repede de un picnic cu foto-colaj pe perete, ca nu se mai poate cu foamea asta !

Ajungem in Moeciu de Sus cu vreo 10 minute inainte de autobuzul de Brasov, iar din Brasov luam un microbuz spre Sibiu si ajung acasa intr-o memorabila zi de sambata, cand de obicei eram pe drumuri sau pe munte. De data asta a fost putin altfel si am plecat vineri ca sa ne intoarcem sambata. Cum vroiam sa ma intorc mai repede acasa ca sa scap de logoreea unora, cumva imi parea rau ca nu mai stau in Crai sa-i simt mangaierea blanda … un mixaj complex de stari si sentimente, pe care nu imi doresc sa il mai experimentez curand pe munte, pentru ca vreau sa ma concentrez pe munte si pe relatia mea cu muntele.

Advertisements

About AuthenticTravels

My life motto is simple yet comprehensive: “We live only to discover beauty. All else is a form of waiting” (Khalil Gibran, poem ‘The Prophet‘) Background in architecture, historic monuments, and cultural tourism Professionally, during the past 20 years, I’ve focused on issues of cultural heritage and resilience tourism, based on my specialization in historic monuments. I graduated Architecture, then I completed two master programs and a doctorate in the field of both cultural tourism and restoration of historic towns. I became a member of various cultural and touristic organizations, among which the International Council on Monuments and Sites (ICOMOS). Then, at a certain moment, I decided to change the course of my carrier and became a travel writer, editor, and planner (each step at a time). Working in an office was definitely not for me. I needed to have freedom and to be able to explore the beauties of the world (as my motto says, right?). Not only I started to travel more and for longer periods, but I started the travel of my life, through life. Travel writer, editor, and photographer I am part of Arrivedo’s expert travel writers and write neighborhood guides for different hotels worldwide. As part of my professional writing, I’ve produced travel articles in English for Much Better Adventures, Modern Trekker, Adventure Animals, Matador Network, Arrivedo, Inside Himalayas, Activity Fan, and Sonderers. Thus, here it is a list of my published articles in English (by Iuliana Marchian). Also, I have written in Romanian for the Rulotism, Greciadeweekend, LiterNet, Capital Cultural, and National Geographic journals. Thus, here it is a list of my published articles in Romanian (by Iuliana Marchian). Besides, I am part of the Much Better Adventures team and produce regular content on adventure experiences through the Balkans. Eventually, I have joined Arrivedo’s Editors team and I assist other writers in completing their Neighborhood Guides for hotels. Moreover, when writing is not enough and people want to hear more about my experiences, I’ve accepted the challenge of speaking in public about my travels. It was difficult at the beginning, but I’ve gotten used to it now. When you speak about your passions, there’s no limit. I share my experiences of traveling through my talks at Incubator107 and inspire people to discover themselves through travel. My Travel Style – slow, authentic, flexible During my travels, I get in touch with locals through different communities or simply while I am on the road. For the moment, I travel by myself at a slow pace and seek for authentic places, where tourism hasn’t yet commodified the features of the place. This is a reason why I love what traveling brings into my life. I believe that the people I meet aren’t a coincidence. This way I see how every day of traveling adds a brick to my self-development. I consider traveling the best way of personal development, accompanied by the classic cliché ‘out of the comfort zone‘. Through my travels, I want to bring to light human individuality. I consider that everyone has his or her own travel style, authentic, and free of any boundaries.
This entry was posted in culoarul Rucar-Bran, Piatra Craiului. Bookmark the permalink.

One Response to Revederea Craiului si traversarea spre culoarul Rucar-Bran – 3-4 ian. 2014

  1. Marius says:

    Tura faina, pacat ca nu ne-am intalnit prin zona, dar… vor mai fi si alte momente! 😉

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s